Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Starea de urgență în sănătate publică, prelungită în R.Moldova. Noi măsuri, anunțate de autorități

minister.jpg

Sursa imaginii: 
Ministerul Sănătății al R.Moldova

În R.Moldova, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a decis prelungirea, până la 15 martie, a stării de urgență în sănătate publică. Joi, a fost înregistrat un număr record de infectări, de la începutul acestui an, 1.503 cazuri de Covid-19, dintre care 222 de cazuri în regiunea transnistreană. Decizia CNESP vine pe fondul unei creșteri cu aproape 80 la sută a numărului de cazuri de îmbolnăviri - în prima săptămână a anului 2022 față de săptămâna anterioară, ceea ce a condus inclusiv la trecerea municipiului Chișinău în pragul de alertă portocaliu. 

Din 17 ianuarie, la frontiera de stat se va reveni la sistemul, prin care, indiferent de țara de proveniență, intrarea în R. Moldova va fi permisă în baza certificatului de vaccinare, test PCR sau rapid efectuat cu 72 de ore, respectiv 48 de ore înainte de îmbarcare sau de intrarea în țară (în funcție de mijlocul de transport utilizat), concluzia medicală confirmativă în cazul persoanelor care au avut coronavirus, în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi (6 luni) sau un act confirmativ de prezență a anticorpilor.

Totodată, ținând cont de contagiozitatea ridicată a tulpinii Omicron, au fost adoptate măsuri suplimentare de protecție. Astfel, începând cu 17 ianuarie, în localitățile aflate în pragul de alertă portocaliu deservirea clienților în unitățile de alimentație publică va fi permisă numai cu prezentarea certificatului Covid-19, în limita a 75 la sută din capacitate. Evenimentele private (mese festive, petreceri corporative, nunți, botezuri) cu 25 sau mai mulți participanți vor fi în continuare permise numai cu prezentarea de către aceștia a certificatului Covid-19, în pragurile de alertă verde și galben.

În pragurile de alertă portocaliu și roșu, regulile privind evenimentele private nu se schimbă: astfel, în pragul portocaliu acestea se permit doar cu prezentarea de către participanți a certificatului Covid-19, iar în pragul de alertă roșu rămân interzise. Pentru prevenirea aglomerației, în situația pragului de alertă roșu, accesul în Aeroportul Internațional Chișinău va fi permis doar pasagerilor, susțin autoritățile.

În cadrul discuțiilor de la ședința CNESP a fost abordată și posibilitatea extinderii sferei de utilizare a certificatului Covid-19 în alte domenii de activitate, urmând ca acest subiect să facă obiectul unor consultări între Guvern și mediul de afaceri.

Bilanțul cazurilor de coronavirus în R.Moldova a ajuns la 385.047. În prezent, în spitale, sunt internate 1.013 persoane confirmate cu Covid-19, dintre care 142 în stare extrem de gravă și 18 pacienți sunt supuși ventilării mecanice. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de coronavirus se află 3.767 persoane, iar 12.037 sunt sub supraveghere la domiciliu. 10.416 de persoane au murit din cauza Covid-19. 

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre prelungirea stării de urgență în sănătate publică în R.Moldova