Valentina Sierikova și războiul ”inimaginabil” (reportaj în Donbas)

Ne vede doar cu un singur ochi. Celălalt a fost distrus de cataractă. Dar Valentina Sierikova, în vârstă de 90 de ani, râde, fericită că are vizitatori în casă. Bătrâna trăiește singură de când soțul ei a murit în urmă cu cinci ani. Și de la plecarea celor doi fii ai ei cu mult timp în urmă.

Viața ei a fost cândva ”împlinită” în această regiune industrială în zilele ”triumfătoare” ale Uniunii Sovietice. Timp de 43 de ani a lucrat într-o fabrică din Drujkivka, evoluând pas cu pas.

”Când am început, eram o fată tânără. Am lucrat la mașinile de tarodat în timp ce eram încă studentă... Am absolvit un liceu tehnic și apoi am început să lucrez ca inginer de proiectare înainte de a obține postul de inginer șef de echipamente", spune ea.

În sufrageria cu mobilă veche din lemn, Valentina răsfoiește pentru noi fotografiile alb-negru din acele zile și este cuprinsă de nostalgie. ,,Îmi plăcea slujba mea, aveam o slujbă bună. Foarte bună. Când lucram într-o sală de producție, eram o adevărată stahanovistă. Am primit o mulțime de bonusuri", își aduce aminte cu entuziasm fosta  ingineră.

O lume care se prăbușește

Războiul, care face ravagii în regiune încă din 2014, începuse deja să-i zdruncine certitudinile. Odată cu invazia Ucrainei de către fostul ,,Big Brother" din Rusia, în februarie anul trecut, ,,Babușka" a văzut cum întreaga ei lume se prăbușește.

,,În cei 70 de ani de URSS, câți ucraineni au plecat să trăiască în Rusia? Câți ruși sunt în Ucraina? Pentru că este vorba de același popor, de aceeași națiune", spune ea. ,,Imaginează-ți că dacă îi smulgi un braț sau un picior, rămâne același corp. De ce acest război? Este imposibil de înțeles", continuă ea.

Izolată în frumoasa ei casă de la marginea Drujkivkăi, Valentina Sierikova adună doar frânturi de informații despre acest front ciudat, care se mișcă mereu înainte și înapoi. Distanța care separă Donbasul de capitala Kiev pare să alimenteze furia bătrânei, o furie împotriva guvernelor ucrainene succesive, toate acuzate de corupție.

,,Am lucrat 45 de ani în fabrică și nu am câștigat suficient pentru a avea o mașină. Tot ce am făcut a fost să construiesc o casă și să-mi cresc copiii. Asta e tot ce am făcut. În timp ce copiii lor, la treizeci de ani, au mașini, palate, iahturi. Copiii lor sunt în străinătate. De ce nu copiii voștri nu merg la școală în Ucraina?", spune pensionara, care încă își primește mica pensie de la Kiev.

Frica își reintră în drepturi

Valentina se întoarce la albumul ei de fotografii, la amintirile sale din Uniunea Sovietică, o perioadă frumoasă pentru ea. În aceste fotografii cei doi fii ai ei erau încă aproape de ea. Unul trăiește în Rusia de treizeci de ani, iar celălalt în Crimeea, din 2014. De atunci nu i-a mai văzut.

,,De când a început, acum opt ani, aici se trage. S-a tras tot timpul. De aceea le este frică să vină. Este periculos, asta e tot. Fiul meu cel mic are pașaport rusesc, nu-l vor lăsa să treacă granița atât de ușor", spune babușka.

Deodată, Valentina tace, fața i se întunecă. A spus prea multe. Prea multe rele despre conducătorii de la Kiev. Prea multe lucruri bune despre moștenirea URSS. Cu două degete, ea își trage pielea de pe gât ca și cum ar simula o execuție... După râsete, frica își reintră în drepturi în casa mică de la marginea Drujkivkăi.

Traducere de Antonia Dinu, după articolul publicat de rfi.fr