Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cine răspunde pentru decesele care puteau fi evitate prin vaccinare anti-covid?

decese-covid-morti-id182980_inquam_photos_octav_ganea.jpg

Morga spitalului Universitar București, aglomerată din cauza numărului mare de decese covid-19. (București, 29 octombrie 2021)
Sursa imaginii: 
Inquam Photos / Octav Ganea

Peste 85% din cazurile covid înregistrate în săptămâna 10 - 16 ianuarie în România au fost raportate la persoane nevaccinate, potrivit raportului săptămânal al Institutului Naţional de Sănătate Publică. Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, mai mult de jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză. 85.7% din decesele înregistrate au fost raportate la persoane nevaccinate. Radu Lupescu, medic român decorat de președintele Franței, le recomandă autorităților de la București să introducă certificatul verde și întreabă retoric cine își va asuma responsabilitatea pentru decesele care puteau fi evitate prin vaccinare.

Peste 19.000 de cazuri noi, cele mai multe îmbolnăviri covid de la începutul pandemiei în România. E în creștere și numărul pacienților internați la ATI, 547 acum față de 487 în ziua precedentă. Deși au fost făcute aproape 79.000 de teste, rata de pozitivare depășește 24%, ceea ce înseamnă că circa 1 român din 4 testați s-a dovedit a fi infectat cu coronavirus.
A crescut și numărul copiilor internați în spitale, 414, cu 27 mai mult decât în ziua anterioară. Din totalul de 43 de persoane decedate, 37 au fost nevaccinate. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între 50-59 ani și peste 80 ani. 5 pacienți vaccinați care au decedat prezentau comorbidități, iau un pacient nu prezenta comorbidități. Bilanțul total al deceselor a ajuns la 59.428.

Încă nu știm care este efectul valului Omicron asupra unei populații nevaccinate, spune Radu Lupescu anestezist și reprezentant al medicilor la una dintre cele mai mari clinici private din Strasbourg. El admite cu amărăciune că în România oamenii au fost convinși de antivacciniști și de știrile false de pe rețelele de socializare.
Distins cu Ordinul Naţional al Meritului de către preşedintele Franței pentru eforturile sale în lupta cu pandemia, Radu Lupescu recomandă autorităților române să introducă certificatul verde și întreabă retoric cine își va asuma responsabilitatea pentru decesele care puteau fi evitate prin vaccinare:

"Radu Lupescu: Până acuma, Omicron a întâlnit ori populație vaccinată cum este cazul Angliei, dar și Franța, sau populație foarte tânără cum este cazul Africii de Sud. Deci nu știm exact care sunt consecințele și ar fi bine să fim pudenți pentru că nu cred mai vrea nimeni să mai avem un val cum a fopst cel din octombrie-noiembrie când au fost într-o lună foarte multe decese.
Reporter: Ministrul Sănătății spune că certificatul verde nu mai este o urgență pentru că, până la implementarea lui, numărul de infectări va scădea din nou.

R.L. Singura problemă este dacă apare un nou val și chiar dacă sunt numai câteva sute sau chiar mii de decese oare își asumă autoritățile sanitare din România aceste decese care ar fi putut fi evitate printr-o campanie reușită de vaccinare și prin introducerea certificatului verde care ar evita un număr important de contaminări?"