Relatare din Cernăuți: "Ucraina luptă. Ucraina luptă pe viață și pe moarte"

Alții sunt luați pe sus de soldații ruși și deportați în Rusia. O situație de neînchipuit la care ucrainenii încearcă să se adapteze și să lupte.
Descrie atmosfera din Ucraina, și de la Cernăuți în mod special Serhii Hakman, istoric și politolog.

Serhii Hakman: Ucraina luptă. Ucraina luptă pe viață și pe moarte. Vrem sau nu vrem asta e unica ieșire pentru a rămâne țară independentă, pentru a nu fi robi. Nu întâmplător, cu câteva zile în urmă, Putin și-a scăpat vorbele referitor la soluționarea definitivă a problemei Ucrainei. De exemplu, mie, ca istoric, îmi pare că se aseamănă cu soluționarea definitivă a problemei evreilor proclamată de Hitler. Unica noastră posibilitate este să ținem piept și cu orice preț să nu permitem să ne pierdem țara.

Bineînțeles că nimeni nu s-a așteptat la un război pe o scară atât de mare. Toți credeau că, totuși, cugetul va birui în această situație. Chiar am spus și înainte de război că un război pe așa o scară ar fi o catastrofă pentru Ucraina.

Dar, totodată, acest război ar fi și o catastrofă pentru Rusia. Mi se pare că de asta nu și-au dat seama cei din Rusia referitor la această situație. De asemenea, nu m-am așteptat la așa un nivel de patriotism al ucrainenilor. Mă refer la toți cetățenii ucraineni, care până la război aveau diferite poziții la multe aspecte politice. Nu mi-am imaginat că la un moment dat vor deveni atât de uniți în situația în care este un dușman extern. În timpul acestui război fiecare face ce poate. Unii s-au dus pe front. Unii s-au dus în unitățile apărării teritoriale.

Unii la sate formează așa numite grupuri de autoapărare, care patrulează străzile pentru a preveni diferite provocări. Studenții se ocupă de voluntariat. Fac tot ce pot. Unii descarcă ajutorul umanitar care este primit din toată Europa. Folosindu-mă de ocazie, vreau să spun un mare mulțumesc României, care face niște eforturi deosebite.

De două ori am fost în România în perioada aceasta. Am văzut ce se întâmplă la graniță. Am văzut cu câtă grijă sunt întâmpinați refugiații din Ucraina. Câtă omenie se vede din partea României față de acești oameni care și-au pierdut casa sau fug de urgia bombelor. Am văzut polițiști de frontieră care alergau în fața unor femei, nu pentru a le face observații că se duc pe la mijlocul drumului, ci pentru a le duce geanta. Le ajutau să ducă geanta pentru că aveau și copilul în brațe.

Nu am văzut asta doar o singură dată, ci de câteva ori. Prima dată mi s-a părut că e o parte explozivă. Nu, așa se poartă. Am văzut vameșii care înmânează jucării copiilor. Sunt chestii despre care mi-ar fi spus cineva că așa ceva se poate întâmpla nu aș fi crezut. Am văzut mulți români care spun că sunt gata să primească pentru o perioadă de câteva zile pe cineva la dânsul acasă, absolut gratis, ca persoana respectivă să se poată gândi unde pleacă sau unde se așază. Asta bineînțeles că e o chestie pe care nu  cred că o vom uita cândva.

Reporter: Sunt zone în Ucraina care pur și simplu sunt țintă, așa cum e Mariupol. E aproape ras. Ce se întâmplă cu oamenii care încearcă să plece de acolo? Resimțiți acest val de refugiați și dumneavoastră? Cernăuțiul e un punct în care oameni ajung și merg mai departe. Cum s-a schimbat viața acolo?

SH: La câțiva pași de oficiul meu este punctul în care se înregistrează refugiații. Sunt sute de oameni care stau la coadă ca să se înregistreze. Orașul e plin. De obicei, noi, cernăuțenii, ne cunoșteam unii pe alții. E un oraș provincial. Mergând pe stradă cu fiecare al cincilea îți dădeai bună ziua sau în orice caz știai că pe acel om l-ai văzut. Acum străzile sunt pline de oameni necunoscuți.

Cred că sunt din zonele care sunt atacate. Totodată, comportamentul față de populația civilă a armatei ruse îmi amintește în mare măsură de comportamentul naziștilor. Să nu faci coridoare verzi! Sau câteodată se coordonează un coridor verde și la un moment dat pot fi împușcați oamenii, civilii, care sunt în coridoarele acestea. Sau, de exemplu, au fost situații când Ucraina a trimis autocare pentru a evacua refugiații. Rușii le-au permis să treacă.

Au încărcat aceste autocare și le-au scos în direcția rușilor, rupând pașapoartele și ducându-i nu știu unde pe acești oameni. Sunt niște chestii care nu se încadrează în comportamentul războiului, dacă vorbim despre convențiile internaționale. Vorbim despre un adevărat genocid. Și nu mai vorbesc de faptul că deja sunt foarte multe cazuri de folosire a armelor interzise prin mai multe convenții internaționale, cum ar fi bombele cu fosfor.

Rep: Ținând cont de toate acestea, am văzut că Președintele Zelenski este foarte prezent. Totuși, ce așteptări au ucrainenii de rând? Mai au? Ei luptă. Există o rezistență acolo.

SH: Există o rezistență foarte mare. Toată lumea se gândește să reziste. Cei care au unele dubii, de obicei pleacă din Ucraina. Vorbesc despre femei, mai ales de femeile care pleacă cu copiii mici.

Cred că este o chestie care trebuie neapărat înțeleasă. Orice națiune în caz de război, în primul rând, încearcă să își salveze copiii. Salvând copiii îți păstrezi viitorul. În această situație cred că aceste femei fac ceea ce trebuie în momentul respectiv. Cred că în situația aceasta Europa e mai aproape de noi decât a fost vreodată.