Păstrăvul, comoara micului regat Lesotho (reportaj AFP)

Hrana de bază a locuitorilor a fost dintotdeauna și este și azi păstrăvul sărat, apoi uscat la soare. Pe șosele tinerii fac semne în direcția șoferilor pentru a opri să cumpere pește.

Stephen Phakisi, în vârstă de 59 de ani, și-a lansat producția de păstrăv în 2005, la aproximativ cincizeci de kilometri în amonte de barajul Katse. Odată cu construcția mastodontului de beton înalt de 185 de metri, râul Malibamatso s-a lărgit, creând un bazin potrivit.

Muncitori în costume impermeabile strâng plasele, iar păstrăvii curcubeu sunt scoși din bazin în grămezi uriașe și lipicioase. Bărbații lucrează rapid: șaisprezece tone de pește sunt recoltate până la prânz.

Foto: AFP via France24

Domeniu neexplorat

"A trebuit să plătim al naibii de mult pentru a ajunge aici. Timp de cinci ani, afacerea nu a fost deloc profitabilă", declară pentru AFP, Stephen Phakisi, râzând zgomotos. Au fost multe surprize neplăcute: pești aproape morți cu stomacul în sus, pui pe jumătate morți după ce-au călătorit 16 ore de la Cape Town și multe altele.

Consultant implicat activ în proiecte guvernamentale, domnul Phakisi s-a lansat în acest domeniu neexplorat alături de doi parteneri, fără să știe prea bine ce îl așteaptă.

I-au trebuit mulți ani pentru a găsi hrana potrivită pentru pești. La fel de mult i-a luat și pentru a studia o zonă care, la peste 1.400 de metri altitudine, se transformă radical la sfârșitul sezonului uscat în ceea ce privește nivelul apei, temperatura și oxigenul.

Foto: AFP via France24

În prezent, crescătorul produce 800 de tone pe an pe care le vinde cu echivalentul a puțin peste patru euro pe kilogram. În afară de câteva restaurante locale, toată producția sa aterizează pe rafturile primului lanț de supermarketuri de înaltă calitate din Africa de Sud, unde porțiile ambalate în vid pot ajunge la 50 de euro pe kilogram.

Cele două ferme piscicole din țară contribuie puțin la economie, cu un PIB de 2 miliarde de euro. Sectorul a raportat aproape 680.000 de euro în 2020, potrivit organismului național de dezvoltare (LNDC), care mizează pe un „potențial de creștere” semnificativ odată cu construirea unui nou baraj.

"Ne vindem apa"

De treizeci de ani, țara construiește baraje uriașe, de exemplu Katse, un baraj cu arc dublu-curbat, precum și o rețea complexă de pasaje subterane în cadrul unui acord cu Africa de Sud: Lesotho a făcut din apă, supranumită „ aurul alb” pentru bogăția sa, o marfă comercializabilă.

Națiunea de 2,2 milioane de oameni, printre cele mai sărace de pe planetă, redirecționează 27 de metri cubi de apă pe secundă către Pretoria și Johannesburg, la aproximativ 470 km spre nord, contra unei taxe de aproximativ 60,8 milioane de euro, anul trecut, potrivit guvernului.

„Vindem apă în Africa de Sud, dar nu o avem în propriile noastre case”, afirmă indignat Joshua Sefali, liderul comunității din Lejone, un sat aflat pe malul râului, unde casele din piatră și paie nu au adesea nici apă, nici electricitate.

Mii de hectare au fost inundate pentru realizarea unor proiecte importante. Unii locuitori și-au pierdut casele și câmpurile, în schimbul unor despăgubiri.

Cu pălăria trasă pe cap și gălețile în mână, Machaka Khalala, în vârstă de 31 de ani se numără printre zecile de oameni care așteaptă cu dârzenie în frig resturile de ”capete și oase” împărțite în fiecare săptămână de una dintre fermele piscicole.

Câmpul unde cândva cultiva porumb și spanac este acum inundat. A primit în schimb 170 de euro, iar astăzi supraviețuiește vânzând pe stradă prăjituri și gogoși pentru micul dejun al muncitorilor...

Traducere de Eremia Iulia Maria, după articolul publicat de France 24