Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pfizer va vinde medicamente la preț redus în țările defavorizate

pfizer_davos.jpg

De la stânga la dreapta: Directorul general Pfizer, Albert Bourla, președintele Rwandei, Paul Kagamé, președintele Malawi, Lazarus Chakwera, co-fondatorul Microsoft, Bill Gates și președinta grupului Pfizer, Angela Hwang, la Davos, Elveția, 25 mai 2022
Sursa imaginii: 
Fabrice COFFRINI AFP via France24

Gigantul farmaceutic american Pfizer s-a angajat miercuri să vândă la preț redus o parte din medicamentele și vaccinurile sale în 45 de țări sărace, în cadrul unei inițiative anunțate la Forumul economic de la Davos, transmite France24 care citează AFP.

"Cu tot ceea ce am învățat și am realizat în ultimii doi ani, a sosit momentul să începem să reducem și mai mult decalajul" dintre "cei care pot avea acces la aceste inovații și cei care nu pot", a declarat directorul general al gigantului farmaceutic, Albert Bourla, în cadrul unei conferințe de presă de prezentare a inițiativei din Elveția.

Membru de marcă al comunității mondiale de afaceri după succesul vaccinului său Covid-19, liderul a fost însoțit pe scenă de șefii de stat din Rwanda și Malawi, semnatari ai acordului.

"Angajamentul Pfizer stabilește un nou standard pe care sperăm că și alții îl vor prelua", a declarat Paul Kagame, președintele Rwandei, salutându-l ca fiind "un pas important către o securitate sanitară durabilă".

Pe lângă aceste două state, Ghana, Uganda și Senegal au aderat deja la acest acord, care se concentrează pe cinci domenii terapeutice: boli infecțioase, oncologie, boli rare, boli inflamatorii și sănătatea femeilor.

Acordul va spori accesul la medicamentele și vaccinurile brevetate de Pfizer disponibile în Statele Unite și în Uniunea Europeană pentru aproape 1,2 miliarde de persoane.

23 vaccinuri și medicamente

În total, 23 dintre vaccinurile și medicamentele companiei sunt brevetate pentru bolile amintite. Printre acestea se numără, de exemplu, mai multe tratamente împotriva cancerului, dar și antiviralul Paxlovid și vaccinul Pfizer împotriva Covid-19.

În cazul în care un preț mai favorabil a fost negociat în altă parte ca parte a eforturilor de corectitudine în lupta împotriva pandemiei, acesta se va aplica, a precizat compania. Vânzarea la preț redus înseamnă că doar costurile de producție și cheltuielile de transport vor fi facturate în țările în cauză.

În plus, dacă în viitor vor fi dezvoltate și alte medicamente în aceste domenii, acestea vor fi incluse automat în acord.

Acordul este destinat să se aplice în cele din urmă tuturor țărilor cu venituri mici și la 18 țări cu venituri mici și medii, așa cum sunt definite de Banca Mondială.

Anunțul făcut de Pfizer "va facilita accesul la unele dintre tratamentele sale cheie și, sperăm, va duce la un control mai bun al bolilor vizate", a declarat pentru AFP Amesh Adalja, specialist în boli infecțioase.

"Problema este în detalii", spune Farasat Bokhari, economist în domeniul sănătății la Universitatea East Anglia din Anglia, care se întreabă dacă acordurile includ angajamente de volum sau clauze de excludere care ar împiedica alte companii să comercializeze medicamente echivalente.

Pe lângă acordul cu cele cinci țări semnatare privind distribuirea vaccinurilor și a medicamentelor, Pfizer trebuie să colaboreze cu acestea pentru a identifica schimbările necesare - inclusiv procedurile, infrastructura și formarea personalului medical - pentru a se asigura că aceste tratamente ajung efectiv la pacienți.

Albert Bourla a declarat miercuri că gigantul farmaceutic continuă să colaboreze cu Fundația Bill și Melinda Gates pentru a dezvolta noi vaccinuri.

"Parteneriatele cu companii precum Pfizer au fost esențiale pentru progresul pe care l-am făcut", a declarat miliardarul filantrop Bill Gates, prezent și el la Davos, citând exemplul vaccinului pneumococic.

Potrivit Pfizer, bolile infecțioase ucid aproape un milion de oameni pe an în aceste țări sărace.

Traducere de Vrabii Nadina, după articolul postat de France 24