Expert în educație: „Noi creștem copii timorați. Avem un curriculum care e în multe părți sclerozat”

deschidere_an_scolar.jpg

Sursa imaginii: 
RFI / Otilia Ghițescu

„Ministrul Educației ar trebui să testeze schimbările la nivel micro cu experți”, a explicat prof. univ. dr. Ion Ovidiu Pânișoară, director al Departamentului de Formare a Profesorilor, expert în Științele Educației la Universitatea din București. El mai spune că ministrul Educației nu se consultă cu specialiștii, ci cu un grup restrâns. Riscurile asumării unei schimbări fără consultări, spune expertul în educație, ar fi neacceptarea lor de către profesori. 

 

În această perioadă de pandemie am avut doi miniștri ai Educației, adică nu a fost același ministru al Educației, dar nu cred că asumarea în sine ar conta foarte mult. Noi trebuie să învățăm un lucru fundamental, care provine din partea de negociere, și știți că în negociere se spune că strategiile de tip win-win înseamnă că, de fapt, conflictele sunt depersonalizate și văzute ca dificultăți împărtășite de grup, pe când, în momentul în care avem strategii de tipul lose-lose, pierdere-pierdere, conflictele sunt personalizate, adică – Tu ești de vină!

Cred că ministerul de acum încolo ar trebui să facă niște pași mult mai asumați, să-i anunțe din timp și să-i supună opiniei publice și unei largi consultări, nu doar cu opinia publică în general, ci și cu specialiștii. Eu resimt că ministerul nu prea se consultă cu specialiștii, are un grup foarte restrâns de oameni în jurul deciziei și atunci, oricât de bună ar fi o idee, în momentul în care sunt puțini oameni care sunt în jurul deciziei, riscul de a nu fi adoptată, de a nu se identifica toate dificultățile, aceste riscuri sunt foarte mari.

Care sunt riscurile asumării unui pachet de reforme fără a-l supune dezbaterii publice și fără a te consulta cu o gamă largă de experți? Vorbim despre educație, adică despre viitor.

Sigur, riscurile sunt foarte mari. Vă spun, nu sunt foarte mari neapărat din faptul că deciziile ar fi proaste sau bune, ci din faptul că dacă nu sunt bine conturate în orizontul de așteptare al unui public larg și chiar restrâns dacă ne referim la profesori, s-ar putea să nu fie aprobate sau acceptate cu plăcere. Eu îmi aduc aminte de momentul în care s-a făcut prima schimbare fundamentală, aclamată pozitiv la ani de zile distanță, în momentul în care s-a făcut de către Marga schimbarea curicculumului național. Aceste schimbări s-au dovedit a avea multe părți benefice ulterior, dar în acele momente, cadrele didactice nu înțelegeau și nimeni nu s-a obosit să vină până la omul de la catedră să îi spună, să-l susțină, să-l sprijine. Atunci, pur și simplu au făcut acea schimbare și apoi, scuzați-mi exprimarea neacademică, ne-au spus- spălați-vă cu ea pe cap. 

Cadrele didactice, părinții, toată lumea a fost pusă în fața unui fapt complicat de gestionat, adică s-au trezit că oamenii primesc anumite indicații, că trebuie să facă într-un fel, dar nu li s-a spus de ce trebuie să facă acest lucru, pe ce se bazează, să vadă prin încercare și eroare anumite avantaje înainte de a se apuca să facă. Un alt principiu pe care nu l-am pus în practică noi este că orice sistem, oricât de bun ar fi, la un moment dat se gripează, începe să nu mai funcționeze cum trebuie sau, cum spunea un specialist în domeniul curricului, încă din anii 60, curriculumul se sclerozează, îmbătrânește, nu mai este folositor, nu se mai potrivește cu elevii pe care îi avem în față și el trebuie schimbat. Aici avem o problemă pentru că toate aceste schimbări care apar în planul public nu par a avea o filosofie a educației în spate. Adică, pe sistemul – schimbarea asta e urmată de cealaltă, ca și mărgelele care stau pe un șirag.

Dar cum sunt, cum vi se par?

Mi se par ușor haotice, par schimbări care nu au, sau nu văd eu, legătura din spatele lor. Ministerul ar trebui să aibă un grup extrem de extins de experți, lucru pe care nu l-a avut niciodată, nici sub celelalte guvernări sau ministeriate. Întotdeauna a existat un grup restrâns de oameni care s-au grăbit să facă schimbări, parcă cu frica să nu vină cineva să spună că nu este bine, pe când ar trebui să fie total invers, să vină la tine, la mine, la profesori, la toți cei ce suntem în domeniul educației, să ne spună că aceasta este schimbarea, apucați-vă, învârtiți-o pe toate părțile și când vă întoarceți, arătați-mi unde sunt hibele la această schimbare. Deci o să o facem, dar noi ar trebui să fim piloții de curse pentru mașina care e făcută de minister, pe sistemul o încerc în piață, ca să mă asigur între timp, ca expert, că și omul de rând va putea să o conducă.

Ce decizii ați modela altfel?

Cred că înainte de decizii ar trebui să ne gândim care este profilul elevului de acum, care, să zicem, intră la clasa pregătitoare, ce se va întâmpla cu el peste 10-15 ani, cum ar trebui să arate de principiu. Erau niște microstudii pe internet care spuneau că 60% dintre meseriile acestor copii, când vor fi mari, nu au fost încă inventate. Deci, eu pentru ce-l pregătesc? Ar trebui să mă gândesc, în primul rând, cum ar trebui să arate viitorul.

Avem un curriculum sclerozat în acest moment?

Avem un curriculum care e în multe părți sclerozat. O să vă dau un singur exemplu fundamental. Eu aș merge mult mai mult pe altă zonă decât cea a cunoașterii cognitive, cu multă matematică, multă română, geografie, istorie. Da, trebuie să știi toate aceste lucruri, dar trebuie să știi să înveți ce să faci cu ele. Noi toți ne-am bucurat de succesul pe care l-a avut tânărul nostru David Popovici și uitați-vă un pic la momentul în care a intrat, emana încredere în sine, limbajul trupului emana încredere în sine, era pe sistemul – Eu pot, e în regulă, va fi bine, sunt ok. Lucru pe care noi nu îl construim la elevii noștri.

Noi nu construim un elev puternic, rezilient, o persoană care să nu se teamă de eșec, Eu sunt sigur că sunt bun, vedem mai departe ce se va întâmpla și dacă realitatea nu e cum îmi doresc, o iau de la capăt și muncesc și mai mult și va fi și mai bine. Nu, noi creștem copii timorați.