Cum folosim apa potabilă responsabil?

apa_potabila.jpg

Sursa imaginii: 
pixabay

Guvernul anunță restricții de alimentare cu apă a unor localități din cauza secetei. Autoritățile fac apel la populație să foloseasca apa cumpătat.
Între timp, la nivel guvernamental, ministrul proaspăt propus de PSD la Agricultură, Petre Daea, contrazice apelul făcut de ministrul mediului către populație de a nu face risipă de apă potabilă, precum udatul grădinilor. 

Cum putem totuși folosi apa sustenabil în actualul context? explică Mircea Duțu, preşedintele Universităţii Ecologice din Bucureşti.

Mircea Duțu: Fără îndoială că și în România se pot aplica principiile generale, în frunte cu cel al sobrietății, respectiv să cumpătească, să economisească apa, să evite pierderile, să înțeleagă imperativul momentului, acela de a consuma cât mai puțină apă pentru a putea să se treacă această perioadă tranzitorie până când regimul pro biometric își va aduce contribuția la rezerva de apă existentă. În același timp cred că gesturile simple, de zi cu zi, de a economisi apa în utilizările noastre pot să contribuie nu numai acum în contextul secetei, ci și în general, la o soluție conjugată cu cea colectivă și generală, la economisirea resurselor în frunte cu cele de apă.

Reporter: A economisi apa nu înseamnă a nu ne spăla...

MD: Nu, nicidecum, dar înseamnă a fi mai responsabili. Înseamnă a folosi resursa mai eficient, a avea grijă să îi asigurăm durabilitatea și a ne da seama că de acum înainte intrăm într-o epocă în care resursele fiind limitate, trebuie să manifestăm această atitudine responsabilă în toate domeniile, nu numai în privința apei.

Rep: Dacă e să vorbim cu exemple concrete, în loc să face baie facem duș?

MD: În loc să facem baie, facem duș. Atunci când ne bărbierim să lăsăm să curgă apa numai atunci când e necesar. Să udăm numai anumite perioade, nu în perioada în care bate soarele. Să avem în vedere că folosința publică poate să ia anumite măsuri de restricționare și să renunțăm la utilizări de agrement, așa încât să putem să considerăm că ne facem datoria de cetățean și în contextul global de cetățean al planetei și al țării.

Rep: Asta ar trebui să fie doar pe vara asta sau ar trebui să ne facem un mod de viață?

MD: Asta ar trebui să fie o atitudine permanentă cu ondulări în funcție de anumite perioade. Atitudinea personală poate să contribuie în plan general la protecția mediului, inclusiv la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la adaptarea la schimbările climatice. Contribuția exemplului personal este evaluată la undeva la circa 15% din economia de apă, de energie, de reducere a gazelor cu efect de seră necesară unei perioade de restricții și deosebit de dificile, nu numai pentru noi, ci pentru toți cei care sunt responsabili de ceea ce va urma și de starea planetei.

Rep: Pentru că ați spus o chestiune foarte importantă, udatul plantelor, al gazonului nu se face în timpul zilei. Când se face? Când e cel mai indicat astfel încât să fie și eficient?

MD: Spre seară, în timpul nopții și cu o temperatură a apei care să nu creeze un șoc termic, care, în cele din urmă, poate să dăuneze plantelor și vegetației în general și într-o perioadă în care risipa de apă să fie cât mai limitată. Dacă o facem în timpul zilei pe soare, evaporarea este mult mai intensă. Poate să genereze o serie de probleme și să favorizeze maladii ale plantelor. Cel mai bine este în timpul nopții cu o metodă care să ducă la reducerea la minimum a risipei și să folosească pe deplin plantei. Și aceasta din urmă intră în circuitul ecologic și poate să fie favorabilă la cantitatea de apă existentă și la menținerea ei în atmosferă și în sol.