
Social
Chișinău: O persoană decedată, zeci de copaci doborâți, mașini avariate, în urma unei furtuni puternice (FOTO)
pompieri.jpg

Potrivit primarului capitalei, Ion Ceban, toate serviciile municipale sunt implicate pentru a înlătura consecințele cauzate de ploile puternice din seara zilei de marți. Edilul, care a convocat o ședință de urgență miercuri la Primărie, a anunțat un termen de trei zile pentru a readuce teritoriile afectate la starea de până la intemperie.

”Cu regret, în urma ploilor a fost înregistrat un deces, iar anumite persoane s-au ales cu leziuni. Toate serviciile municipale sunt concentrate în sectoarele Râșcani și Ciocana, care au fost cel mai mult afectate”.

”Iar pentru mai multă eficiență s-a stabilit divizarea activităților pe cartiere. La necesitate vor fi contractate și serviciile agenților economici pentru a urgenta intervențiile în teren”, susține primarul Ion Ceban, care a mers miercuri în sectoarele Ciocana și Râșcani, afectate de furtuna puternică.
Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău, convocată în ședință, a propus să fie alocate din Fondul de rezervă al municipiului Chișinău 2,5 milioane de lei pentru înlăturarea consecințelor intemperiei.

De asemenea, să fie asigurat prioritar accesul în curțile blocurilor și în cele ale grădinițelor, școlilor și instituților sociale. Să fie înlăturarea cablurilor căzute și a stâlpilor doborâți, intervenții la lichidarea efectelor provocate de inundații, inclusiv lucrări în subsoluri și pe acoperișuri. Totodată, autoritățile susțin instituirea unui program special extins pentru muncitori și achitarea conform programului suplimentar, dar și evaluarea pagubelor, inclusiv în cazul clădirilor unde au fost deteriorate acoperișurile și subsolurile.
Autoritățile municipale au venit cu o solicitare în adresa MAI pentru intervenția echipelor de carabinieri în spațiile publice pentru a le securiza până la curățarea tuturor zonelor cu risc.