Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Bosnia-Herțegovina: Dificultăți în centralizarea datelor pentru Certificatul verde

covid-19-gcd704a86d_1920.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Autoritățile regionale întârzie să transmită datele necesare pentru implementarea sistemului unic de verificare a Certificatului verde, iar acesta nu va putea intra în vigoare mai devreme de sfârșitul acestei luni transmite publicația vecernji.ba.

Ministerul afacerilor civile nu a primit nici acum de la ministerele sănătății ale guvernelor regionale, la mai bine de un an de când au fost solicitate, listele codurilor QR de care este nevoie pentru crearea unui software unic la nivel central, a precizat directorul Institutului pentru Sănătate Publică, potrivit sursei citate.

Datele sunt necesare pentru crearea unei baze unice la nivel național care trebuie aprobată și de Uniunea Europeană. ”Sigur că nu suntem mulțumiți de aceste întârzieri dar se pare că nu e posibil să se lucreze mai repede, deși este vorba de un aspect important, mai ales pentru cetățenii noștri care vor să călătorească în statele UE”, a precizat directorul institutului

El a atras atenția că întreaga responsabilitate pentru eventualul eșec al acestui proiect revine autorităților administrative locale, inclusiv celor din Republica Srpska, care au acceptat în principiu să transmită datele către guvernul central, dar care nu au finalizat acest proces nici după un an de la începerea lui.

 

Kosovo: pensia minimă majorată cu... 5 euro

Parlamentul Republicii Kosovo a votat recent legea care stabilește pensia minimă la nivel național la 100 de euro pe lună, cu 5 euro mai mult decât nivelul anterior, transmite publicația kosova-sot.info.

Decizia a stârnit un val de reacții negative în rândul opiniei publice.

”E o glumă, o bătaie de joc. O glumă care nu face pe nimeni să râdă, care nu are nici un sens. Este umilitor și cred că majoritatea pensionarilor vor spune că nu au nevoie de așa ceva. Ce să faci cu 5 euro în plus?”, declară pentru publicația citată un expatriat kosovar care trăiește în Elveția. ”Nu voi putea înțelege niciodată cum poate trăi un om cu 95 sau cu 100 de euro pe lună. Aici am o pensie de 5000 de franci elvețieni pe lună și nu pot să spun că trăiesc în lux”, adaugă el.

 

Albania: Primul medaliat cu aur la maraton din istoria Jocurilor olimpice moderne

În Albania au avut loc recent mai multe ceremonii cu ocazia aniversării a 149 de ani de la nașterea eroului național Spiros Luis, câștigător al medaliei de aur la maraton la prima ediție a Jocurilor olimpice moderne, organizate la Atena, în 1896, transmite publicația Kultplus.

Spiros Luis nu a concurat sub steagul țării sale ci sub cel al Greciei, datorită contextului politic de la acea vreme, dar la ceremonia de premiere a apărut îmbrăcat într-un costum tradițional albanez, reamintește publicația citată.

Spiros Luis, sau Spyridon Louis (12 ianuarie 1873 – 26 martie 1940)a fost militar de carieră iar după retragerea din activitatea sportivă a lucrat ca polițist și ca fermier.

În 1926 a fost arestat sub acuzația de falsificare a unor documente militare. A stat un an la închisoare. Ultima apariție în public a avut-o în 1936, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Berlin, unde a primit din partea lui Adolf Hitler personal o ramură de măslin, ca simbol al aprecierii.

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Naida Mlinarević – Bosnia Herțegovina

Fitore Qorraj - Kosovo

Denis Liçi – Albania

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 17 ianuarie 2022