Diana Vasiliu „Sunt foarte multe consecințe pe care le poate avea o depresie netratată”

thumbnail_yt.png

Sursa imaginii: 
ENTR RO

Doar 1 din 100 de români au declarat că suferă de depresie cronică, potrivit datelor Eurostat din 2019. Este cea mai mică rată din întreaga Uniune Europeană, care înregistrează o medie de 7,2%, însă specialiștii în probleme de sănătate mintală cred că numărul lor este mult mai mare.

Motivele pentru care românii amână să meargă la un specialist atunci când se confruntă cu depresie sau anxietate sunt legate de moștenirea culturală, de teama de stigmatizare.

„Suntem la doar 30 de ani distanță de o epocă mare, de 50 de ani, o epocă în care era extrem de important să nu dai din casă să nu spui secretele familiei. Era foarte important să ții lucruri pentru tine, era foarte important să nu ai încredere în cel din fața ta, era foarte important să fii suspicios”, ne-a explicat pshihoterapeuta Diana Vasiliu.

Ea amintește și că foarte mulți au crescut cu ideea că „rufele se spală în familie”, cu alte cuvinte, rolul specialistului este din start marginalizat.

Totuși, din cauză că stările de anxietate și depresia s-au accentuat în perioada pandemiei, românii au început să apeleze din ce în ce mai des la ajutor de specialitate, mai spune ea.

„Sunt foarte multe consecințe pe care o depresie netratată le poate avea. Poate că cea mai teribilă dintre ele este pierderea vieții. Dar, dacă nu ne ducem într-acolo, pot fi alte pierderi: pierderi relaționale, pierderi de job, pierderi de sănătate”.

Care sunt semnele depresiei? Cum poți ajuta pe cineva care suferă de depresie? Aflați răspunsurile Dianei Vasiliu din materialul video de mai jos: