Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Poveștile de viață ale celor două familii Marcu nerecunoscute de lege

România este unul dintre cele șase state din UE care nu recunosc căsătoriile sau parteneriatele constituite între persoane de același sex. Familiile LGBT nu beneficiază astfel de niciun fel de protecție legală și se lovesc de obstacole la tot pasul.

Cu ce se confruntă aceste familii, care nu sunt recunoscute de lege? „E important ca această conversație despre egalitate și despre solidaritate a tuturor familiilor să fie una onestă”, spune Ana Ciutu, coordonatoarea campaniei #ProtejațiToateFamiliile derulată de Asociația Accept. Campania aduce în fața publicului poveștile a patru cupluri LGBT, în cadrul campaniei „Protejați Toate Familiile”. 

Mihaela Marcu și Cristina Săracu formează o familie de 15 ani și deși s-au căsătorit în Islanda în 2017, au decis să rămână în continuare în România, în Timișoara. „Practic pentru statul român, pentru autoritățile statului român, noi suntem doi străini care locuiesc în același apartament. Asta este singura legătură care ne este recunoscută, că suntem colegi de apartament”, mărturisește Mihaela Marcu. 

Tot ea menționează și alte probleme  pe care le pot întâmpina, mai ales din punct de vedere medical, dat fiind faptul că relația lor nu este recunoscută: „De exemplu dacă una dintre noi s-ar îmbolnăvi, cealaltă nu ar avea neapărat acces în spital ca să o viziteze, decât dacă desigur cineva ar fi binevoitor, cineva dintre medicii curanți ar fi binevoitori să ne permită accesul. (…) Dacă unul dintre noi ar fi în imposibilitate de a-și da acceptul pentru o intervenție medicală, de urgență, celălalt partener nu ar putea să-și exprime acordul în acest sens și ar trebui o rudă de sânge să facă acest lucru”.

Paul Mureșan și Cristian Marcu locuiesc într-un sat de lângă Cluj-Napoca unde renovează casa în care Cristian a locuit cu bunicii. Și ei au aceleași temeri, la care se adaugă și faptul că, în eventualitatea dispariției lui Cristi, Paul nu are drept de moștenire. „Iar dacă familia mea nu este binevoitoare cu el, el poate să rămână efectiv cu hainele în drum, fără să beneficieze nici măcar de investițiile pe care le-a făcut aici, adică de trei ani de zile aproape, locuim împreună și banii pe care el i-a făcut, toți sunt aici”, spune Cristian Marcu.

Totuși, se pare că în ultima vreme, opinia românia cu privire la căsătoria persoanelor de același sex s-a schimbat în bine. Se pare că 43% dintre români susțin implementarea unei forme de protecție pentru familiile de același sex, conform unei cercetări derulate de asociația Accept la începutul anului 2021. „Ținând cont că în 2016 s-a derulat o cercetare similară, în care această susținere era la jumătate. Ne-am dat seama că în ultimii ani a existat o creștere foarte mare a înțelegerii oamenilor a acestei nevoi imediate pe care o are orice familie”, evidențiază Ana Ciutu.

„Mai mult de atât, dacă ne uităm în rândul tinerilor 56% dintre aceștia sunt de acord cu existența unei forme legale de protecție pentru familiile de același sex. Deci suntem în punctul în care România este pregătită să ia decizii în favoarea tuturor familiilor, să ia o decizie înțeleaptă de asigurare a egalității între cetățeni”, adaugă ea.

 

 

Urmărește întregul interviu aici.