Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Primăria Timisoara, amendată de Garda de Mediu, pentru lipsa de curățenie din oraș

mizerie_strazi.jpeg

Primaria Timisoara a fost amendată pentru lipsa curățeniei din oraș
Sursa imaginii: 
Otilia Ghitescu / RFI România

Străzile din Timișoara arată, din nou, foarte rău spre finalul iernii. La borduri este adunat un strat gros de noroi amestecat cu frunzele nestrânse de toamna trecută și e plin de rampe ilegale de gunoi. Primăria a fost amendată cu 60.000 de lei de Garda de Mediu și va contesta amenda. Administratorul public nu contestă însă că e mizerie pe străzi, deși sunt șase firme care ar trebui să se ocupe de curățenie. Numai contractul pentru măturat are o valoare de peste 4 milioane de euro pe an.

Până în 2018, Timișoara a avut un singur operator de salubrizare. Fosta administrație a lăsat moștenire celei actuale mai multe contracte de  curățenie. Iar orașul e la fel de murdar ca în cele câteva luni din 2019 în care nu a existat nicio firmă care să-l măture.

Comisarii de la Garda de Mediu Timiș au verificat și au constatat oficial ceea ce vede orice pleacă prin oraș, pe jos sau cu mașina: la Timișoara e mizerie pe străzi, nu se mătură, nu au fost colectate frunzele din toamna trecută și e plin de rampe ilegale de gunoi. „Pentru neconformitățile constatate, comisarii GNM  au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 60.000 lei (…) Măsurile de salubrizare a străzilor au termen până la sfârșitul lunii, pentru că au fost identificate… Timișoara cam toată este așa”, spune comisarul șef al Gărzii de Mediu, Luci Mușuroi. 

Primăria trebuie să facă rapid curat și să prezinte la Garda de Mediu un grafic de salubrizare complet, pe străzi. Luci Mușuroi spune că reprezentanții administrației locale au oferit o explicație tehnică pentru starea deplorabilă în care se află orașul.  Aceasta nu ar putea ține decât parțial și cu indulgență.

„Și nouă ni s-a spus că s-a făcut curățenie, dar n-au putut… motivația lor a fost că nu s-a putut intra mecanizat, date fiind temperaturile scăzute de noapte și faptul că s-a dat cu nisip și cu sare, cu material antiderapant, și nu ai voie să intervii când dai cu material antiderapant (…) Frunzele au rămas din toamnă, pe lângă borduri se vede clar că n-a fost măturat, iar depozitările necontrolate de deșeuri, de care știe toată lumea, străzile pe care am găsit, nu au nicio scuză”, ne-a mai declarat comisarul șef al GM Timiș.

Mai multe firme, tot mai puțină curățenie

Administratorul public Matei Creiveanu, care răspunde și de salubrizarea orașului, susține că, din punctul de vedere al municipalității, amenda nu e corectă. În consecință, ea va fi contestată. „Noi vom contesta amenda, pentru că strict formal și pe lege, considerăm că nu sunt îndeplinite condițiile pentru o amendare. Situația constatată în teren, chiar dacă estetic sau din punctul de vedere al unui cetățean nu este optimă, nu justifică o amendă din partea Gărzii de Mediu”, susține Creiveanu.

Situația salubrizării la Timișoara este, într-adevăr, complicată. Strict pentru curățenie și ridicare de deșeuri, primăria are contract cu trei firme. Alte trei firme se ocupă de întreținerea spațiilor verzi din cele trei zone în care a fost împărțit orașul. E și acesta unul dintre motivele pentru care, de fapt, la Timișoara, nu se face curățenie așa cum trebuie.

„Pe orice stradă ne uităm, putem să luăm la întâmplare orice stradă din Timișoara, vom avea minim patru operatori de salubrizare responsabili. Carosabilul și trotuarele e curățat de Brantner, spațiul verde dintre trotuar și carosabil e curățat de firma de spații verzi, rampele clandestine mixte ridicate de Retim și rampele vegetale ridicate de Transclean. Când un deșeu încetează să fie de competența salubrizatorului stradal și devine rampă clandestină e o chestiune de interpretare”, ne-a mai declarat Matei Creiveanu. 

Potrivit acestuia, va urma o curățenie de primăvară care va dura trei luni, în care firmele vor munci la capacitate maximă. Pe termen mai lung, intenția primăriei este să aibă, în următoarea perioadă, un caiet de sarcini mai bun pentru licitația pe care va trebui s-o facă pentru desemnarea unui nou operator de salubrizare. Ideea este ca acesta să execute cât mai multe operațiuni de curățenie, însă pentru asta trebuie să expire, pe rând, și celelalte contracte. Cel pentru curățenie stradală expiră primul, la începutul lui 2023. El a fost încheiat pe patru ani, în 2019, la o valoare totală de aproape 87 de milioane de lei.

Până una-alta, întrebarea „când va fi curat pe străzile Timișoarei?” nu va primi prea curând un răspuns.