Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europa Plus: În Albania prețul benzinei a crescut de trei ori în două zile

petrol_benzina.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com

Prețul combustibililor la stațiile de aprovizionare din Albania a crescut în ultimele două zile ale săptămânii trecute de trei ori, ajungând la 230 Lek / litru (cca 1,8 Euro), transmite publicația albaneză Gazeta-Shqip.

Rețelele sociale sunt pline cu postări care arată noile prețuri afișate la benzinării și care cer guvernului să intervină pentru a opri aceste scumpiri. Operatorii din piața albaneză afirmă că evoluția se datorează războiului din Ucraina și că acum nu se mai pune doar problema creșterii prețului, ci și a aprovizionării cu produse petroliere, precizează sursa citată.

Scumpirea vine după ce, la începutul lunii februarie, guvernul a mărit accizele pentru carburanți. Prețul actual, de 230 lek / l este cel mai mare înregistrat vreodată în Albania, depășind recordul de 190 lek / l înregistrat în timpul crizei economice din 2008 – 2009.

 

Ungaria: Dreptul la grevă al profesorilor amenințat printr-un decret al guvernului Orban

Sindicatele din învățământ continuă protestele în întreaga țară, după ce guvernul Orban a emis un decret prin care profesorii sunt obligați ca, în caz de grevă, să asigure ”servicii suficiente” pentru a continua cursurile, ceea ce practic face ca grevele acestora să devină inutile, scrie publicația maghiară Telex.

Potrivit Decretului emis în 11 februarie a.c., în caz de grevă, cursurile pentru elevii care se pregătesc pentru bacalaureat trebuie să continue în proporție de 100% iar pentru restul elevilor cursurile, la toate materiile, trebuie să fie ținute în proporție de 50%. În aceste condiții, spun sindicatele, orice viitoare grevă ar deveni ”invizibilă și absurdă”.

Decretul a fost emis la scurt timp după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, cele două mari sindicate naționale din învățământ au organizat o grevă generală la care au participat peste 20 000 de profesori. Principalele revendicări: creșterea salariilor, reducerea programului de lucru și eliminarea obligației profesorilor nevaccinați de a intra în concediu fără plată.

Deși Justiția a declarat inițial greva legală, în urma intervenției Ministerului resurselor, care a transmis că greva este ”o acțiune politică a forțelor de stânga”, Curtea de Apel din Budapesta a decis până la urmă că greva este ilegală și că trebuie să înceteze.

”Cerem sindicatelor din învățământ să-și păstreze calmul și să țină  cont de interesele copiilor și ale părinților. Supravegherea și educarea copiilor trebuie să continue, mai ales după ce a fost atât de afectată de restricțiile impuse de pandemie. Copiii trebuie să continue să învețe iar părinții să poată lucra liniștiți”, a transmis într-un comunicat Ministerul resurselor umane.

 

Croatia : Expoziție Slavko Kopač la Zagreb

 

O expoziție consacrată lui Slavko Kopač, pictor, sculptor și poet croat, un prieten al lui André Breton, liderul mișcării suprarealiste din anii 1930 și singurul artist croat a cărui monografie a fost publicată de celebra casă de editură franceză Gallimard, a fost inaugurată recent la Zagreb, transmite publicația jutarnji.hr.

Slavko Kopač (1913 – 1995) a absolvit Academia de Arte din Zagreb în 1937, apoi a ajuns la Paris cu o bursă acordată de guvernul francez. S-a integrat ușor în comunitatea artiștilor parizieni, unde i-a cunoscut pe Jean Dubuffet, André Breton et Michel Tapié. André Breton, considerat ”tatăl” suprarealismului, a fost cel care l-a ajutat cel mai mult să se facă cunoscut în Franța și nu numai.

Și-a continuat studiile la Florența, unde a urmat cursuri de filozofie și de istoria artei în perioada 1943-1948, după care a revenit la Paris, unde s-a stabilit definitiv. Împreună cu Jean Dubuffet, André Breton et Michel Tapié a fondat Compania Artei Brute, o școală care promova arta neconvențională. A avut mai multe expoziții la Zagreb, Florența, Roma și Paris, dar a fost în general un artist discret.

Expoziția inaugurată la Zagreb, în prezența mai multor istorici de artă și directori de muzee din Franța, va fi deschisă până în 27 martie a.c.

 

Au contribuit la realizarea revistei Presei Europa Plus:

Izabela Preka - Albania

Nóra Lepnyák - Ungaria

Nika Komarić - Croația

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 7 martie 2022