Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Armata României vrea 18 drone Bayraktar în arsenalul său. Ce reprezintă această achiziție?

ap19350598818973.jpg

Bayraktar TB2 este o dronă extrem de eficientă atât pe plan ofensiv, cât și defensiv
Sursa imaginii: 
AP/Neatribuită

România intenționează să cumpere drone turcești marca Bayraktar TB2. Este vorba despre dronele folosite intens în conflictul din Ucraina, sute de convoaie militare fiind vizate aici de atacuri puternice întreprinse cu ajutorul acestor drone extrem de eficiente. Achiziția, care cuprinde și suportul logistic și echipamentele de antrenament, este estimată la 300 de milioane de dolari, scrie G4media. Conform aceleiași publicații, Ministerul Apărării a detaliat că este vorba de 18 drone, iar prețul avansat este estimativ. Ce reprezintă această achiziție pentru România și la ce ar putea fi folosite aceste drone? RFI l-a întrebat pe colonelul în rezervă Ion Petrescu.

Ion Petrescu: Va fi o măsură disuasivă, de descurajare a celor care ar avea intenția de a se gândi la vreun centimetru pătrat din teritoriul României. Fac precizarea că această intenție, chiar dacă ziceți dumneavoastră că este confirmată, trebuie privită cu realism. Au mai fost anunțuri care ulterior au fost completate de precizări, care au dus la anumite amânări. Ține de partea financiară. Ține și de un alt context. E un lucru bun că armata română va avea asemenea drone. În primul rând, de la o altitudine de 5,7 km care poate să ajungă și la 7 km, ele asigură cercetarea terenului în adâncimea dispozitivului inamic. În al doilea rând, pot fi dotate cu diverse rachete cu care să fie lovite puncte vitale ale potențialului agresor. Aici am în vedere atât poziții ofensive, cât și defensive la nivel de subunitate, puncte de comandă la nivel de companie, batalion, brigadă și lovirea unor coloane care pot transporta din eșalonul doi spre linia întâi muniție, apă, hrană pentru trupele care se află la contact cu partea adversă.

Reporter: Această achiziție de drone, pe care le-am văzut în acțiune în ultimele luni, vă surprinde în vreun fel?

IP: Mă bucur că la nivelul conducerii Ministerului Apărării Naționale și implicit, la nivelul celor care la ora actuală se află în fruntea Statului Major al Apărării sunt români lucizi care își dau seama că trebuie făcute demersurile financiare și în același timp cele de opțiune militară în așa fel încât să ne jucăm rolul nostru la granița de est a NATO. Vrând, nevrând, suntem graniță cu Ucraina. Observăm că sunt declarații care trebuie să ne atragă atenția, așa cum a fost declarația ministrului rus de Externe cu privire la Republica Moldova, o atenționare pentru Guvernul de la Chișinău. România este considerată de oficialii de la Chișinău principala țară care într-o situație de surprindere strategică ar putea ajuta Republica Moldova. Statele Unite ale Americii au un parteneriat aparte la nivelul forțelor armate ale SUA cu armata națională a Republicii Moldova. Acest lucru arată că într-un asemenea context e normal să ne bucurăm că armata română va beneficia de noi formule de descurajare ale unor acțiuni deloc amicale la adresa vecinătății noastre.

Rep: Cât de eficiente sunt aceste drone în acțiunile de bombardare a pozițiilor adverse?

IP: În primul rând aș face precizarea că o asemenea dronă costă între 5 milioane de dolari și 5,5 milioane de dolari. Acest preț e bine precizat pentru că și suma pe care statul român o va afecta este corespunzătoare intenției de a avea numărul de drone anunțat inițial de dumneavoastră. Eficiența acestor drone a fost văzută în sudul Turciei și în nordul Siriei, când armata turcă a acționat împotriva insurgenților kurzi situați în cele două zone pe care le-am menționat. În același timp, eficiența dronelor turcești s-a văzut și în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan. Iar recent, cum foarte bine ați menționat, pe teritoriul Ucrainei în defensiva apărătorilor ucraineni contra celor care fac parte din forța operațională rusă trimisă de Putin în Ucraina. De altfel, Rusia a luat măsuri să fie dotată, la rândul ei, cu drone iraniene, în condițiile în care Turcia și-a dovedit loialitatea față de relația bilaterală cu Ucraina. Cei care produc această dronă au precizat că deși contează și plata fiecărei drone, nu banii vor fi o problemă și vor furniza drone doar celor care își apără țară, adică ucrainenilor.

Rep: Încă o precizare, domnule colonel. Vorbim despre modernizarea Armatei României. De ce investiții imediate ar mai fi nevoie? De ce aparatură militară modernă am mai avea nevoie pentru a fi din ce în ce mai siguri la nivel de securitate în zonă?

IP: La modul real, la nivelul forțelor navale avem nevoie de o dotare care să includă nu numai anunțatele submarine de proveniență franceză. Ci să se găsească o formulă și pentru ceea ce înseamnă întărirea defensivei maritime a litoralului românesc. Aceasta se poate face atât de pe uscat. Și aici este contribuția franceză excelentă prin aducerea unor sisteme care fac impenetrabilă această apărare pe litoralul românesc. Dar și prin dotarea forțelor navale cu nave suplimentare până la concretizarea mult discutatelor contracte privind posibile corvette. La nivelul forțelor aeriene așteptăm concretizarea sosirii de noi avioane F16. Când folosesc cuvântul „noi” fac referire la avioanele F16 care vor intra în componența forțelor aeriene venind din Norvegia. La nivelul forțelor terestre avem nevoie de elicoptere de atac. În același timp avem nevoie de o îmbunătățire și de o completare a tehnicii de luptă. Am în vedere zona blindatelor. La nivelul celor care se ocupă de recruți, de viitorii luptători ai României, avem nevoie de măsuri care să îi facă competitivi, așa cum sunt colegii lor din alte armate ale NATO. Mă refer la centrele de recrutare din Franța, pe care le-am văzut la fața locului. 

Ascultă:

 
Colonelul în rezervă Ion Petrescu, despre dronele Bayraktar