Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Drepți între Popoare: 6. Români transilvăneni salvează evrei din ghearele naziștilor

max_candel_letitia_demusca_dumitru_demusca.jpg

Max Candel, Letiția Demușcă și soțul acesteia Dumitru
Max Candel cu salvatoarea sa Letiția Demușcă și soțul acesteia, Dumitru
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Pe 19 martie se împlinesc 78 de ani de la ocuparea Ungariei de către Germania nazistă, eveniment care a declanșat ceva mai mult de o lună mai târziu deportarea în masă a evreilor, inclusiv a celor din nordul Transilvaniei, în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Câteva zeci de români au salvat evrei, punându-și viața în primejdie. 

Memorialul Holocausutului Yad Vashem de la Ierusalim explică pe site-ul său unul dintre aceste exemple de bravură: 

"În 1944, familia Onişor – văduva Ioana şi copiii ei, Victor de 21 de ani, Lazor de 18 ani, Letiţia de 16 ani şi Ana, căsătorită cu Pavel Crăciun, erau fermieri care locuiau la casa lor din pădure, la aproximativ patru km de orașul Bistrița (Beszterce în maghiară) din Transilvania de Nord.

La 1 mai, cu două zile înainte ca evreii din Bistriţa să fie ghetoizaţi şi apoi deportați la Auschwitz, patru localnici, membri ai familiei Candel, au fugit la ferma familie Onişor, unde le fusese pregătită o ascunzătoare. Max Candel, fratele său David și părinții lor și-au găsit adăpost la familia Onișor timp de aproximativ șase luni, până la eliberarea lor, pe 13 octombrie 1944.

Ana Crăciun a fost cea care și-a convins familia pentru a ajuta la salvarea familiei Candel, pe care îi cunoșteau dinainte de război. Familia Onişor au avut grijă de evreii aflați sub protecția lor cu resursele limitate pe care le aveau, cu mare risc pentru propria lor viaţă.

La 29 iunie 1978, Yad Vashem i-a recunoscut pe Ana și Pavel Crăciun, Letiția Demuşcă (Onișor) și Ioana Onişor ca Drepți între Popoare."

Povestea Letiției Demușcă

Angela Demușcă este nora Letiției Demușcă, eroina sa, de la care a aflat povestea din 1944:

Letiția Onișor în 1944
Letiția Onișor avea 18 ani în 1944 când a contribuit la salvarea familiei Candel de naziști
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

"Dacă nu ar exista pe pământ oameni care fac din faptele lor o plecăciune înaintea lui Dumnezeu, atunci speranțele celor greu încercați de soartă ar fi inexistente. De foarte mult timp am auzit aceasta întâmplare fantastică, povestita de mama Letiția și de fiecare dată în povestirile ei, noi întâmplări se adaugă la ceea ce știam și astfel am aflat întreaga poveste incredibilă, care pentru noi familia, copiii și nepoții Letiției înseamnă o piatră de temelie pusă iubirii, credinței în Dumnezeu, omeniei și mai ales înțelegerii suferinței celui de lângă noi.

Eroina acestei întâmplări este Letiția care din păcate nu mai este printre noi. A murit la vârsta de 82 de ani cu inima împăcata că toată viața ei a făcut numai lucruri plăcute lui Dumnezeu . Pe când Letiția avea 18 ani norii celui de-al Doilea Război Mondial erau și deasupra României. Tânăra noastră eroină, locuia cu mama ei Ioana și fratele cel mic Lazor într-o casă la marginea pădurii Ghinda de lângă orașul Bistrița.

Micul cătun numit Fundoaie era la cinci km depărtare de Bistrița. Mica așezare avea doar cinci case, iar într-una din ele locuia Letiția cu familia ei. Tatăl ei Toader a murit de inima rea la scurt timp după ce cei patru frați mai mari au plecat pe front. Toader își iubea cu ardoare copiii, iar plecarea celor patru băieți l-a răpus.

Rămasă singură cu doi copii, Letiția de 18 ani și Lazor de 16 ani, mama Ioana a încercat să o scoată la capăt și cu ajutorul celor doi copii, creștea vite, lucra pământul de lângă casă cu speranța că războiul se va sfârși. Ca sa mai scoată un ban, mama Ioana ducea zilnic lapte proaspăt unei familii de evrei ce locuiau în Bistrița. De cele mai multe ori, Letiția era cea care ducea laptele și astfel între cele două familii s-a legat o adevărată prietenie.

Familia Candel se ascunde în pădure

Familia de evrei era compusa din tatăl David, mama Roza și cei doi copii Max și Herman. Într-o dimineață din aprilie 1944, mama Ioana a trimis-o pe Letiția cu laptele. Deși calendaristic era primăvară, timpul era extrem de friguros. Zăpada spulberată din timpul nopții, făcea un zid de-a lungul potecii care cobora la șoseaua principală. Letiția a pornit spre oraș cu sufertașul cu lapte, acompaniată de câinele Stănel, care era mare cât un vițel, mițos și de culoare albă. Când ajungeau la șosea, câinele se oprea și aștepta cuminte să-l trimită stăpâna lui acasă.

Ioana Onișor cu nepoții
Ioana Onișor a ascuns familia Candel la ferma ei din pădure
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Ajunsă cu  laptele la familia Candel (căci așa se numea fam. de evrei), tatăl era neliniștit și frecându-și mâinile, măsura cu pașii încăperea cu capul plecat și cu gândurile aiurea. Deodată el s-a oprit și a întrebat-o pe Letiția dacă mama ei ar vrea sa-i găzduiască la ei în Fundoaie, deoarece în scurt timp vor fi deportați în lagărul de la Auschwitz. Letiția a plecat sa o întrebe pe mama ei și s-a întors în aceeași seară cu vestea bună că mama ei îi așteaptă.

Când s-a făcut ora 23 cei patru membri ai familiei Candel s-au îmbrăcat cu multe haine pe ei sa nu aibă bagaje și astfel au plecat in Fundoaie. Au lăsat-o acasă pe mama domnului Candel, o femeie bătrână și paralizată. Lângă pat i-au pus apă și hrană și cu inima grea că trebuie s-o părăsească au plecat. Copiii cu Letiția mergeau înainte, iar cei doi părinți în spate. Copilul cel mic avea în mână o cutie de șah, joc care era pasiunea familiei și atât le-a permis tatăl să ia din casă, ca să nu atragă privirile cu bagaje.

Pe toate zidurile erau afișe care spuneau că cei ce vor ascunde sau vor ajuta evrei vor executați pe loc. Pe la porți erau soldați unguri cu pană la pălărie stând de vorba cu fete . Inimile celor cinci persoane băteau cu putere, dar nimeni nu i-a oprit și astfel au ajuns cu bine în Fundoaie. Nimeni nu trebuia să știe că cei patru erau ascunși la familia lelei Ioana Onișor.

Timp de o lună cei patru evrei au fost ascunși într-o cămară amenajată cu o ușă micuță ca de coteț pe unde se intra pe burtă și de unde se ieșea numai seara pentru a se spăla și pentru cină. După o lună condițiile aspre în care locuiau cei ascunși au făcut ca locul să se umple de purici si astfel sa nu se mai poată locui acolo. Lazor s-a apucat si a construit un schelet din lemn de 2m pe 2m care a fost acoperit cu paie de forma unei căpițe. În loc de ușă era un snop de paie ce masca intrarea. Familia Candel își petrecea timpul jucând șah și citind.

Pericole: soldați unguri, vecini

Într-o zi pe când soldații unguri făceau instrucție pe câmpul alăturat s-au apropiat și de căpița- casă și își înfigeau baionetele în căpiță imaginându-și un dușman. În acel moment,  copilul cel mic fiind bolnav, a avut o criză de tuse. Ca să nu fie descoperiți de soldații unguri, tatăl a acoperit gura copilului cu palma până ce copilul s-a învinețit, dar a venit semnalul la timp si ad at drumul copilului sa tușească. Semnalul era dat de Letiția prin fluierat la ulii care se apropiau de găini. Asta însemna că au plecat soldații.

Letiția Demușcă cu soțul și nepoata în 1988
Letiția Demușcă a povestit copiilor și nepoților ei întâmplările din 1944
Sursa imaginii: 
Yad Vashem - Memorialul Holocaustului, Ierusalim

Alta dată, într-o seară de iunie cele două familii luaseră masa, iar în bucătăria de vară mai rămăseseră cele două femei, Ioana și Roza, ceilalți se retrăseseră în cuiburile lor. La un moment dat când Ioana s-a uitat pe geam, a văzut că spre casa ei urca o vecină căreia i se spunea Matroana. Cele două femei au intrat în panică, pentru că nu exista o altă ieșire și musafira ar fi descoperit totul. Ioanei i-a venit ideea să o bage pe Roza în cuptorul de pâine. Repede a ajutat-o pe Roza cu destul efort să intre în cuptor și în acel moment a intrat musafira neinvitată. Clipele au trecut greu pentru ca în cuptor nu era aer și Roza risca să se sufoce. Cu diplomație a reușit Ioana sa o trimită acasă pe Matroană, apoi cu greu a scos-o pe Roza din cuptor.

În alta seară, tot această Matroană a venit fără să o simtă cineva, nici chiar câinele Stănel și i-a găsit pe toți in jurul mesei. David avea obiceiul să citească din Biblie cu voce tare și apoi le explica celor din jur ce înseamnă ce citise. Toți cei din bucătărie au rămas nemișcați când s-au trezit cu femeia în fața lor. Matroana le-a spus că ea bănuia de mult că cineva locuiește la lelea Ioana, pentru că a văzut seara la lumina lămpii mai multe persoane care se mișcau. Ioana a recunoscut că familia Candel stătea la ea de două zile, dar a doua zi vor pleca și o roagă să nu spună nimănui că vor avea de suferit cu toții. Matroana era adventistă și s-a dus la predicatorul ei, povestindu-i acestuia tot ce știa despre cele două familii și l-a întrebat dacă e bine să-i denunțe. Predicatorul fiind un om deștept, a lămurit-o pe femeie să-și țină gura că va avea și ea de suferit și va fi împușcată împreună cu ceilalți pentru că nu s-a dus mai din timp sa anunțe din moment ce a bănuit că cei patru se ascundeau la familia Onișor. Astfel datorită acestui pastor omenos, au scăpat cu toți. În aceeași seară de față cu Matroana familia Candel s-a despărțit de familia Onișor cu îmbrățișări și mulțumiri și au plecat în pădure de unde s-au întors mai târziu și s-au băgat în căpița de paie având grija sa nu mai fie văzuți.

O prietenie pe viață

Puțina hrană pe care o aveau o împărțeau cu cei patru prieteni, dar lipsurile și suferințele i-au apropiat si mai mult. Roza era o femeie foarte pricepută la tot felul de prăjituri și dulcețuri, iar Letiția a învățat multe lucruri de la ea. Astfel au trecut aproape șase luni până pe 13 octombrie 1944, când familia Candel a putut să meargă acasă la ei, dar prietenia legată a continuat pană ce familia Candel a plecat din țară.

Angela Demușcă
Angela Demușcă este mândră de soacra ei - Dreaptă între Popoare
Sursa imaginii: 
Angela Demușcă Facebook

Timp de 30 de ani nu au mai știut nimic unii de alții, pentru că nu se putea coresponda. După Revolutie1990, Letiția a fost chemată la București la Ambasada Israelului unde i s-a înmânat Diploma de Onoare de “Drepți între Popoare” a Memorialului Yad Vashem de la Ierusalim. În anul 1993 s-a înființat Muzeul Holocaustului la Washington, iar în dreptul României la salvatori de evrei sunt trecute 43 de nume românești. Dintre aceste nume de salvatori este trecut numele Letiția Demușcă, Anei și Pavel Crăciun (sora și cumnatul Letiției), Ioana, Victor și Lazor Onișor (mama și frații Letiției).

Azi nu mai trăiește niciunul dintre cei de mai sus menționați, dar mai sunt în viață cei doi copii salvați, Max si Herman, care sunt și ei părinți și bunici la rândul lor cu cinci copii și 10 nepoți. Noi cei care am trăit emoțiile povestii adevărate suntem tare mândri de mama Letiția, de mătușa Ana, de unchiul Pavel, Victor și Lazor.

Eu cred că dacă ar trebui să facă același lucru din nou, Letiția nu ar sta pe gânduri și ar face exact la fel. Azi când noi copiii Letiției suntem în vârstă, ne gândim cu mândrie că familia Onișor este o familie care merită toata admirația. Pentru fapta sa de omenie Letiția Demusca (născută Onișor) pe lângă diploma Drepți între Popoare a primit ăi o medalie de argint pe care stă scris ,'Nu vom uita pe cei ce nu ne-au uitat'.

În memoria dragei noastre Letiția."