Tinerii din Odesa refuză să mai vorbească rusește, inclusiv în familie (reportaj RFI)

În apartamentul ei din Odesa, Iulia urmărește doar știrile despre războiul care îi sfâșie țara. Fotografiile cu cadavrele descoperite în Bucea au făcut-o să cadă în cele din urmă în depresie.

” Astăzi, trăiesc o nouă etapă, aceea de a accepta acest război pe termen lung", mărturisește ea. ”Uneori mă trezesc cu zâmbetul pe buze, alteori mă trezesc plângând. Cred că trupul și mintea mea încearcă să se obișnuiască, dar creierul meu se împotrivește pentru că nu este normal”.

Acest conflict este deosebit de greu de acceptat pentru ea, deoarece o mare parte din familia ei trăiește în Rusia și chiar îl susține pe Vladimir Putin și ofensiva rusă. Așa că, seara, în căutarea unei speranțe, intră pe internet pentru a discuta cu necunoscuți. Este un fel de psihoterapie, spune ea cu un zâmbet trist:

"Ieri am vorbit cu ruși din orașe mari precum Sankt Petersburg și Moscova. Erau mai deschiși la minte decât de obicei și toți mi-au spus că în jurul lor, toată lumea recunoaște existența acestui război și că este rău."

Sclavie sau libertate?

Iulia se teme că va fi nevoie de mai multe generații până când rușii și ucrainenii vor putea vorbi din nou unii cu alții. Ea are dovada acestui lucru în fața ochilor: fiul ei, care de mic a învățat limba rusă, refuză acum să o folosească. Din punctul de vedere al lui Vladislav, a vorbi în limba rusă înseamnă să accepți să rămâi un ”sclav” al Moscovei. "Prefer să vorbesc în ucraineană, pentru că Putin îi manipulează pe vorbitorii de limbă rusă. El spune că a lansat această operațiune pentru a-i apăra, pentru a-i apăra pe mama mea, pe tatăl meu, de exemplu...”

Cu toate acestea, pentru Iulia, vorbirea limbii ruse este un semn de libertate, de a putea exista cu originile și limba ei fără a fi tratată ca o ucraineancă de mâna a doua. "Este un mod de a ne dovedi independența. Mai ales în Odesa, un oraș cunoscut pentru libertatea sa și pentru multitudinea de limbi vorbite”.

Tatăl Iuliei a fost profesor în armata sovietică. Originar din Urali, a fost repartizat la Odesa. În prezent, locuiește la etaj cu soția sa, dar nu mai interacționează cu nepotul său. ”Am petrecut mult timp cu bunicii mei în copilărie și îi iubesc pentru asta", mărturisește Vladislav. ”Dar când am început să mă maturizez, să înțeleg că sunt ucrainean... au început să mă urască pentru asta. Ei cred că sunt un nazist, că urăsc pe toată lumea. Adevărul este că pur și simplu nu-mi plac rușii", conchide el zâmbind.

Neînțelegeri

Adolescentul spune că îl înțelege pe bunicul său și știe că acesta se află încă sub influența propagandei rusești: "Chiar dacă Odesa ar deveni un nou Mariupol, ar spune că regimentul Azov a fost cel care ne-a bombardat. Nu-și pot imagina că un rus poate fi rău, că poate viola pe cineva. Bunicul meu a servit în armata rusă, așa că se gândește: "Eu nu aș putea face asta. Așa că nici ei nu au putut."

Iulia refuză să creadă că părinții ei îl urăsc pe fiul ei. Problema se cristalizează pur și simplu, în opinia ei, în jurul unei lipse de înțelegere: "Ei se gândesc: "Cum poate exista un ucrainean în familia noastră rusă? Nu am făcut nimic în privința asta".".

Tatăl lui Vladislav are un răspuns: "Obișnuiam să facem plimbări lungi cu bicicleta când era mic", își amintește Iaroslav. Iar eu îi povesteam istoria slavilor, a popoarelor din regiunile noastre, ca să treacă timpul. Așa a devenit interesat de istorie. După aceea, și-a văzut de drum.

Iaroslav vorbește limba rusă și în viața de zi cu zi. El are origini românești, moldovenești, ucrainene și rusești. Un rezultat al politicii Uniunii Sovietice, care "a trimis oameni din Est în Vest și din Nord în Sud", explică el. Dar este poate și o bogăție lingvistică, mai ales aici, la Odesa, cunoscută pentru diversitatea ei.

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de rfi.fr