Strat de praf gros cât obrazul, așternut peste turismul istoric din Constanța (foto-reportaj)

strat_praf_turism_istoric_constanta.jpg

Mozaicul din Constanța, prost întreținut de autorități
Mozaicul din Constanța, prost întreținut de autorități
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

Praf, buruieni, maidanezi și multă indiferență. Cam așa poate fi descris turismul istoric din județul Constanța. Am făcut recent o plimbare de o zi la malul Mării Negre, împreună cu soția și trei prieteni. Am plecat de acolo la fel de dezamăgit ca dățile trecute.

De fiecare dată când mă întorc în Constanța, sper că s-a schimbat ceva în bine. Și de fiecare dată plec de acolo bodogănind.

După ce am luat masa la un restaurant cochet din Portul Tomis, am luat-o la pas pe faleza elegantă ce duce spre Cazinou. După care ne-am îndreptat spre Centrul Vechi. La fel de neîngrijit ca anul trecut. Pavajul plin de jeg și dalele desprinse mi-au adus aminte imediat de Lipscani. Nici o diferență.

 

Vila Suțu, bijuterie arhitecturală în stil maur, în continuare cu tencuiala căzută
Vila Suțu, bijuterie arhitecturală în stil maur, în continuare cu tencuiala căzută
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

Frumoasele clădiri de secol 19 sau început de secol 20, la fel de ruinate: fațade cu tencuiala căzută, geamuri sparte, strat de mucegai gros cât obrazul autorităților indiferente față de ruinarea istoriei orașului. Casa cu lei, tot în ruină. Pe ici-pe colo, mai vezi câte o vilă renovată, care și-a recăpătat strălucirea de altă dată. În rest, peisaj dezolant, iar unele case arată ca și cum ar fi fost bombardate.

 

Casa cu lei, simbol al Constanței, așteaptă de ani buni să fie renovată
Casa cu lei, simbol al Constanței, așteaptă de ani buni să fie renovată
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

Am mers apoi să revedem mozaicul de lângă Muzeul de Istorie și Arheologie din Piața Ovidiu. Mozaicul aproape că nu se mai vede, ascuns de un strat gros de praf, care face ca totul să fie gri.

Panourile informative de pe margine arată ca acum 50 de ani. De fapt, chiar cred că sunt cele de acum 50 de ani: literele s-au șters, aproape nu se mai văd, sticla care le acoperă e crăpată pe alocuri și e la fel de murdară ca ferestrele înalte ce înconjoară întregul edificiu, ferestre care la rândul lor sunt crăpate și pline de muște moarte, prinse între straturile de sticlă.

 

Mozaicul din Constanța
Mozaicul din Constanța
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

Dacă ridici privirea, vezi un tavan și mai jegos, nevopsit, ca într-un buncăr grosolan.

Am auzit de multe ori argumentul că nu sunt bani, că instituțiile de cultură din România sunt sărace. Totuși, mă întreb cât de scump o fi să schimbi niște geamuri. Și să le speli din când în când. Sau să înlocuiești trei panouri informative. Sau pur și simplu să dai cu un jet de apă peste stratul gros de praf.

 

Histria, printre buruieni

 

Lăsăm în urmă mozaicul din Constanța, ne urcăm în mașină și mergem spre Histria. După ce ieșim de pe șoseaua principală, facem la dreapta spre cetate, pe un drum distrus. Realmente distrus! Înaintăm prudent, ca să nu rupem mașina. Ne uităm stupefiați în față și constatăm că asfaltul care exista cândva a dispărut cu totul. Acum vezi doar pietriș și hârtoape. ”Asfaaaalt!!!”, strigă extaziat amicul nostru de la volan, după ce mașina începe să ruleze pe o porțiune mai bună de drum. După vreo 20 de metri, entuziasmul dispare la fel de brusc cum dispare și asfaltul.

Ajungem la cetate. Parcăm mașina, plătim biletul și o luăm ușor-ușor la pas printre ruine. Căutăm cu privirea niște panouri informative. Nimic. Doar câteva săgeți care-ți arată traseul vizitei.

Ne uităm la ruinele cetății și încercăm să ghicim ce reprezintă. ”Aici, probabil era casa unui om mai înstărit, că are camere mai mari”, îmi spune soția. ”Asta bănuiesc că era strada principală”.

Mai încolo vedem o coloană. Nu știm ce reprezintă, putem doar să bănuim că făcea parte dintr-un templu. Cum o fi arătat? Cât de mare era? Nu știm, nu e nici un panou care să ne dea o idee.

 

Cetatea Histria
Cetatea Histria
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

 

Singurii ghizi ne-au fost doi maidanezi, care ne-au însoțit tot drumul printre ruine. Simpatici, ce-i drept. Amatori de eugenii.

 

Maidanez, printre ruinele cetății Histria
Maidanez, printre ruinele cetății Histria
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

În rest, buruieni. Și câteva gunoaie pe malul apei, la doi pași de ruinele cetății.

 

Gunoaie, la doi pași de ruinele cetății Histria
Gunoaie, la doi pași de ruinele cetății Histria
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

 

 

Plecăm de la Histria pe același drum ruinat.

 

În Lehliu nu e pandemie

 

Pe traseul spre București, ne oprim la un restaurant cunoscut din Lehliu. Localul decorat cu obiecte vechi din ”Epoca de Aur” era plin. Nici vorbă de 30% grad de ocupare. Nici măcar 50%. Mai degrabă spre 90%. În Lehliu nu e pandemie. Înăuntru se fumează! E târziu și nu avem timp de pierdut, așa că ne punem la o masă.

Mâncăm destul de bine. După care îl vedem pe bucătar, un domn burtos, care învârte trei tigăi în același timp, fără mască, fără ceva pe cap, ca să nu-i cadă părul în mâncare, nimic. Dacă îmi aduc bine aminte, nici chelnerii nu purtau mască. În Lehliu nu e pandemie, nu știu dacă v-am zis...

Terminăm de mâncat, plătim, îi cerem chelnerului să ne pună restul de pizza la pachet, ne ridicăm de la masă și dăm să plecăm la mașină. Când deodată, doi bărbați care aveau ceva de împărțit încep să-și care pumni la masa alăturată. Cu un gest reflex, soția ia rapid cutia de pizza de pe masă și ne luăm tălpășița, nu înainte de arunca o privire peste umăr, ca să vedem cine a câștigat duelul.

Urcăm în mașină și o luăm la drum. Ne îndepărtăm și de Lehliu și de Constanța. Mai ales de Constanța, cu speranța că la vizita următoare, orașul de la malul mării își va regăsi strălucirea de altă dată. Sau măcar curățenia.