De la armă la polonic... Povestea soldatului care a devenit Chef

Ovidiu Dobinciuc: Cum am ajuns în armată? Ca adolescent iubeam uniforma. Uniforma militară. M-a sunat într-o zi tatăl meu și mi-a spus că s-au scos posturi pentru angajare în armată. Eu nu eram la curent cu armata. Eu nu știam că armata nu mai este obligatorie! Ce să lucrezi!!! Mi-a răspuns că armata nu mai este obligatorie iar acum dacă vrei să lucrezi, poți să te angajezi în armată. Mi s-a aprins un beculeț. M-am dus, m-am interesat, am depus documentația, am dat probele, am trecut probele. Așa am ajuns să intru în armată. Am făcut două luni de pregătire la Rîmnicu Vălcea, două la Făgăraș. Și apoi am fost repartizat la Galați unde am lucrat aproape șapte ani!

Cum e mîncarea de armată?

Ovidiu Dobinciuc: Îmi aduc aminte cu nostalgie. Bună, mai puțin bună... Era o chestie care ne unea. Toți o așteptam. Ne înnădeam cu toții la popotă. Mâncarea tradițională era bună. Cum e fasolea cu cîrnați, orezul. Ciorbele! Cam asta îmi aduc aminte!

Apoi a venit momentul în care Ovidiu Dobinciuc și-a dat demisia din armată și a ajuns la restaurant. Spălător de vase la început...

Ovidiu Dobinciuc: Nu am avut nicio treabă cu bucătăria. Nu m-am gîndit nicio secundă că voi ajunge într-o bucătărie. Mi-am dat demisia din armată cu gîndul să plec în țări străine. Afară. Nu am apucat să mai plec. Mi-am depus CV-urile prin mai multe locuri. Un resturant internațional m-a angajat. Am întâlnit oameni minunați care au avut încredere în mine. Am avut și un pic de noroc. Datorită faptului că am lucrat în armată. Armata și bucătăria se pupă un pic. Disciplina, ordinea se întâlnesc și în bucătărie și în armată. Ăsta a fost un plus al meu. Am plecat de jos. Fără experiență. Ajutor de bucătar și spălător de vase.

Cîte vase ai spart?

Ovidiu Dobinciuc: Am spălat foarte multe vase. Îmi venea să renunț. Aveam foarte mult de muncă. Trebuia să-i dau tot la mînă bucătarului. Să-i tai, să-i pregătesc tot. Trebuia să fug și la chiuvetă și să-mi spăl vasele că se adunau foarte multe. Nu pot să spun cîte vase am spălat și câte am spart. Multe.

Și cum ai ajuns Chef?

Ovidiu Dobinciuc: Oamenii de la restaurantul internațional au văzut un potențial în mine. Cred că le-am și demonstrat că pot să fac ceea ce era nevoie. M-au întrebat dacă sunt pregătit și le-am zis cu gura mare că „da”. Ăsta a fost pasul de la ajutor de bucătar spre bucătar. Am nimerit într-o bucătărie internațională, acesta a fost norocul meu. Totul era nou. Preparate noi, termeni noi, ingrediente de care nu am auzit în viața mea. Așa am reușit!

Ai lăsat o bucătărie internațională pentru o rulotă!?

Ovidiu Dobinciuc: A început pandemia. S-a micșorat numărul de ore la muncă. Fiind mai mult pe acasă butonam telefonul. Să văd ce mai cumpără și ce mai vinde lumea. Așa am văzut rolota. Este o rulotă albă cu doi cocoși pe ea și atît. Mi s-a creat în minte o imagine cu o mașină veche militară. Am fost, am văzut și așa a ieșit rulota La soldat!

Cu ce atragi clienții la rulotă?

Ovidiu Dobinciuc: Ce mă diferențiază? Fiecare are stilul lui, fiecare folosește anumite ingrediente, un anumit rețetar. La mine se fac , în principiu, sandvișuri, cu carne gătită lent la cuptor, de porc, vită sau miel, toate sunt marinate în prealabil cel puțin 12 ore, cu un delicios sos de brânză. Avem și hot-dog, și hamburgeri foarte buni, din ce mi-au spus clienții. Iar turtele sunt proaspete. Totul e cât mai bio și cît mai sănătos. Iar eu țin foarte mult la feedbackul pe care îl primesc, ceea ce mă ajută să mă perfecționez și să aduc un plus afacerii mele.