Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Chișinău: Socialiștii au contestat la Curtea Constituțională prevederi ale Legii securității informaționale

curtea_4_0.jpg

Sursa imaginii: 
Curtea Constituțională a R.Moldova

Partidul Socialiștilor din R.Moldova a depus, luni, o sesizare la Curtea Constituțională prin care solicită declararea drept neconstituțională a unor prevederi ale Legii privind securitatea informațională, votată de Parlamentul R.Moldova, la începutul acestei luni și promulgată, duminică seara, de șefa statului, Maia Sandu. Prin această lege urmează a fi interzisă difuzarea emisiunilor de ştiri şi analize politice din Rusia inclusiv după expirarea stării de urgenţă, instituite în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. 

Sesizarea a fost depusă la CC de deputații PSRM, Adela Răileanu și Grigore Novac. Ei solicită magistraților să se expună pe marginea constituționalității unor articole din Legea nr.143 pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale.

Socialiști consideră că prin modificările operate ”se încalcă mai multe prevederi ale Constituției Republicii Moldova, precum și ale unor acte fundamentale internaționale în materia drepturilor omului”. ”Modificările instituie în manieră disproporțională norme menite să „cenzureze” informația „incomodă” difuzată public, precum și măsurile de atragere la răspundere pentru „dezinformare”, și nu în ultimul rând – să „stranguleze” agenții economici de profil”. 


Sursa imaginii: 
Partidul Socialiștilor din Moldova

Legea securizării informaționale prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor analitice din ţările care nu au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră. În această săptămână, legea ar urma să intre în vigoare, iar propaganda va fi sancţionată mult mai dur, susțin reprezentanții Consiliului Audiovizualului. Astfel, instituţiile media care dezinformează vor fi sancţionate gradual, de la aplicarea amenzilor până la retragerea dreptului de a difuza publicitate.

Aceste ştiri şi emisiuni sunt în prezent interzise în urma instituirii stării de urgenţă, dar noul act normativ va permite menţinerea interdicţiei şi după expirarea acesteia. 

Legea securităţii informaţionale, descrisă de opoziţia din Republica Moldova drept o ''instituire a cenzurii'', prevede că 50 la sută din conţinuturile difuzate la posturile TV trebuie să provină din statele UE, SUA şi din cele care au ratificat Convenţia privind Televiziunea Transfrontalieră.  

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre sesizarea socialiștilor depusă la Curtea Constituțională a R.Moldova