Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Elevii moldoveni revin în bănci, după două săptămâni de ore online. Între timp, multe restricții rămân doar pe hârtie

olga_clasa_copii.jpg

Sursa imaginii: 
RFI/Valeria Vițu

Deși în R.Moldova este declarată stare de urgență în sănătate publică până la mijlocul lunii martie, fiind înregistrat record după record de infectări cu Covid-19, restricțiile impuse de autorități rămân doar pe hârtie, de cele mai multe ori. Cu certitudine, o singură măsură e respectată – școala online. Petreceri organizate la Chișinău, dar și în suburbii cu participarea procurorilor, judecătorilor, preoților, fără a respecta măsurile sanitare. În transportul public, mall-uri nici vorbă de respectarea măsurilor sanitare. Fără distanță socială. Mulți cu masca purtată incorect sau deloc. Totuși, poliția promite să aplice amenzi și ia măsuri și în continuare pentru a preveni răspândirea Covid-19. Între timp, Miniserul Educației anunță că luni, 7 februarie, elevii revin în bănci, după două săptămâni de ore online. 

”Unii copii nu se conectează la programul prelungit întrucât stau prea multe ore în fața computerului. De dimineața și până la 16.00 în fața calculatorului. E prea mult, prea obositor”, încearcă să le explice profesoara dna Larisa, elevilor din clasa 4-a de la un liceu din capitală, pe Zoom. De aproape două săptămâni, toți elevii din țară fac orele online, așa cum prevede cea mai recentă decizie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Măsură a fost luată, potrivit autorităților, pentru a preveni răspândirea coronavirusului, mai ales că noua varianta Omicron afectează copiii.

”E prima dată de la începutul pandemiei când autoritățile nu au prelungit perioada de studii online, lucru care a bucurat foarte mult părinții. Sperăm să finalizăm acest an școlar în condiții normale și copiii să poată frecventa școala zi de zi, cu prezență fizică. Doar școlile sunt cele unde în totalitate se respectă deciziile CNESP, iar restul restricțiilor, în mare parte, rămân a fi doar pe hîrtie, fără implementare reală. Continuăm să sacrificăm educația sau totuși poate se găsesc alte soluții?”, se întreabă Asociația Părinți Solidari de la Chișinău care de fiecare dată a criticat deciziile autorităților privind închiderea școlilor și grădinițelor în pandemie.  

Potrivit unui comunicat al Ministerul Educației și Cercetării, ”începând cu 7 februarie 2022 procesul educațional în instituțiile de învățământ primar, gimnazial și liceal publice și private se va desfășura cu prezență fizică”. ”Organele locale de specialitate în domeniul învățământului și conducătorii instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal publice și private vor întreprinde măsurile necesare pentru a relua procesul educațional cu prezență fizică, cu respectarea normelor în vigoare. Având în vedere riscul sporit de răspândire în continuare a infecției provocate de virusul SARS-CoV-2, atenționăm despre necesitatea respectării măsurilor de sănătate publică pentru prevenirea răspândirii și controlul infecției COVID-19, valabile pe perioada stării de urgență în sănătate publică”, se arată în comunicatul Ministerului Educației. 

Între timp, aflăm de la oamenii legii că intensifică acțiunile de monitorizare privind respectarea restricțiilor de prevenire a virusului. Bunăoară, chiar în weekendul trecut au mers prin localurile și cluburile de noapte din Chișinău, pentru a vedea, dacă după ora 22.00, acestea își continuă activitate, lucru interzis de noua decizie CNESP. Într-un local din sectorul Râșcani, petrecerea era în toi. Ar fi participat peste 100 de procurori, judecători. Șeful IGP, Iurie Podarilov, spune că administratorii localului, împreună cu cei prezenți la petrecere, s-au baricadat, iar invitații ar fi fost ținuți ”ostatici”. Polițiștii, veniți la fața locului, în loc să pună amenzi pentru nerespectarea restricțiilor anti-Covid, au negociat cu paza localului, mai bine de trei, pentru a fi lăsați să intre. Pentru acest lucru, șeful IGP ar trebui să-și dea demisia, cred mai mulți internauți. 

”Menționăm că unii agenți economici au făcut tentative de a induce în eroare organele de drept, prin simularea sistării activităților, mascând activitatea prin draperii trase, uși închise, dar cu deservirea a zeci de clienți. În noapte de sâmbătă spre duminică poliția a eliberat câteva sute de persoane blocate de administrația și paza unui club de noapte. Veniți la fața locului, polițiștii au constatat că administrația localului a blocat ușile de acces și nu permitea clienților să părăsească clubul de noapte. Mai mult, la nenumăratele adresări ale oamenilor legii  de a le permite accesul în interior, administrația clubului a refuzat”, a menționat șeful IGP. Potrivit lui Podarilov, ”agenții economici urmează a fi sancționați conform prevederilor art. 76/1 Cod Contravențional. Inclusiv acțiunile administrației localului sunt examinate sub prisma legislației penale pentru privațiunile ilegală de libertate.

Un alt chef, de această dată într-o suburbie a Chișinăului. Aici, preoți și preotese, într-un restaurant. Poliția chemată la fața locului de echipa de filmare a postului Jurnal TV, a zăbovit câteva clipe, după care a plecat, fără a aplica amenzi.

Între timp, Ministerul Sănătății anunță joi un nou record de infectări cu coronavirus, 5.255 de cazuri. Din numărul total de cazuri, 405 sunt în rândul lucrătorilor medicali: 128 – medici, 160 – asistenți medicali, 117 – personal auxiliar. Astfel, bilanțul total al cazurilor de coronavirus în R.Moldova a ajuns la 455.095. 27 de oameni au decedat din cauza infecției, în ultimele 24 de ore.

În total, în spitale sunt internate peste 3.000 de persoane cu coronavirus, dintre care în jur de 180 în stare extrem de gravă și 29 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.

Medicii susțin că, în perioada 24 – 30 ianuarie 2022 au fost înregistrate 31. 292 de cazuri de COVID-19, dintre care 4 821 în regiunea transnistreană. Astfel, incidența a constituit 839 de cazuri la 100 mii populație, înregistrând o creștere cu peste 53% față de săptămâna precedentă. La fel, comparativ cu luna trecută, incidența este mai mare de 15 ori. În ceea ce privește numărul gravidelor infectate, datele arată că, în perioada menționată, au fost înregistrate 266 de cazuri. La fel, a crescut și numărul cazurilor de îmbolnăvire în rândul copiilor, de la 2 811 în a treia săptămână a anului curent la 3 241 în a patra săptămână.

În ceea ce privește vaccinarea, în perioada 24–30 ianuarie au fost imunizate 41 901 persoane, cu peste 8% mai puțin față de a treia săptămână din 2022 și cu circa 78% mai mult comparativ cu luna precedentă. Alte 166334 de persoane au mers la centrele de vaccinare pentru administrarea dozei booster. Astfel, acoperirea națională cu o doză constituie aproape 31%, iar cu schemă completă – aproximativ 29%. În total, au fost administrate 1.927. 237 de doze de vaccin.

Până pe 30 ianuarie curent, cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă se înregistra în mun. Chișinău, 45%, Soroca, 33%, iar cea mai redusă acoperire vaccinală se atesta în UTA Găgăuzia 18%, Sîngerei și Leova -20%.

De la începutul pandemiei, Republica Moldova a recepționat 2 823 060 de doze de vaccin împotriva COVID-19. Vaccinarea împotriva COVID-19 este gratuită și recomandată de toate instituțiile de sănătate la nivel național și internațional, fiind o metodă eficientă pentru a opri răspândirea virusului.