Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


"Antonescu nu i-a salvat pe evreii din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei, ci doar i-a cruțat" - interviu cu Radu Ioanid

killinger_antonescu_richter.jpg

De la stânga: Manfred von Killinger, Ion Antonescu, Gustav Richter
Ion Antonescu a respins presiunile exercitate de reprezentanții naziști la București, Manfred for Killinger și Gustav Richter, de a-i preda pe evreii din România germanilor
Sursa imaginii: 
Bundesarchiv/Wikipedia

Desfășurată pe 20 ianuarie 1942 într-o suburbie a Berlinului, Conferința de la Wannsee a stabilit detaliile planului de nimicire totală a evreilor din Europa. Inițiată de Germania nazistă, Soluția finală, a avut un impact asupra României, chiar dacă nu cel scontat de Hitler.

Până la Wannsee, o conferință cu participarea a 15 înalți ofițeri și funcționari germani în frunte cu generalul SS Reynhard Heydrich, România participase cot la cot cu Germania nazistă la “Holocaustul prin gloanțe”, execuții în masă ale evreilor pe teritoriile sovietice ocupate sau eliberate de România – Basarabia, Bucovina, Herța și Transnistria.

Conferința de la Wannsee a avut un efect imediat asupra României conduse de Ion Antonescu, după cum explică într-un interviu la RFI istoricul Radu Ioanid, fost director al arhivelor la Muzeul Holocaustului de la Washington și fost vicepreședinte al Comisiei Internaționale de Studiere a Holocaustului din România, “Elie Wiesel”, pe trei direcții.

În primul rând Germania nazistă a încercat să influențeze în mod negativ, ceea ce guvernarea Antonescu a permis, emigrarea unui număr limitat de evrei în Palestina. Istoriografie românească și diverse lozinci revizioniste susțin că guvernul român a încurajat emigrarea evreilor români către Palestina.

În realitate au fost doar 17 transporturi pe timp de aproape patru ani, în total au emigrat 4987 de evrei, dintre care 1136 au pierit pe vasele Struma și Mefkure, torpilate și scufundate în Marea Neagră de submarine sovietice”, spune Radu Ioanid.

Germania avea la București pe lângă ambasadorul Manfred Von Killinger și un trimis special pentru rezolvarea chestiunii evreiești un ofițer SD (serviciul de contrainformații al SS), Gustav Richter, în vârstă de 28 de ani, ambii implicați activ în această chestiune.

O a doua consecință a Conferinței de la Wannsee asupra sorții evreilor din România a fost cea legată de momentul toamnei anului 1942, când în pofida presiunilor lui Richter și a altor oficiali germani, în ciuda colaborării comisarului cu problemele evreiești din guvernul Antonescu, Radu Lecca, Ion Antonescu refuză să accepte deportarea în masă a evreilor din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei.” continuă Radu Ioanid.

El spune că nu există niciun document care să ateste faptul că Antonescu ar fi acceptat vreodată oficial deportarea acestor evrei și de asemenea nu există nicio explicație clară a refuzului conducătorului României de a aproba această deportare.

Există o multitudine de factori, externi și interni – intervenția Statelor Unite, Elveției, a nunțiului papal, pe de o parte în exterior, Regina Mamă, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, liderii Partidului Național Țărănesc și ai Partidului Național Liberal în interior, toți acești factori au contribuit. Dar eu ca istoric să vă spun ca alți colegi de-ai mei care au încercat să speculeze unul sau altul dintre acești factori, ar fi incorect.” adaugă Radu Ioanid.

Al treilea efect al conferinței de la Wannsee a fost cel asupra sorții evreilor români din străinătate. Antonescu îi spune lui Killinger, undeva prin iunie 1942 – da, puteți deporta evreii români aflați în străinătate sub jurisdicție germană.

Ca urmare acestei decizii pusă în aplicare de ministerul de externe al României în vara lui 1942 circa 3.000 de evrei din Franța și un număr necunoscut de evrei din cel de-al Treilea Reich (Germania, Austria) și teritoriile ocupate (Cehia), probabil în jur de 1.500, au fost deportați la Auschwitz unde imensa majoritate au pierit.” mai spune Radu Ioanid.

Planul Richter (sau Lecca)

La câtva timp după Conferința de Wannsee a fost elaborat un plan, a cărui paternitate e incertă – Richter sau Lecca – potrivit căruia urmau să fie deportați în masă 275.000 din cei 300.000 de evrei care mai erau în Vechiul Regat și Transilvania.

Radu Ioanid
Radu Ioanid consideră că Ion Antonescu nu i-a salvat pe evreii din Vechiul Regat și sudul Transilvaniei, ci doar i-a cruțat
Sursa imaginii: 
Petru Clej

Deportarea ar fi urmat să se facă în lagărul de exterminare de la Belzec din sud-estul Poloniei ocupate. Belzec, spre deosebire de Auschwitz-Birkenau, era un lagăr exclusiv de exterminare, unde deportații nu erau puși la muncă ci omorâți direct în camerele de gazare.

Planul, care presupunea colaborarea Căilor Ferate Române, care nu a mai avut loc, ceea ce a provocat furia lui Richter, care a publicat pe 8 august 1942 una articol în gazeta ambasadei germane, Bukarester Tageblatt, intitulat Slugile evreilor în care-i ataca direct pe liderii comunității evreilor din România și indirect guvernul Antonescu pentru opoziția la planul de deportare a evreilor.

Radu Ioanid spune că atât Richter cât și Killinger aveau un mod arogant de a trata autoritățile române, iar audiența lor cu vicepreședintele consiliului de miniștri și ministrul de externe, Mihai Antonescu, nu doar că nu a avut efectul scontat, dar a reprezentat o lovitură serioasă pentru intențiile germane de deportare în masă a evreilor din România.

În această discuție, Mihai Antonescu spune – vreau să scap de evrei din punct de vedere economic, am vrut să vii dăm, n-ați vrut să-i luați, acum nu vi-i mai dăm. Este un moment în care statul român, prin numărul 2 în ierarhia sa, face un pas înapoi în intențiile sale, în mijlocul toamnei anului 1942, când situația de pe front devenise albastră’ ” spune Radu Ioanid.

După înfrângerea militară de la Stalingrad – februarie 1943, orice urme de colaborare, și așa palidă, între români și germani în chestiunea evreiască au dispărut.

Avem documente germane, unele semnate de Killinger, din care rezultă foarte clar că România nu mai cooperează cu Germania. Începe să se contureze o intenție de a ieși din acest război care nu mai aduce beneficii României. Deci planurile de exterminare a evreilor pe teritoriul României eșuează. Guvernul Antonescu repatriază chiar câteva categorii de deportați din Transnistria: jumătate dintre cei 12.000 de evrei din județul Dorohoi – cealaltă jumătate muriseră acolo, parțial pe văduvele și copiii veteranilor din primul război mondial, în decembrie 1943”, explică Radu Ioanid.

Și atunci cum răspunde Radu Ioanid afirmațiilor făcute de unii istorici revizioniști că “Antonescu i-a salvat pe evreii din România” – cu referire la Vechiul Regat și sudul Transilvaniei?

În primul rând, Antonescu nu a salvat, el a cruțat. Este una să întinzi o mână și să ocrotești niște oameni a căror viață este în pericol și alta este atunci când spui, practic, vedem noi ce facem mai încolo cu voi. A fost un moment în care s-a adăugat un răstimp, spre exemplu, în toamna anului 1942 Antonescu spune – ‘numai eu știu câți evrei au murit în Basarabia, Bucovina și Transnistria, amânăm deportările pentru primăvara lui 1943’. A fost o amânare, foarte importantă, pentru că altfel acești oameni ar fi fost omorâți” conchide Radu Ioanid.

 
Ascultați interviul cu Radu Ioanid realizat de Petru Clej