Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rușii fug în Turcia în căutarea unui trai mai bun

10mai_ar1.jpg

Istanbul este o destinație din ce în ce mai căutată de cei care vor să scape de Rusia lui Putin
Sursa imaginii: 
AP/Emrah Gurel via RFI

Turcia devine una dintre destinațiile preferate de rușii care încearcă să scape de măsurile de represiune impuse de președintele Vladimir Putin și de efectele sancțiunilor economice impuse de mai multe state. Turcia rămâne printre puținele țări pe unde au voie să zboare avioanele rusești și unde cetățenilor cu pașapoarte rusești le este permis să intre fără vize.

Andre, nume fals folosit pentru a păstra anonimatul persoanei, pregătește o ceașcă din ceaiul său rusesc preferat pentru gazdele din Turcia. Gustul infuziei negre puternice îi redă „sentimentul de acasă”, spune el.

Andre a plecat spre Istanbul luna trecută, în urma zvonurilor privind recrutarea la nivel național.

„Când am aflat vestea că s-ar putea să se organizeze recrutări, am avut doar două ore la dispoziție să-mi fac bagajele și să plec”, precizează el.

„Știu că sunt persoane care încearcă să părăsească Rusia. Polițiștii au început să-i interogheze: ”.

Andre declară că, din moment ce Rusia devine o țară a terorii pentru cei care se opun războiului din Ucraina, exodul este din ce în ce mai mare.

„Foarte multe persoane au plecat din Rusia. Cei care nu pot pleca sunt pur și simplu reduși la tăcere cumva. Am prieteni care doar au scris ceva pe rețelele de socializare și s-au trezit cu poliția la ușă”.

„Prietenii mei sunt atenți și majoritatea au fugit deja din Rusia, dar știu că sunt situații când polițiștii opresc oameni pe stradă și le verifică telefoanele. Este o situație tensionată pentru noi toți”.

Oraș căutat

Istanbul este o destinație din ce în ce mai căutată de cei care vor să scape de Rusia lui Putin. „Am ales să vin în Istanbul pentru că nu este atât de departe. Știam deja câteva ceva despre acest oraș”, a precizat Andre.

„Prețurile sunt asemănătoare cu cele din Rusia și am câteva relații aici... Aud limba rusă peste tot”.

Istanbul are legături istorice cu Rusia și o tradiție lungă de a-i primi pe rușii care fug de haosul din țara lor. În cartierul Karakoy, bisericile ortodoxe ruse se găsesc aproape la tot pasul.

În plus, unul dintre cele mai vechi și vestite restaurante din oraș a fost înființat de refugiații din timpul revoluției bolșevice.

În prezent, Turcia se numără printre puținele țări unde avioanele rusești mai pot zbura. De asemenea, permite călătoriile fără vize. Aceste aspecte fac din Turcia o destinație preferată de rușii care încearcă să ajungă pe teritoriul european. Un cetățean rus exilat, care a refuzat să-și dea numele, a afirmat că a fugit chiar la timp.

„Am citit știrile și cred că se vor închide granițele. Cred că este ultima șansă de plecare”, a spus el. „Se poate veni foarte ușor în Europa din Rusia”.

„Mai întâi ajungi la Istanbul și apoi călătorești spre Europa. Am întâlnit mulți ruși aici, iar mulți dintre prietenii mei sunt în alte țări. Au călătorit și s-au hotărât să nu se mai întoarcă”.

Proprietăți

Mulți ruși achiziționează la momentul actual proprietăți în Turcia. Acest lucru le permite să își protejeze economiile și chiar să obțină cetățenie turcă pentru ei și familiile lor.

„Pentru cetățenie, prin intermediul programului de investiții, se pot cumpăra una sau două proprietăți, în funcție de buget, dar acestea ar trebui să se încadreze la suma de 250 de mii de dolari", menționează Alex Cihanoglu, agent imobiliar la Property Istanbul, cu sediul la Istanbul.

Istanbul este în plină expansiune imobiliară, afirmă Cihanoglu, având în vedere faptul că Turcia are o poziție favorabilă pentru rușii care vor să plece din țara lor. „În prezent, rușii mai pot călători doar în cinci țări, una dintre ele fiind Turcia”, a declarat Cihanoglu.

Nici chiar faptul că Rusia a fost scoasă din sistemul de transfer interbancar SWIFT nu reprezintă un obstacol pentru cei care vor să-și cumpere proprietăți în Turcia. „Sunt foarte multe persoane ale căror transferuri sunt blocate”, a precizat Cihanoglu.

„Dar există întotdeauna alternative, mai ales criptomonedele sunt una dintre cele mai bune modalități de a-și muta banii în Turcia. Așa că, bineînțeles, este o destinație importantă unde oamenii vor să-și păstreze banii”.

Vis european

Andre nu are planuri de a se stabili la Istanbul, nici chiar dacă ar avea un buget care să-i permită să-și cumpere o locuință. În schimb, el spune că intenționează să se mute în Europa și să-și clădească o nouă viață acolo, dar gândurile îi sunt la familia și țara pe care le-a lăsat în urmă.

„Mă gândesc la ei și îi sun în fiecare zi. Le scriu aproape zilnic”, spune el.

„De fapt, vreau să îi scot din Rusia, dar nu știu dacă voi reuși sau am doar speranța că țara se va schimba în următorii 5-10 ani. Nu-mi dau seama cât timp va mai trece până atunci. Deja seamănă cu anii dificili din timpul URSS. Pentru mine, este ca sfârșitul Rusiei”.

Pentru moment, Andre rămâne în Istanbul, bazându-se pe sprijinul localnicilor și pe numărul tot mai mare de ruși pentru care Turcia s-a transformat într-un mare adăpost.

 

Traducere și adaptare de Elena Șerban de pe pagina în limba engleză a RFI