Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Puține speranțe pentru un acord Londra – Paris privind stoparea fluxului de migranți

migranti.png

Ambarcațiune cu migranți traversând Canalul Mânecii, spre coasta britanică, 24 noiembrie 2021
Sursa imaginii: 
© Gonzalo Fuentes, Reuters via France24

Numărul de migranți care au traversat Canalul Mânecii a ajuns la un record de 28 395 de persoane în 2021, triplu față de 2020. Acest fenomen, accentuat de închiderea porturilor Calais și Eurotunnel, înrăutățește relațiile dintre Londra și Paris, transmite France24.

Din ce în ce mai mulți migranți au trecut zona periculoasă a Canalului Mânecii, pentru a ajunge în Anglia. Aproximativ 28 395 de migranți au ajuns pe coasta engleză în bărci mici, mai mult de triplu față de anul precedent (peste 8 400), potrivit agenției britanice de știri PA, care citează cifrele furnizate de Ministerul britanic de Interne.

Fenomenul a luat amploare din 2018, după închiderea portului Calais (nordul Franței) și a portului Eurotunnel, de care migranții se foloseau, ascunzându-se în vehicule.

Numai în noiembrie 2021, aproape 6 900 de persoane au traversat, în ciuda curenților puternici și a temperaturilor scăzute ale apei, din care un record de 1 185 de persoane într-o singură zi, pe data de 11 a noiembrie. La sfârșitul lunii noiembrie, o astfel de barcă precară s-a scufundat și 27 de oameni au murit.

 

Atmosferă tensionată între Londra și Paris

Trecerile ilegale ale canalului le-au dat multe bătăi de cap prim-ministrului britanic Boris Johnson și ministrului de interne, doamna Priti Patel, mai ales că liderul conservator continuă lupta împotriva migrației, în urma Brexitului.

Autoritățile britanice consideră că, în ciuda ajutorului financiar, eforturile depuse de partea franceză pentru a preveni îmbarcarea migranților sunt insuficiente.

Francezii, care au respins aceste acuzații, au replicat că englezii nu acordă suficiente fonduri pentru protejarea frontierei.

Atmosfera dintre cele două state a devenit și mai tensionată după naufragiul mortal din noiembrie. Parisul a respins propunerea lui Boris Johnson ca francezii să-i ia înapoi pe migranții care au traversat ilegal Canalul Mânecii. Potrivit publicației Times, britanicii au puține speranțe să ajungă la un acord cu Franța înainte de alegerile prezidențiale din aprilie.

 

Un proiect controversat

Între timp, guvernul britanic dorește să oprească traversările, pentru care traficanții folosesc ambarcațiuni din ce în ce mai mari, cu capacități de câteva zeci de persoane.

Un proiect de lege controversat, care promite măsuri mai dure împotriva migranților ajunși ilegal în Anglia, este examinat în Parlament. Dacă va fi adoptat, solicitanții de azil care sosesc ilegal pe teritoriu vor fi returnați „țărilor sigure” prin care au trecut anterior.

Asociațiile pentru drepturile omului sunt revoltate împotriva acestui text considerat ”crud”. Dar pentru guvern, va fi "un sistem de imigrație corect, dar ferm", care "îi va proteja pe cei mai vulnerabili și va reprima migrația ilegală și bandele criminale care o facilitează".

"Oamenii vor continua să traverseze Canalul Mânecii în bărci precare, iar traficanții vor continua să obțină profituri dacă miniștrii nu vor deschide mai multe căi pentru refugiații care vor să solicite azil aici", a declarat Tim Naor Hilton, directorul asociației Refugee Action.

 

Traducere de Elena Neguș după articolul publicat de France 24