Cazul Emilia Șercan, "un barometru foarte fidel al democrației românești"

Prin urmare, sute de profesori universitari, studenți, oameni de cultură s-au solidarizat cu jurnalista. De ce? Pentru că astăzi este vorba despre Emilia Șercan, mâine poate fi vizată orice voce critică din societate, atrage atenția la RFI profesorul universitar Ciprian Mihali de la Universitatea Babeş-Bolyai, unul dintre semnatarii apelului.

Cazul este foarte expresiv față de modul în care evoluează societatea în ultimii ani, spune profesorul.
Potrivit acestuia, Emilia Șercan este în acest moment, vrând nevrând un barometru foarte fidel al democrației românești.
 
Ciprian Mihali: La un nivel mai general aș spune că o astfel de formă de intervenție și de solidaritate se impune de fiecare dată atunci când statul, prin instituțiile sale și prin capacitățile sale excesive în raport cu cetățeanul, se întoarce împotriva unui cetățean. 

Evident că nu se întoarce pe cale legală pentru că atunci avem de-a face cu altceva. Ci se întoarce în formă abuzivă și care intimidează, așa cum este cazul acum cu Emilia Șercan. 
 

Cazul Emiliei Șercan este un caz exemplar pentru toți acești ultimi ani. Ne vorbește foarte mult și foarte expresiv despre felul în care evoluează societatea românească. 

În alte țări, în societăți echilibrate, în societăți cu vocație democratică reală, Emilia Șercan ar fi trebuit să fie una dintre persoanele recunoscute și recompensate de instituții ale statului, de președinție, de Consiliul național al rectorilor, de Ministerul educației, de alte instanțe oficiale ale statului pentru efortul său extraordinar de demascare a corupției și a imposturii din educația și din cercetarea românească. Numai că în România lucrurile se petrec exact invers.

Nimeni din instituțiile oficiale și de putere ale statului nu vorbește de Emilia Șercan. Iar mai nou, nu doar că nu vorbește, ci că i se opune. Se întorc împotriva ei cu mijloace și cu instrumente care sunt de natură să ne sperie pe toți. Ăsta este motivul principal pentru care am ales să semnez această petiție, acest apel de solidaritate cu colega noastră de la Universitatea din București.

Reporter: Ne-ați vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă pornind de la acest caz. Spuneați că asistăm la acel moment în care statul se întoarce împotriva unui cetățean. Pare că am apucat-o pe acest drum. Unde e pericolul?

CM: Pericolul foarte mare e acolo unde nu avem instituții de o putere socială egală sau comparabilă care să apere cetățeanul. Apoi, pericolul este în faptul că în acest fel fiecare dintre noi devine o posibilă țintă. Dacă mâine dumneavoastră sau eu deranjăm, așa cum a făcut-o Emilia Șercan, s-ar putea să fim următoarele persoane supuse intimidării sau unui abuz asupra vieții intime, a vieții private sau asupra vieții fiecăruia dintre noi în general. Sunt pericole foarte reale și foarte grave într-o democrație.

Pericolul vine și din faptul că de atâta vreme, așa cum foarte bine a descris Emilia Șercan în articolul ei, de aproape două luni, e o tăcere de mormânt în jurul acestei situații. Lucrurile s-au petrecut și au escaladat într-un fel care e de natură să ne dea fiori. Cum se poate să tacă toți cei interpelați? Cum se poate să tacă Ministerul de interne? Cum se poate să tacă Guvernul României, procurorul general? Toți au fost interpelați și nimeni nu a avut nimic de spus. Mai mult, Emilia a publicat ieri acest articol. Nu a avut nimeni (nimic de spus) din aceste instituții interpelate, cărora Emilia Șercan le-a adresat niște întrebări pe care trebuie să poată să le adreseze fiecare cetățean al României. Nu a răspuns nimeni, după cunoștințele mele, până în acest moment. Sunt pericole reale. Emilia Șercan este în acest moment un barometru foarte fidel al democrației românești.

Rep: Au fost câteva reacții astăzi venite din partea Guvernului. Premierul Nicolae Ciucă „solicită autorităților competente ca orice formă de intimidare a jurnaliștilor să fie investigată, iar vinovații trași la răspundere”. E un mesaj transmis prin purtătorul de cuvânt al Guvernului. Nu se face niciodată referire la vreun caz special. Ministerul de interne condamnă orice act de intimidare al jurnaliștilor și își exprimă susținerea pentru independența acestora. Totuși, vorbim în cazul Ministerului de interne, cel care a și demarat, teoretic, o anchetă internă, care se poziționează ca un actor de afară, nu ca un actor principal în sceneta asta.

CM: Desigur și aceste comunicate generale la nivel de principii sunt foarte frumoase. Toată lumea poate să le dea.

Rep: Și sunt foarte asemănătoare...

CM: Sigur, sunt foarte asemănătoare și până la urmă nu spun nimic. „Vom cere”, totul se face la modul viitor. Nu. Care sunt măsurile care au fost luate? Emilia Șercan a descris foarte bine și în articolul ei de ieri și în cel de astăzi. Aceștia au fost pașii pe care i-a făcut. Acolo unde ar fi trebuit să existe o cercetare a existat intimidare. Acolo unde ar fi trebuit să existe o continuare a anchetei a existat o tentativă de mușamalizare. Lucrurile acestea sunt cât se poate de evidente. E nevoie ca în acest moment Ministrul de interne sau chiar Prim ministrul, pentru că el este vizat, să poată să iasă sau reprezentanții acestor instituții să iasă și să ne spună asta și asta am făcut. Sau procurorul general să ne spună că a declanșat o anchetă. Nu că „vom cere”, „vom da”, „vom solicita”. Astea sunt niște generalități sterile, care nu ajută să avanseze foarte mult lucrurile și care, de fapt, nu spun nimic până la urmă.

Rep: Credeți că vor fi sensibilizate aceste instituții ale statului sau oamenii care se află în spatele acestor instituții ale statului de acest demers, de acest apel?

CM: Trebuie să fie. Dacă nu, trebuie să existe o presiune socială constantă. Am apreciat foarte mult astăzi luarea de poziție a rectorului Universității din București. Am văzut că există o serie de personalități publice și de instituții publice. E nevoie ca instituțiile statului să să fie ținute sub presiune publică și sub presiune civică permanentă.

Din păcate avem un stat care nu are neapărat exercițiul democrației în sânge, care are la îndemână acest instrument facil al abuzului pentru că dispune de mijloace cu care poate să abuzeze, cu care poate să intimideze sau să facă rău unui cetățean. Forma de rezistență în fața acestor abuzuri este în solidaritatea noastră. Trebuie să fim reactivi. Trebuie să putem să răspundem de fiecare dată cât se poate de vocal la nivel național, la nivel internațional dacă e cazul, ca să înțeleagă și acești domni, vremelnici în funcțiile lor, că au de dat socoteală pentru fiecare gest pe care îl fac atunci când dețin puterea. 
..........................................................................................................................

Între timp a venit o reacție și de la procurorul general. Gabriela Scutea spune că a formulat „îndrumări scrise către parchetul care supraveghează cercetările” în cazul jurnalistei Emilia Șercan, pentru a "dinamiza administrarea probelor.
La rândul sau, ministerul de Interne precizeaza că "ministrul nu are atribuții în instrumentarea sau soluționarea dosarelor penale". Cu toate acestea, din relatarile Emiliei Sercan, Lucian Bode a fost informat despre plangerea depusa de jurnalista. De ce? e inca o intrebare ramasa si pana in prezent fara raspuns.