Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Reprezentanții MAI de la Chișinău și București au început negocierile privind controlul comun la vama Leușeni-Albița

poza-vama.png

Sursa imaginii: 
RFI/Valeria Vițu

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, dar și de la București au participat la prima rundă de negocieri asupra textului acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat în punctul de trecere rutier al frontierei de stat Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău, acordul își propune să contribuie la dezvoltarea relațiilor de cooperare între structurile cu atribuții la frontierele Republicii Moldova și României. De asemenea, realizarea activității coordonate va ajuta la sporirea capacităților instituționale ale autorităților de frontieră, precum și la armonizarea procedurilor de control la standardele Uniunii Europene.

Acordul va contribui la facilitarea traversării frontierei de stat Leușeni–Albița, iar timpul de așteptare în punctul de trecere al frontierei va fi redus, prin efectuarea controlului coordonat moldo-român, în baza principiului ”oprire unică”. Totodată, acesta va contribui și la garantarea securității frontierei dintre Republica Moldova și România, precum și la asigurarea securității naționale, prevenirea și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate.

În procesul de negociere sunt implicați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Serviciului Vamal, Ministerului Justiției, Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Serviciului de Informație și Securitate, precum şi reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Procesul de negociere asupra textului acordului va continua prin organizarea mai multor runde de negocieri în perioada imediat următoare, susține MAI.   

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre negocierile lansate privind controlul comun la vama Leușeni-Albița