„Reforma în educatie, o mașină care a ajuns să aibă o roată de cărucior și una de tractor!"

profesor_bun.jpg

Sursa imaginii: 
Facebook / Ovidiu Panisoara

Prof. univ. dr. Ion-Ovidiu Pânișoară, Director al Departamentului de Formare a Profesorilor, expert în Științele Educației, Universitatea din București spune că schimbările în învățământul preuniversitar trebuie să înceapă cu programe, manuale și cu modul în care se predă. Dacă nu, subliniază Ion-Ovidiu Pânișoară, ”vopsim mașina la care nu mai merge motorul”. Și, atrage atenția expertul în educație, nu înțelegem că avem alte generații în bănci, generații care au resurse educaționale imense iar profesorul trebuie să-l învețe pe elev să-i placă să învețe.

De peste 30 de ani vorbim de reforma educației. Încotro se îndreaptă învățământul românesc?

Cred că fiecare ministru care a venit a avut propria perspectivă. Acest lucru nu face bine unui sistem pentru că nu există zona de predictibil. Orice sistem poate să se construiască și să se dezvolte dacă există o anumită zonă de predictibil. Din păcate, miniștrii s-au schimbat, dar firul roșu al întregii logici și anume ceea ce în curriculum se numea un principiu al orientării filosofice nu există. Trebuie să existe o filosofie a educație de lungă durată și oricare ar fi schimbările ele trebuie să fie în continuitate. Altfel, ar suna, știți cum, ca și când ai o mașină și începi să înlocuiești o roata cu una de cărucior de copil, cu alta de tractor. Ambele roți sunt bune, nu e nimic greșit la niciuna din ele, dar împreună puse la aceeași mașină, s-ar putea să nu funcționeze.

Și nu funcționează în sistemul de educație din România?

Din păcate, în sistemul de educație din România, lucrurile nu prea funcționează pentru faptul că nu ne întoarcem la lucrurile fundamentale. Și anume, avem în față o nouă generație de copii complet schimbată, care are nevoie de alt tip de abordare. Este mai greu de motivat pentru a învăța, are un alt mod de abordare a învățarii prin intermediul tehnologiei care schimbă modul de abordare a învățării din partea creierului uman.

Trebuie să ne gândim puțin la ce le dăm și cum le dăm. E ca și când ai un client în magazin care și-a schimbat gustul. Degeaba aduci îmbrăcăminte de care crezi tu că e bună dacă se poartă altceva. Trebuie să învățăm să reformulăm informațiile care se vor păstra tot în aceeași ordine, dar să le reformulăm astfel încât să meargă în direcția pe care și-o doresc persoanele respective și să poată fi asimilată, metabolizată de copiii în cauză.

Gândiți-vă că avem anumiți copii care nu mai sunt așa ușor motivați pentru că au multă tehnologie la dispoziție.Iar noi avem programe și manuale ca și cînd la școală ar trebui să-i învățăm totul și nu ar fi nimic în afara școlii. Funcția profesorului este să motiveze elevul. Resurse informaționale există, Slavă Domnului, nu trebuie să-i aduc milioane de resurse informaționale. Trebuie să-l învăț să vrea să învețe. Atât. Reforma fundamentală trebuie să înceapă de la programe, ulterior la manuale, la modul în care transmitem informația. De aici trebuie să pornim. Altfel, restul reformelor sunt pe undeva la modul în care vopsim mașina la care nu mai funcționează motorul.

Trăim cu nostalgia ”România, avem cea mai bună școală, olimpici”, dar avem tot mai mulți copii cărora la școală le place doar pauza. Când vom face școala mai prietenoasă?

 

Noi trăim cu o imagine complet greșită pentru că școala românească, așa cum era ea gândită, era funcțională pentru acel tip de societate. Lucrurile s-au schimbat extraordinar de mult. Acel tip de societate, mult mai rigid avea și o școală mult mai rigidă, care funcționa bine. Acum avem o școală care încearcă să fie undeva tot pe acolo, dar societatea s-a schimbat enorm. Nu mai funcționează. Sunt niște haine, care, teoretic, nu mai stau bine pe un om care a slăbit, s-a îngrășat, s-a schimbat.

Nu hainele sunt greșite, ci modul în care am adaptat hainele pe individ. Un bun croitor știe să croiască din orice, chiar dintr-un material care nu funcționează așa cum trebuie poate să facă o haină bună. Noi asta trebuie să facem în ultimă instanță, să ne regândim pe cine avem în bănci. De aceea trebuie ca în spatele fiecărei reforme să fie cercetări profunde, ceea ce în România nu prea s-a făcut. Foarte puține cercetări. Poate că sunt măsuri bune, poate că nu, nimeni nu poate să spună până nu le aplic. Orice reformă își vede rezultatele în 20 de ani. Dacă în 20 de ani o să ne dăm seama că am greșit ce am făcut?

Este centrat învățământul preuniversitar pe memorare?

Este centrat pe memorare, dar nu ar trebui să fie centrul de greutate memorarea pentru că s-a schimbat sistemul. Informația există, noi trebuie să dezvoltăm un elev activ, care să nu memoreze niște informații, ci care să știe să le poată folosi atunci când are nevoie. Să știe unde să le găsească, competența de operare cu informațiile, să știe să le stocheze pe cele importante căci nu mai sunt importante toate.

De când intră copilul în școlaritate și până termină școlarizarea, o parte de informație se va uza moral. 20 de ani. Gândiți-vă cum gândea și arăta lumea acum 20 de ani și cum e astăzi. Aș întreba ascultătorii ce își mai aduc aminte din școală și sigur își vor aduce aminte acele informații care au avut importanță activă, au știut să facă ceva cu ele. Degeaba punem multă teorie. Multă teorie într-un timp scurt- pentru că timpul nu este foarte lung la școală- înseamnă memorare mecanică. Noi trebuie să tindem tot spre memorare, dar conștientă. O memorare conștientă înseamnă utilizarea informației, transferul acesteia, gândirea acelei informații în alte contexte. Ei, avem timp să facem acest lucru? Are profesorul timp să facă acest lucru dacă are programe supraîncărcate? Nu cred.

Cum descoperim vocația elevului?

O putem descoperi în momentul în care facem exact ceea ce am spus mai devreme. Când trecem dincolo de un prim nivel al informației învățate pe de rost, iar atunci copilul va găsi o motivație spre o direcție sau alta, va simți că ceva i se potrivește. Nu trebuie să o descoperim noi, trebuie să o descopere el, noi trebuie să îi construim cadrul, să-l facem să se simtă confortabil la școală. Un om fericit, fie elev, profesor, transmite fericire în jur. Cred că școala trebuie să fie locul unde să fim fericiți chiar și în momentul în care luăm o notă mai puțin bună pentru că dacă înțelege elevul ce n-a știut și ce poate face pe viitor și simte că profesorul e de partea sa , cei mai mulți dintre elevi vor reacționa așa cum trebuie.