Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


OMS | Pandemia ar putea agrava problema consumului de alcool în Europa

alcool.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay.com/bridgesward

Europa a înregistrat o scădere a consumului de alcool în primul an al pandemiei, dar declinul s-ar putea inversa în anii următori, pe măsură ce consecințele economice ale COVID-19 își vor face simțite efectele. OMS atrage atenția că țările europene trebuie să acorde prioritate sănătății și să se concentreze asupra unor aspecte precum sănătatea mintală.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a publicat, joi, raportul privind sănătatea în Europa. Raportul se publică o dată la trei ani și din el reiese că, între 2000 și 2019, consumul de alcool a scăzut în Europa, potrivit Reuters și Mediafax. 

Obiceiurile de consum de alcool s-au schimbat în timpul pandemiei și au mutat consumul de alcool din baruri și restaurante în case, iar consumul general de alcool a scăzut în 2020.

Dar țările europene sunt în continuare cele mai mari consumatoare de alcool din lume, arată OMS.

Scăderea consumului de alcool a fost mai puțin pronunțat în rândul persoanelor cu venituri mici sau medii și al celor care se confruntă cu dificultăți, precum și în rândul persoanelor care și-au pierdut locul de muncă sau au avut alte probleme financiare.

„Pe baza experiențelor anterioare, recesiunea economică cauzată de pandemia COVID-19 va crește probabil nivelul consumului de alcool în anii următori, în special în cazul bărbaților și al celor care sunt la un nivel socio-economic scăzut", se arată în raport.

Raportul susține că, în general, țările din Europa au înregistrat progrese în ceea ce privește unele obiective globale adoptate în 2015, care vizează eliminarea sărăciei. De exemplu, aproape toate țările au atins obiectivul privind ratele de mortalitate a nou-născuților și a copiilor de mai puțin de 12 și, respectiv, 25 de decese la 1.000 de nașteri vii.