„Când scriu, exist, la fel și comunitatea mea”, spune poetul rohingya Mayyu Ali

„Pământul se rotește în jurul a două lumi diferite; iadul și raiul. Am părăsit una, pentru a o descoperi pe cealaltă”. În urmă cu un an, în septembrie 2021, Mayyu Ali a scris aceste cuvinte când a pășit pe ușa noului său apartament din Ontario, Canada, alături de soția și fiica sa cea mică. Acest moment a marcat sfârșitul unui lung calvar pentru poetul rohyngia de 31 de ani, care a petrecut patru ani în cea mai mare tabără de refugiați din lume, Cox's Bazar, din Bangladesh.

Din întâmplare sau dintr-o întorsătură a sorții, acesta va merge la universitate pentru a studia literatura „angajată” (littérature engagée) pe 6 septembrie, cinci ani mai târziu de la ziua în care a plecat din Myanmar – la fel ca alți 700.000 de refugiați rohingya – pentru a fugi din calea persecuției armatei. Încă din adolescență, acesta a visat să devină purtător de cuvânt pentru comunitatea sa și să-și spună povestea. A publicat deja zeci de poezii, și, de curând, o autobiografie în limba franceză, „L'Effacement” (Éditions Grasset), pe care a scris-o alături de jurnalista Émilie Lopes. „Discriminare, fugă, violență ... le-am văzut și am trecut prin toate. Este datoria mea să mărturisesc lumii ce s-a întâmplat”, a declarat Ali pentru echipa FRANCE 24 din Canada.

În autobiografia sa, „L'Effacement”, Mayyu Ali dă glas comunității rohingya.

Sursa imaginii: 

DR via France 24

„Pentru guvernul birmanez, eu nu exist”

Ali s-a născut în 1991, în Maungdaw, Arakan, o regiune birmaneză de lângă Oceanul Indian. Fiu de pescar și cel mai mic dintre cei șase frați ai săi, acesta spune că a avut „o copilărie fericită” pe care a petrecut-o înotând în râu și jucându-se cu prietenii săi de religie budistă sau hindusă.

„Dar fericirea s-a transformat rapid în frică”, spune acesta. În urma unei legi privind cetățenia din 1982, comunitatea rohingya, majoritar musulmană, a devenit apatridă, Myanmar considerându-i migranți ilegali din Bangladesh. Acest statut i-a făcut să devină ținta armatei și a extremiștilor religioși budiști.

„Într-o zi, când aveam 10 ani, armata a intrat în casele tuturor locuitorilor rohingya din cartierul meu. Inclusiv în casa mea”, povestește acesta. „Aveau un pistol în mâini. Era înspăimântător. Acesta a fost momentul în care am realizat: nu am mers la casele prietenilor mei de religie budistă sau hindusă, mi-am dat seama că eram discriminați”.

În anii care au urmat, lista nedreptăților prin care au trecut familia și prietenii săi a părut nesfârșită. „Fratele meu a fost bătut și aruncat închisoare pentru că s-a presupus că nu a plătit un impozit pentru casa sa, pământul bunicului meu a fost confiscat. Oamenii din jurul meu erau împiedicați să muncească fără motiv”, precizează acesta.

În 2010, Ali nu a fost lăsat să studieze engleza la universitate din cauza etniei sale. După ce profesorul său de engleză din liceu i-a făcut cunoștință cu arta poeziei, acesta a dezvoltat o pasiune pentru Shakespeare și autorul indian Rabindranath Tagore. Adolescentul, care scria pe furiș și de plăcere, a început astfel să ia scrierile sale mai în serios.

„La început, scriam mult despre natură, prietenie, familie...”, explică această, zâmbind din nou în momentul în care își menționează profesia. „Și apoi, încetul cu încetul, am înțeles că scrisul ar putea fi un act de revoltă. Aparțin minorității rohingya. Pentru guvernul birmanez, eu nu exist. Sunt o ființă fără cetățenie, fără drepturi. Dar când scriu, exist, la fel și comunitatea mea”.

Într-o perioadă în care existau din ce în ce mai multe abuzuri împotriva minorității rohingya din Arakan, acest tânăr a acceptat provocarea de a-și publica textele, pe care le scrisese în engleză și birmană. După câteva luni, una dintre poeziile sale a apărut în revista literară birmaneză pentru vorbitorii de limba engleză. „Am simțit-o ca pe o renaștere. Dintr-o dată, am devenit recunoscut drept o persoană care avea un nume”.

„Acel an a fost un moment decisiv”, explică acesta. „Minoritatea rohingya a fost mereu discriminată, dar scopul autorităților de atunci era să ne facă să dispărem”, povestește acesta. Își amintește revoltele violente, incendiile periculoase, și primele sate distruse și primii oamenii care au fugit în statul vecin Bangladesh. Acesta a decis să rămână și să se implice în asociații, în special în grupul Action Against Hunger, pentru a ajuta populația locală.

O colecție de lucrări

Lucrurile s-au schimbat în seara zilei de 25 august 2017. „Trăiam în Maungdaw la acea vreme, care era la două ore de mers cu autobuzul de casa părinților mei. Dormeam atunci când m-a sunat mama”, spune acesta. „Plângând la telefon, mi-a explicat că armata a dat foc în sat. Totul era distrus”. În zilele care au urmat, acesta a fost martor la ceea ce el numește „curățare etnică”. „Era fum peste tot, gloanțele zburau, se auzeau țipete, femeile erau violate”, spune acesta, pe un ton foarte emoționat.

La fel ca alți 700.000 de refugiați rohingyas, Ali și familia s-au resemnat și au fugit în statul vecin, Bangladesh. Au fost nevoiți să traverseze un râu și să meargă timp de trei zile. „A trebuit să înotăm printre cadavre în râul în care obișnuiam să mă joc în copilărie”, mărturisește acesta. Chiar și în prezent, în fiecare zi de 25 august, comunitatea rohingya comemorează acele zile de violență.

Cât a fost refugiat în Cox's Bazar, Ali a continuat să scrie. Dar versurile sale au început să treacă la o altă dimensiune, deoarece își dorea să își amintească tot ceea ce văzuse. Prin munca sa depusă alături de organizațiile umanitare și jurnaliști, pe care o realiza din adăposturile improvizate, a strâns sute de mărturii. „Am scris totul în carnețele. Fetițe violate, crime, corupție, foamete, condiții sanitare inumane”, spune acesta. „Și sper că într-o zi vor fi de folos pentru a aduce dreptatea”.

Din cauza acestor acțiuni, militarii înarmați au ajuns în tabără amenințând să îl omoare. „Am fost nevoit să mă ascund timp de câteva luni”, spune acesta. „Dar tot asta m-a ajutat să plec din Bangladesh. Autoritățile s-au mobilizat pentru a-mi oferi o cale de ieșire”.

Menținerea culturii rohingya în viață cu orice preț

Chiar dacă Ali a reușit să ajungă în Canada în urmă cu un an, acesta continuă să-și amintească de Cox’s Bazar de fiecare dată când vorbește cu rudele sale. „Părinții și frații mei sunt încă acolo”, spune acesta. „Îmi povestec că traiul se înrăutățește în fiecare lună. Este din ce în ce mai multă nesiguranță. De fiecare dată când vremea e urâtă, adăposturile sunt distruse. Bolile se înmulțesc”, precizează acesta.

Potrivit organizației Medici fără Frontiere, numărul cazurilor de dizenterie a crescut cu 50% în comparație cu anul 2019 în tabere, iar infecțiile cutanate, precum scabia, „explodează” în rândul comunității. De asemenea, minoritatea rohingya se teme de creșterea numărului crimelor, aproximativ 100 de crime fiind comise în decurs de 5 ani, potrivit unui calcul al AFP. Printre victime se numără lideri ai comunității care au fost probabil ținta rebelilor care au vrut să se răzbune. Tinerii, care nu au perspective de viitor, nu sunt lăsați să părăsească taberele sau să muncească. Pentru a elibera taberele, autoritățile din Bangladesh au transferat 30.000 de refugiați în Bhashan Char, o insulă din largul golfului Bengal.

Tânărul scriitor este în continuare hotărât să ajute. Atunci când nu încearcă să determine comunitatea internațională să recunoască „genocidul” poporului său, muncește din greu pentru a le oferi copiilor din Cox's Bazar acces la educație, unii dintre aceștia fiind născuți în taberele improvizate. „Unii dintre copii sunt acolo de cinci ani, perioadă în care nu au avut acces la educație. Nu vreau să permit ca această generație să fie sacrificată”, spune acesta. A reușit să înființeze două școli, cu sprijinul asociațiilor locale, unde elevii învață după programa birmaneză. „Dacă, într-o zi, printr-un miracol, se întorc în Birmania [Myanmar], vor putea merge din nou la școală”, spune Ali.

„Atunci când vorbim despre masacrul minorității rohingya, ne gândim la abuzul fizic și violență. Dar cultura și limba noastră sunt și ele atacate”, precizează acesta. „Fiind refugiați, ne pierdem rădăcinile culturale. Trebuie să luptăm împotriva acestui fenomen. În cazul în care cultura noastră supraviețuiește, la fel se va întâmpla și cu etnia”.

Ali continuă să-și dedice restul timpului pasiunii sale – umplerea paginilor. „Vreau să continui să scriu, creațiile mele să fie publicate în mai multe țări, să continui să lupt pentru oamenii mei să încurajez comunitatea internațională să acționeze”, spune acesta. În martie 2022, Statele Unite au fost prima țara care a recunoscut „genocidul” comis de armata birmaneză împotriva minorității rohingya”. Poetul concluzionează: „Un popor, de zeci de ani, pentru că e o minoritate musulmană încă sub lamă și glonț. Încă în persecuție ostilă, în viol și închisoare. Încă în flăcări și teamă. Ah! Ce violență!”

Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24