
Social
Autoritățile sud-africane: Frații Gupta au fost reținuți în Emiratele Arabe Unite pentru fapte de corupție (analiza France 24)
2022-05-10t024420z_1572069436_rc2bar9v3102_rtrmadp_3_emirates-workforce.jpg

Cei doi frați originari din India au fost arestați în Emiratele Arabe Unite (EAU), au confirmat autoritățile din Africa de Sud la începutul săptămânii, la aproape un an distanță după ce Interpol a emis o notificare roșie în luna iulie a anului trecut.
Reprezentanții poliției din Dubai au publicat o declarație în care se preciza că au colaborat cu autoritățile din Africa de Sud în procesul de extrădare al celor doi frați după ce aceștia au fost reținuți.
„Arestarea celor doi scoate la iveală eforturile permanente depuse în EAU pentru a combate infracțiunile de spălare a banilor prin intermediul cooperării la nivel local între autoritățile competente”, se arată într-o declarație de pe pagina de Twitter a poliției.
În aprilie 2021, cele două state au încheiat un acord de extrădare, guvernul președintelui sud-african Cyril Ramaphosa sperând că astfel frații Gupta se vor întoarce și vor fi acuzați de fapte de corupție.
Frații sunt acuzați că s-au folosit de legăturile cu Zuma, care s-a aflat la putere între anii 2009 și 2018, pentru a obține contracte, a delapida bani de la stat, a influența numirile din guvern și a fura fondurile statului. Zuma și membrii familiei Gupta neagă toate aceste acuzații.
Frații Gupta au plecat din Africa de Sud după ce Zuma a demisionat în 2018. În acel an, s-a demarat o anchetă pentru a analiza acuzațiile de luare de mită care i-au fost aduse lui Zuma în perioada în care acesta s-a aflat în funcție.
La începutul săptămânii, reprezentanții Ministerului de Justiție și serviciilor corecționale din Africa de Sud au declarat că au avut loc discuții între mai multe organe de aplicare a legii din EAU și Africa de Sud „privind calea de urmat”.
Membrii celui mai mare partid sud-african din opoziție au declarat la începutul săptămânii că sunt de acord cu arestările.
„Sperăm că acesta este într-adevăr doar începutul unei serii de arestări și puneri sub acuzare ale celor care, la nivel local, cât și în străinătate, ne-au jefuit țară timp de ani de zile și sunt principalii responsabili pentru greutățile cu care se confruntă astăzi sud-africanii”, se menționează într-o declarație a Partidului Alianța Democratică.
„Escrocherie”
În 1993, frații Gupta au venit în Africa de Sud pentru a pune bazele unui imperiu de afaceri vast în industria minieră, a tehnologiei informatice și a mass-mediei.
Au obținut cetățenie sud-africană, dar au părăsit țara la scurt timp după ce o comisie juridică a început o urmărire penală în 2018.
După patru ani de investigații, șeful justiției Raymond Zondo a întocmit un raport, care dezvăluie cum au ajuns cei doi milionari să aibă legături cu cei care dețineau cele mai înalte funcții în guvern și cei aflați la conducerea Consiliului Național African (ANC).
Într-o serie de raporturi publicate în acest an, anchetatorii au precizat că mai multe contracte de achiziții încheiate cu proprietarul căilor ferate, porturilor și conductelor, clasificate drept „infracțiuni planificate de escrocherie săvârșite de o întreprindere nelegitimă”, i-au ajutat să ajungă la frații Gupta.
De asemenea, anchetatorii au precizat că Zuma „ar face orice i-ar cere frații Gupta”.
Scandalurile de corupție în care Zuma a fost implicat au dus la „prăbușirea” acestuia. Anul trecut, a fost închis pentru 15 luni după ce a refuzat să depună mărturie în fața anchetatorilor. A fost eliberat pe cauțiune, ispășind doar două luni din pedeapsă.
În luna iulie a anului trecut, reprezentanții Interpol au declarat că frații Gupta erau urmăriți pentru acțiuni de înșelăciune și de spălare a banilor în legătură cu un contract în valoare de 25 de milioane de ranzi sud-africani (1,5 milioane de euro) plătit unei companii asociate cu familia Gupta, pentru a realiza un studiu privind posibilitățile în agricultură.
Paul Holden, care conduce un ONG alături de un fost membru al partidului ANC, e de părere că valoarea activităților ilegale ale fraților Gupta în Africa de Sud s-ar putea ridica la 50 de miliarde de ranzi sud-africani (3 miliarde de euro).
Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24