
Social
Poveștile foștilor prizonieri care luptă pentru Ucraina – mărturii despre ororile lagărelor rusești
28e973407f701673.jpg

Numărul ucrainenilor reținuți ilegal a fost, în realitate, mai mare, dar din 2014 au avut loc unele schimburi. Din 24 februarie 2022, o parte considerabilă dintre ei, precum regizorul Oleg Sentsov și jurnalistul Stanislav Aseev s-au alăturat forțelor de luptă. Alții, precum Irina Dovgan, cetățeana din Donețk legată de stâlp și torturată în urmă cu opt ani, fac muncă de voluntariat.
Un artist care a redat realitățile războiului
Serhiy Zaharov a fost luat prizonier în 2014. El a desenat și a pus afișe cu caricaturi ale militanților așa-numitei Republici Populare Donețk, printre care criminalul de război Igor Strelkov. Acest lucru nu a plăcut guvernului de ocupație. „Nu mă așteptam să caute un artist care a desenat ceva" - spune Serhiy. Dar a fost arestat.
Potrivit acestuia, a rămas ostatic aproape două luni și a fost torturat. „Prima zi a fost cu coastele rupte, punerea în scenă a execuției, în subsoluri. Nici măcar nu era închisoare, nu sunt condiții, oamenii doar zăceau pe pământ. A fost o perioadă scurtă, dar a fost suficient să înțelegi ce este „pacea rușilor" - își amintește Serhiy.
După eliberare, artistul s-a mutat la Kiev. Cea mai bună reabilitare, după el, a fost crearea benzii desenate în care povestește experiența sa de când era prizonier.

Această carte a fost tradusă și distribuită în zece limbi. Acum Serhiy continuă să deseneze, creațiile sale sunt în mai multe galerii din Europa, în special în Bienala de la Veneția.
„Pe 24 februarie intru în garsoniera mea, mă uit la pereți și acolo, mă gândesc – Doamne, ce am făcut toată viața? Tot ce este artificial, exagerat, care nu este de folos nimănui. Acolo. este un singur lucru - viață sau moarte, alb sau negru, asta-i tot" , spune artistul.
„Lupt și voi lupta până la ultima mea suflare, până la victorie" Serhiy Zaharov luptă împotriva ocupanților cu arta sa.

Luptătorul cu două atacuri de cord la activ
Un alt prizonier eliberat, Roman Ternovski, din primele zile de război, s-a angajat în apărarea teritorială și a luptat lângă Izium, regiunea Harkov. Ternovski a fost arestat în 2017 la Rostov-pe-Don când și-a vizitat fiul bolnav.
Oamenii FSB au încercat să-l oblige să "mărturisească" că ar fi pregătit un act de terorism.
Pistolul paralizant, șocurile electrice... Am avut un atac de cord și nici nu știam. Loviturile în cap – asta nu era nimic, puteam suporta asta, dar curentul... era prea greu.
Roman își amintește cum am încercat încercat să-l facă să să mărturisească. Dar bărbatul nu a mărturisit crima pe care nu a comis-o niciodată. Pe de altă parte, el a fost acuzat de participarea la o organizație teroristă.
Roman a stat doi ani de închisoare, apoi i s-a interzis intrarea în Rusia și a fost mutat la granița cu Ucraina. De atunci Roman a locuit la Kiev, a mai suferit un atac și s-a operat la inimă. La sfârșitul anului 2021 s-a întors la Izium, unde s-a născut, pentru a se alătura armatei, pentru că simțea că se apropie războiul.
„Logica mi-a spus, după ce am vorbit cu acei ciudați de la FSB. Întrebările care mi-au fost adresate au arătat că sunt gata să facă orice pentru a ne ocupa teritoriile", spune Roman.
Din primele zile ale războiului Ternovskiy se află în apărarea teritorială a Izium: „Așa este, mă lupt după ce am trăit două infarcte și cu stentul în inimă. Fie că am avut sau nu un atac de cord, voi lupta până voi câștiga".

Articol realizat cu sprijinul studenților voluntari din Ucraina. Autor: Daria Kincha. Sursa: suspline.media