Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Viața într-un sat de lângă Harkov, amenințat constant de bombardamente

O localnică fuge să se adăpostească înainte ca rachetele rusești să lovească satul ei din apropiere de Harkov.

O localnică fuge să se adăpostească înainte ca rachetele rusești să lovească satul ei din apropiere de Harkov.
Sursa imaginii: 
Sursa foto: AFP/Dimitar Dilkoff via France 24

„Așa este viața noastră acum, ne ascundem zilnic în pivnițe. Poate ar trebui să plecăm de aici”, afirmă în lacrimi Larysa Kosynets, asistentă pensionată, în timp ce se îndreaptă către un adăpost înainte ca rachetele rusești să lovească satul în care locuiește, în apropiere de orașul Harkov din estul Ucrainei, relatează AFT, citată de France 24.

În timp ce localnica în vârstă de 57 de ani se grăbește către adăpost, un comandant ucrainean le cere jurnaliștilor să părăsească zona cât mai repede.

Reporterii au fost escortați de armata ucraineană cu condiția să nu dezvăluie numele satului în care se află.

Înainte de începerea bombardamentelor, ucrainenii trăgeau asupra trupelor rusești, bătălie ce a durat zile întregi la periferia orașului Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina.

Deși rușii s-au retras din Harkov pentru a se regrupa în zona estică Donbas și în sud, ei și-au păstrat pozițiile în est, continuându-și agresiunea și atacul asupra orașului și al satelor din apropiere pentru a bloca contraofensiva ucraineană.

În acest sat, dovezile luptelor sunt peste tot, multe case fiind distruse, altele având zidurile deteriorate sau acoperișurile dărâmate. Terenul este plin de cratere.

În sat locuiau înainte de începerea războiului aproximativ o mie de persoane, a căror activitate principală era creșterea animalelor. În prezent mai locuiesc în jur de o sută de persoane.

„Cei care au rămas au animale. Nu le pot abandona, deoarece vor muri pentru că nu are cine să le dea hrană sau apă. Cei care creșteau doar găini au plecat”, afirmă Kosynets.


Localnicii au petrecut două luni sub ocupația rușilor înainte ca trupele ucrainene să recâștige controlul asupra satului în urmă cu două săptămâni.
Sursa imaginii: 
AFP/Dimitar Dilkoff via France 24

„Satul acesta este pământul nostru, casa noastră. Cum să fugim pur și simplu? Rădăcinile noastre sunt aici”, precizează ea.

Kosynets și ceilalți locuitori care au rămas au petrecut două luni sub ocupația rușilor înainte ca trupele ucrainene să recâștige controlul asupra satului, fapt care s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni.

„Nu suntem naziști”

Au avut o viață foarte grea cât timp rușii au fost în sat, spune ea.

„Ne era interzis să mergem în Harkov. Ne lipseau foarte multe, aveam doar cartofi și câteva conserve cu mâncare. După o perioadă, rușii ne-au lăsat să mergem în Volchansk”, un oraș la nord-est de Harkov.

Fără apă, electricitate sau rețea funcțională de telefonie, sătenilor li s-a permis să urce pe un deal din apropiere doar o dată pe zi pentru a prinde semnal la telefon și astfel să ia legătura cu rudele lor. 

Kosynets declară că trupele din Donețk, oraș care din 2014 este condus de separatiștii pro-ruși, le-au dat voie să facă acest lucru, ei fiind mai îngăduitori cu sătenii decât rușii.

Dar, la scurt timp, drumul până la acel deal a devenit periculos, deoarece alți soldați „trăgeau pe deasupra capetelor lor pentru a-i speria”.


În timpul ocupației rusești, sătenilor le era permis să urce pe un deal din apropiere doar o dată pe zi pentru a prinde semnal la telefon și astfel să ia legătura cu rudele lor. Sursa foto: AFP/Dimitar Dilkoff via France 24
Sursa imaginii: 
AFP/Dimitar Dilkoff

Explicațiile date de Rusia pentru a-și justifica „operațiunea militară specială” de demilitarizare și denazificare a Ucrainei sunt luate în batjocură.

„Arată-mi un nazist în acest sat! Avem propria națiune, suntem naționaliști, dar nu naziști și nici fasciști”, menționează ea, făcând apel la președintele rus Vladimir Putin să-și „retragă trupele”.

Trăind pe lângă soldații ucraineni a ajutat foarte mult, afirmă ea.

„Ei împart totul. Țigări, mâncare, orice. Am devenit o familie”.

În apropiere, soțul ei, Vitaliy Kuzmenko, în vârstă de 42 de ani, greblează iarba proaspăt tăiată pentru a hrăni vaca și caprele din gospodăria lor.

„Supraviețuim, ce altceva putem să facem?”, ridică el din umeri, sătul de focul de artilerie continuu.

Bărbatul spune că a învățat să facă diferența între sunetul „unui proiectil care urmează să lovească în apropiere de sat și unul lansat de forțele ucrainene”.

„Când atacurile sunt în apropiere, ne ascundem. Mi-am consolidat subsolul cu beton și fier și l-am dotat bine, am construit o sobă”, spune Kuzmenko.

„Dormim în casă pregătiți ca în cazul în care se aud bombardamente să ne ducem repede la subsol”.

„Până acum am fost norocoși și îi mulțumim lui Dumnezeu!”

Traducere și adaptare de Elena Șerban de pe pagina în limba engleză a France 24