Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Afganistan: De la venirea talibanilor, aproape jumătate din companii au dat faliment

fabrica_afgansitan.jpg

Fabrica de prosoape a lui Arezo Osmani, Kabul, Afganistan, aprilie 2022
Sursa imaginii: 
© RFI/Sonia Ghezali

În Afganistan existau cca 5.000 de companii înregistrate înainte ca talibanii să preia puterea la 15 august, anul trecut. De atunci, 2.000 dintre acestea au fost închise. Corespondenta RFI la Kabul, Sonia Ghezali transmite:

Prăbușirea sistemului bancar, scăderea puterii de cumpărare a afganilor și incertitudinea privind viitorul fac din viața de zi cu zi a antreprenorilor din această țară un adevărat infern. În Kabul, 1.000 de întreprinderi - mai mult de jumătate din cele care funcționau sub fostul regim - s-au închis, lăsând pe drumuri mii de șomeri.

Farhad Safi mângâie pistilurile de șofran roșu- ocru aflate într-o cutie rotundă, ultima mostră rămasă din afacerea sa de export care a fost înfloritoare până la sosirea talibanilor: "Când talibanii au ajuns la Kabul, totul s-a oprit. DHL nu mai funcționează, nu mai există nici Fedex. Așa că acum nu mai putem trimite nimic din Afganistan în alte țări. Partenerul meu din SUA nu poate nici măcar să-mi trimită banii din ce a vândut acolo. Iar aici nu ne putem retrage banii de la bancă”.

Tânăra sa companie nu a supraviețuit sancțiunilor internaționale. Antreprenorul a fost nevoit să închidă afacerea.

În vestul Kabulului, compania doamnei Arezo Osmani se menține pe linia de plutire, în ciuda dificultăților: ,,Când talibanii au preluat controlul, am rămas închiși timp de două luni. Apoi am redeschis, dar importăm materia primă din India și livrările directe au fost oprite. Așadar, totul trece prin Dubai și apoi ajunge aici. Este mai costisitor și durează mai mult timp pentru livrare. Cealaltă dificultate este că totul s-a scumpit în Afganistan”, explică ea.

Angajații săi, exclusiv femei, sunt plătiți acum cu doar 5.000 de afgani, adică aproximativ 54 de euro. Adică jumătate din ceea ce primeau înainte de sosirea talibanilor, deoarece de atunci comenzile au scăzut în mod constant...

 

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de rfi.fr