După 7 ani, în România nu există niciun spital care să corespundă îngrijirii marilor arși (Interviu)

 Elena Copaciu: sistemul sanitar pe ansamblu este greu de reformat. Ne-am convins cu toții de aceasta. Dar, în materie de îngrijiri de mari arși, niște progrese, nu multe, nu câte ne-am fi dorit, totuși există. În primul rând e vorba de operaționalizarea unității de arși gravi de la Floreasca, care lucrează la niște standarde înalte în acest moment. E vorba de renovarea reanimării de la Spitalul de Arși, care a fost adusă la niște standarde aproape de ceea ce ne dorim. Timișoara și Iași au urmat. La Brașov a existat o unitate funcțională de două paturi de critici mari arși, făcută din donații, care, din păcate, a fost demolată pentru că se dorește un alt proiect. Acelea sunt două paturi care s-au pierdut. Este foarte greu să găsești un loc pentru un mare ars critic într-un spital din România. Sunt puține, iar arsurile sunt multe. Însă, există și un mecanism de transfer rapid al marilor arși în unități de profil din Uniunea Europeană. Și acesta este un progres. Nu este accesat foarte des, dar el există și creează cadrul legislativ pentru astfel de transferuri. De asemenea, avem o bună experiență a unităților de arși pentru copii. În primul rând mă gândesc la Spitalul Grigore Alexandrescu, medicii de la care au tratat și copii cu o suprafață de 90% arsă și care trăiesc și care sunt la recuperare de vreun un an. La Spitalul Sfânta Maria din Iași iarăși există o experiență foarte bună în tratamentul acestor pacienți. Aș putea spune că îngrijirea marilor arși la copii este mult mai performantă în acest moment decât îngrijirea marilor arși la adulți.

Reporter: Câteva zeci de medici și asistente au fost la specializare în străinătate pentru a trata cazuri de mari arși.

EC: Da. Și acesta este un progres. Este foarte bine că este așa. Programul continuă. Inclusiv recent s-au întors echipe din Franța, având în vedere cazul concret pe care îl cunosc eu. Expertiza și dăruirea acestor echipe de tineri este una de bun augur pentru viitorul specialității în România. În general sunt tineri. Rămâne o mare problemă recuperarea post arsură. Aici avem foarte multe de făcut. Există din 2021 o comisie multidisciplinară pentru arsuri a Ministerului Sănătății care lucrează. Se întâlnește frecvent și elaborează documente care să reglementeze îngrijirile pentru marii arși pe teritoriul țării noastre. Există și un program de finanțare al Ministerului Sănătății, Acțiuni prioritare – arsuri, prin care anumite elemente specifice, fie că e vorba de medicație sau de materiale sanitare necesare tratării marilor arși se finanțează. Un alt punct nevralgic este banca de piele. În acest moment nu avem nicio bancă de piele autorizată în țară. Speranța este banca de piele și țesuturi de la Spitalul Colentina, care este finanțată din programe europene. Sper că nu greșesc. Dar va dura până va fi operaționalizată și aceea.

Rep: Câte paturi ATI pentru pacienții critici adulți cu arsuri grave avem la nivelul întregii țări? Ați știi să ne dați o cifră?

EC: Nu cred că sunt mai mult de 22. Dar se încearcă pe spitalele județene să se organizeze niște servicii pentru două, trei paturi de critici. Problema este izolarea. Reanimările noastre au fost construite și renovate pe model open space. În acest moment este un model depășit de decenii, cel puțin pentru terapie intensivă. Problema este izolarea acestor pacienți și felul în care se tratează aerul din incinta respectivă, care trebuie să aibă o anumită puritate microbiologică la nivelul blocului operator, de exemplu. Acest deziderat este foarte greu de realizat. Multe din reanimări au aer condiționat din acela de uz casnic. Unele sunt avizate și pentru utilizare în spitale, dar nu pentru nevoile marelui ars.

Rep: Doamnă doctor, știu că mai era o problemă cu felul în care era îmbăiat un pacient care a suferit arsuri. Un exercițiu atât de simplu pentru mulți dintre noi, chiar și pentru pacienți care nu sunt arși în spitale, dar sfâșietor și dureros pentru ei.

EC: Standardul actual presupune ca în rezerva marelui ars să existe și aparat de anestezie și cuva individuală, care oricum trebuie dezinfectată după fiecare utilizare. Iar de aparatul de anestezie este nevoie pentru anestezia pentru marele ars la fiecare pansament. Nu suntem la acest standard, din păcate. Inclusiv un culoar separat din UPU până în unitatea de mari arși reprezintă un standard. Nu avem așa ceva. Toate acestea sunt breșe de siguranță pentru îngrijirea acestor pacienți.

Rep: Am căpătat exercițiul de a raporta și recunoaște transparent infecțiile nosocomiale din unitățile sanitare?

EC: Cred că în acest moment se raportează mai mult, dar nu pe cât ar trebui. Aici cred că trebuie revizuite niște aspecte din legislație.

Rep: Trăgând linie, există unele progrese. Rămân zone unde ar fi loc de mai mult. Dar nu există în România în acest moment niciun spital care să corespundă condițiilor prevăzute pentru centrul de arși.

EC: Din păcate nu, iar acel ordin 476 din 2017 al Ministrului sănătății pentru îngrijirile pacienților cu arsuri severe își dorea să reglementeze inclusiv partea de infrastructură, în ideea în care până sunt finalizate centrele de mari arși prevăzute în contractul cu Banca Mondială, să existe o perioadă de tranziție, o perioadă de conformare. A fost trecută în 2017 pentru trei ani și a fost recent prorogată până în 2025. Sperăm că între timp, spitalele regionale, care au toate prevăzute centre de mari arși, să poată să progreseze în domeniul infrastructurii și să ne apropiem de standarde cât de cât actuale.