”Îngrijirea finală” – un medic specialist în eutanasiere își povestește experiențele

În opinia acestui medic generalist în vârstă de 58 de ani, care practică eutanasierea la domiciliu, "nimeni nu se poate opune dorinței pacientului" dacă sunt respectate prevederile legii.

Cererea trebuie să fie "voluntară, ponderată, repetată", "fără presiuni externe", potrivit textului promulgat la 28 mai 2002, care a legalizat eutanasia, la două luni după Olanda, și care pare a fi acceptat: la o demonstrație împotriva eutanasiei organizată la Bruxelles, la sfârșitul lunii aprilie, au participat doar 350 de persoane.

Pacientul trebuie să sufere de o patologie incurabilă și să prezinte "o suferință fizică sau psihică constantă și insuportabilă care nu poate fi ameliorată".

În 2021, 2.700 de eutanasieri au fost declarate în Belgia (2,4% din numărul total de decese), majoritatea pentru pacienți cu vârste cuprinse între 60 și 89 de ani, iar în 84% din cazuri moartea era așteptată pe "termen scurt", potrivit Comisiei federale de control. Patruzeci și nouă dintre cazuri au implicat nerezidenți, dintre care 40 cetățeni francezi. Mai mult de jumătate (54%) au avut loc la domiciliu.

"Actul de eutanasiere nu este niciodată ușor, dar este punctul culminant al unui întreg proces pe care îl parcurgem împreună cu pacientul și familia sa. Este o modalitate de a încheia ceva cu o anume ușurare", spune medicul, pe care l-am întâlnit la cabinetul său din Uccle, o comună din Bruxelles.

”Încărcătură emoțională”

Acest moment deosebit dintre pacient și rudele sale este, de asemenea, foarte special pentru medic.

"Este un act cu o bogată încărcătură emoțională, umană. Percepem împreună toate aceste emoții, ele ne fac să creștem, să progresăm, devenim un pic mai buni, cel puțin așa sper", mărturisește Marc Decroly cu un zâmbet gânditor.

"Dincolo de trei eutanasii pe lună, devine greu", adaugă el, spunând că a fost "marcat" de toate cele pe care le-a efectuat, de fiecare dată după ce a cerut o a doua opinie a unui coleg.

De asemenea, medic de urgență la spital, el nu vede nicio contradicție între a salva vieți și a le curma.

"Dimpotrivă, face parte dintr-un întreg. Cred că persoana pe care o vom eutanasia nu este nici mai mult, nici mai puțin importantă decât cea pe care o vom salva. Suntem pur și simplu în situații diferite", explică medicul, cu un amestec de calm și fermitate.

Pentru acest strănepot al profesorului Ovide Decroly, legea belgiană este "o lege foarte bună", care nu va lăsa pacientul singur după un prim refuz.

Ascultare și încredere

"Dacă un medic spune nu, procesul nu se oprește, poate fi transferat la alte persoane care pot vedea situația în mod diferit", explică el.

Marc Decroly însuși a refuzat deja în anumite situații și citează exemplul unui bunic bolnav de cancer în fază terminală a cărui cerere a venit din partea familiei. "El nu suferea. Mi-a povestit despre nepoata lui care a venit să-l vadă și despre florile din grădină. Nu voia să moară. A murit în mod natural”.

Cel mai important lucru este "să îți asculți pacientul".

Când ajunge la domiciliu pentru a efectua o eutanasie, întotdeauna după-amiaza târziu sau seara devreme, discută din nou cu pacientul despre decizia sa.

"Dacă avem nevoie de două ore pentru a discuta, va dura două ore. Repet de fiecare dată, dacă nu este ziua potrivită, mai așteptăm. Chiar dacă m-a chemat,  trebuie neapărat să fac eutanasia".

"Pacientul, atunci când vine la medic, ne încredințează viața lui. Vrea ca această trecere de la viață la moarte să decurgă bine pentru el și pentru cei din jurul său.

Procedura se desfășoară în două etape după perfuzie: mai întâi sedativele, apoi substanțele letale. Nu trebuie să mori în patul tău, poți să mori în cel mai bun fotoliu al tău, acolo unde vrei să mori. "

Și apoi mai sunt și alte acțiuni: discuții cu rudele, cu firmele de pompe funebre. "Mulțumesc întotdeauna familiei pentru încrederea pe care mi-a acordat-o...”

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de France 24