Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Pot da femeile din Iran semnalul unei schimbări în societate? (Interviu)

iran.png

Manifestație de protest a agricultorilor din provincia Ispahan, Iran, 19 noiembrie 2021
Sursa imaginii: 
© AP via France24

Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Iran în ultimele zile faţă de moartea unei tinere, de 22 de ani. Ea a fost arestată de Poliţia moravurilor, un organism care verifică dacă vestimentaţia este conformă cu regulile islamice stricte, sub acuzația că ar fi purtat incorect vălul islamic.

 

Autoritățile iraniene neagă responsabilitatea poliției moralității în moartea femeii, invocând „problemele cardiace” ale tinerei. Familia ei neagă acest lucru, spunând că fiica lor nu a avut niciodată probleme de sănătate.

Confruntată cu demonstrații în mai multe orașe, poliția iraniană a răspuns cu o reprimare violentă. În total, 6 oameni au murit si cateva zeci de persoane au fost ranite.

 În urmă cu doar câteva săptămâni, preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a dispus diminuarea drepturilor femeilor şi a cerut o aplicare mai strictă a codului vestimentar obligatoriu al ţării, care impune tuturor femeilor să aibă capul acoperit cu hijab, încă de la revoluţia islamică din 1979.

De atunci, statutul femeilor în Iran a fost continuu un câmp de luptă. Activismul și feminismul în această țară nu sunt așa cum le percepem noi în Occident, ci se transformă într-o veritabilă luptă pentru drepturile omului. Republica islamică sufocă în general și pe femei în mod special. Sunt aprecierile jurnalistei Radio România, Carmen Gavrilă, specialistă în lumea islamică. Ea spune că asistăm acum la o răbufnire a unor nemulțumiri adunate pe mai multe planuri, suprapusă cu instalarea la putere a unui regim din ce în ce mai opresiv și cu acapararea tuturor polilor de putere de către ultraconservatori.
Dacă pot da femeile din Iran semnalul unei schimbări în societate, am întrebat-o pe Carmen Gavrilă.

Carmen Gavrilă: Avem parte de o nouă convulsie. De-a lungul timpul Iranul a tot înregistrat astfel de proteste pe scară largă sau localizate, pornind de diverse cauze economice, politice, plecând de la restricțiile asupra libertăților sociale. În acest moment este vorba de mult mai mult, așa cum se întâmplă de fiecare dată în Iran când avem parte de astfel de convulsii sociale. Protestele nu sunt niciodată numai catalizatorul de la care au pornit, în cazul acesta moarte tinerei Mahsa Amini. Sunt răbufniri ale unor nemulțumiri adunate de pe mai multe planuri, nemulțumiri economice, eșecul negocierilor pentru reluarea acordului nuclear, un regim din ce în ce mai opresiv, acapararea tuturor polilor de putere de către ultraconservatori, care acum au absolut toate instituțiile din această combinație dintre teocrație și această democrație parțială care este Republica Islamică. Moartea Mahsei Amini a fost doar catalizatorul. Dar asta nu înseamnă că statutul femeilor nu este o problemă reală în Iran. În Iran activismul și feminismul nu sunt așa cum le percepem noi, ci, de fapt, sunt o luptă pentru drepturile omului. Republica Islamică sufocă în general și pe femei în mod special. Așa-zisa poliție a moralei în traducere exactă înseamnă patrule de îndrumare. Această îndrumare domină titlurile, numele foarte multor instituții în Iran, inclusiv titlul celui mai puternic om în stat, liderul suprem religios. El este îndrumătorul. Nu mai că îndrumarea asta nu este una blândă, așa cum sugerează cuvântul. Este o aplicare cu forța a unui set de principii ale revoluției islamice, a revoluției culturale pornită în 1979 de viitorul ayatollah și lider suprem al Iranului Khomeini și perpetuată până în ziua de astăzi cu diverse formule de interpretare, unele mai blânde, altele mai riguroase, mai categorice sau mai dure. De-a lungul timpului regimul de la Teheran a alternat perioade mai relaxate din punct de vedere al libertăților sociale cu perioade de înăsprire, dar nici măcar a legislației. De multe ori legislația iraniană este destul de vagă în ceea privește astfel de libertăți sociale, de exemplu în ceea ce privește portul hijabului. Hijabul este, de fapt, un concept. Este vorba despre portul islamic. Eu am trăit acolo perioade în care nu erau atât de strict aplicate regulile. Nu era nevoie ca absolut fiecare fir de păr să fie ascuns sub șal, iar mantoul sau chadorul să fie absolut obligatorii. Au fost momente în care se dădea drumul puțin la robinet pentru ca nemulțumirile din alte zone să fie cumva eliberate în zona asta de libertăți sociale și de interacțiune. Și îmbrăcămintea este o formă de interacțiune umană, cel puțin pentru femeile iraniene.

Reporter: Cine sunt membrii acestei poliții a moravurilor, ai acestei patrule de îndrumare? Investighează, urmăresc numai femeile și modul în care acestea se îmbracă, se machiază sau nu neapărat? Pedepsele pe care le aplică vin după aprecieri făcute după bunul plac în funcție de cum consideră ei cât păr ai lăsat la iveală sau dacă ți-ai dat cu prea mult blush în obraji, de exemplu.

CG: Exact, este vorba de un departament care este direct sub conducerea, sub îndrumarea liderului suprem religios. Acest minister al îndrumării, această instituție este înfrățită cumva cu celelalte două mari forțe de care ține supraviețuirea Republice Islamice, respectiv gărzile revoluționare Pasdaran și Basij, milițiile revoluționare. De altfel, foarte mulți dintre angajații poliției moravurilor, ai patrulelor de îndrumare, provin din rândul Basij. Ei aplică în mod subiectiv o legislație destul de neclară în domeniu. Se spune numai că comportamentul și îmbrăcăminte nu doar a femeilor și doar a femeilor, ci și a bărbaților, trebuie să fie cuviincioasă. Cam asta ar fi traducerea. Dar nu precizează exact ce înseamnă asta.

Rep: Numai bărbați fac parte din patrulele de îndrumare?

CG: Nu, sunt și femei. Și mie mi s-a întâmplat să fiu admonestată, dar pentru că și-au dat seama că sunt străină m-au lăsat în pace. În Iran sunt faimoase tocmai femeile care fac parte din aceste patrule de îndrumare, de control a moralei.

Rep: Sunt oameni tineri, sunt mai puțin tineri, sunt școliți?

CG: Sunt de toate felurile, dar în general provin din rândul Basij sau sunt persoane cu CV-uri corecte, morale din punctul de vedere al regimului. Iar femeile din aceste patrule sunt mai dure decât bărbații. Treaba lor este să meargă cu faimoasele dube albe, sau alb cu verde sau verzi, în diverse zone sau conform informațiilor pe care le primesc. Dacă uneori sunt adunări mixte mai primesc ajutor de la Basij sau de la Pasdaran și apar în locurile în care femei și bărbați necăsătoriți sunt la un loc. Sau pur și simplu patrulează străzile și bulevardele, în general din marile orașe. În orașele mai mici și de provincie funcționează alte metode de control a comportamentului și a îmbrăcăminții.

Rep: Poate nu există atât de multă răzvrătire acolo?

CG: E adevărat. Dacă ne uităm și la protestele din ultimele zile, în general sunt în orașe mari. Dar este ceva diferit la aceste proteste, în sensul că au avut loc și în orașe, în localități mai mici.

Rep: Are puterea această mișcare să schimbe lucrurile, mentalitatea în mod fundamental în Iran? Pot da femeile din Iran semnalul unei schimbări în societate?

CG: Asta este speranța pe care o au foarte mulți iranieni, dar și oameni care simpatizează Iranul din afara Iranului, care au trăit de-a lungul timpului cu fiecare val de proteste care a avut loc în Iran în ultimii 15 – 20 de ani. Nu au duc niciunde până acum. E greu de apreciat dacă protestele de acum au puterea și capacitatea să devină și mai de amploare și să ducă la o revoluție care să oprească cealaltă revoluție aflată în desfășurate din 1979 până acum. Le fiecare perioadă de proteste de până acum în Iran nu s-a întâmplat decât vărsare de sânge. Reacția autorităților a fost categorică. Regimul de la Teheran de-a lungul timpului s-a dovedit extrem de rezistent la astfel de mișcări de stradă. Cel puțin până acum, astfel de proteste au fost înăbușite în fașă în mod violent, dar au urmat perioade de relaxare a regulilor, perioade de regândire, mici reforme de suprafață, tocmai ca să mai îmblânzească sau să controleze furia populației. Dar nu au dus la o schimbare categorică. Cu atât mai mult cu cât în Iran nu avem o populație 100% împotriva regimului. Avem categorii de cetățeni care sunt din convingere loiali regimului și nu sunt puțini. Și avem categorii de cetățeni care sunt cointeresați în supraviețuirea acestui regim. Plus că nu există alternativă. În momentul de față orice alternativă politică a fost suprimată în Iran. Alternativele politice mai blânde din ultimii ani au fost conservatori pragmatici ca fostul președinte Rouhani, care nicidecum nu voiau să schimbe starea de fapt, ci doar găsiseră o interpretare mai blândă a aceleiași ideologii moștenite de la Khomeini din 1979 până acum. Iar reformiștii sunt aproape dispăruți din Iran. 

 

 

 

 
Jurnalista Carmen Gavrila ( Radio Romania)