
Social
Prin decizia privind plagiatul, CCR legalizează impostura la scară largă în România (Interviu)
ccr.jpg

“Această decizie are efectele unei amnisteiri în masă a persoanelor care au plagiat. Pentru că, practic, titlurile de doctor, care sunt retrase după momentul în care un ministru al educației a semnat atribuirea unui titlu de doctor, fie el și pe baza unei teze de doctorat plagiate, CCR a spus astăzi că ele sunt perfect constituționale. Deci e constituțional să plagiezi în România, pentru că aceste titluri de doctor , fiind acte administrative, nu mai pot fi retrase printr-o decizie a unui organism științific, ulterior consfințită de un ordin de ministru. Este o chestiune destul de încurcată din punct de vedere juridfic, însă efectele sunt devastatoare pentru mediul universitar și nu numai, ci și pentru societate în ansamblul ei. Pentru că, gândiți-vă la un profesor universitar care a obținut titlul de doctor, în baza unei teze plagiate și care are dreptul începând de astăzi, după această decizie a CCR să rămână la catedră și să educe viitoare generații de studenți. “