Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Care au fost cele mai dezbătute subiecte la Forumul tinerilor 2022

entr_thumbnail_pattern_white_1.jpg

Sursa imaginii: 
ENTR RO

Institutul Francez din România a organizat, în perioada 4-6 februarie 2022, un Forum privind implicarea tinerilor români și francezi în Europa, care a servit drept platformă de discuții pentru ONG-uri reprezentative ale tinerilor din România și din Franța.

Forumul s-a concentrat pe un schimb de idei și a fost alcătuit din 5 ateliere practice și două sesiuni de schimburi de idei între tineri implicați într-o cauză și voluntari. Temele discutate au variat:  de la criza climatică și dispariția biodiversității, până la implicarea tinerilor în conferința privind viitorul Uniunii Europene, diversitatea lingvistică sau managementul proiectelor și strângerea de fonduri de către organizațiile societății civile. 

Unul dintre cele mai dezbătute subiecte a fost cel al schimbărilor climatice, subiect care a devenit din ce în ce mai apreciat și conștientizat în rândul tinerilor. „Eu cred că ei sunt din ce în ce mai conștienți pe tema asta de la an la an și vedem cu precădere în mișcările pentru sau împotriva crizei climatice”, ne spune Anabella Costache, Responsabilă proiecte culturale şi parteneriate companii în cadrul Institutului Francez din România la Timișoara.

De aceeași părere este și Tamara Ciobanu, vicepreședinte Relații Internaționale ANOSR. „Este un subiect  prioritar, și chiar ne bucură să aflăm că există astfel de inițiative și că tinerii pot participa la astfel de ateliere”. Ea e de părere că, deși toată lumea vorbește despre această problemă, ar trebui creat un cadru de discuții  atât în mediul preuniversitar, cât și universitar, pentru a găsi soluții mult mai punctuale.

Un alt subiect apreciat de tinerii participanți la Forum a fost cel al recunoașterii știrilor false. Gabriel Carnariu, președintele Consiliului Tineretului din România, subliniază faptul că e și de datoria societății civile și instituțiilor statului să se asigure că fake news-ul este combătut. „Tinerii, din păcate, pot fi ușor conduși de astfel de mesaje care nu fac parte din registrul realității, să zic așa, și atunci e important să avem o mai bună educație în această direcție”, adaugă tânărul.

În cadrul Forumului Tinerilor: Europa unei noi generații, Ambasada Franței și Institutul Francez din România au lansat un apel la propuneri de proiecte, care vizează valorificarea voluntariatului și implicarea tinerilor la nivel național și european. Astfel, se oferă un sprijin financiar de până la 2.500€ pentru inițiativele ONG-urilor de tineret, dedicate tinerilor.

 

 

Urmărește întregul materialul aici.