Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Europol: Un polițist de la ordine publică primește lunar 2.809 lei. Suportabilitatea a ajuns la limită

politie_2.jpg

Sindicatele polițiștilor cer aplicarea legii cadru privind salarizarea
Sursa imaginii: 
Facebook/Europol

Sindicatele polițiștilor cer aplicarea legii cadru privind salarizarea. Reprezentanții oamenilor legii solicită, între altele, acordarea integrală a diferenţelor salariale restante, actualizarea normelor legale de hrană şi echipare cuvenite, precum şi actualizarea cuantumurilor drepturilor plafonate începând cu anul 2010. La RFI, liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, spune că salariile multora dintre oamenii legii sunt foarte mici, sub 3.000 de lei în unele cazuri. El reclamă totodată lipsa dotării corespunzătoare a Poliției, precum și absența unui dialog cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Cosmin Andreica: Solicităm aplicarea legii salarizării. În momentul de față polițiștii sunt ultima categorie socio-profesională, sunt cei mai îndepărtați de nivelul salarial stabili în 2017 prin lege. Sunt o serie de elemente și de drepturi salariale care ne-au adus în situația în care în acest moment avem un nivel de salarizare mai scăzut decât nivelul salariului minim brut pe economie în sectorul construcțiilor, adică de aproximativ 3.000 de lei. În aceste condiții, nivelul de suportabilitate al colegilor a ajuns la limită.

Reporter: Pentru a înțelege mai exact despre ce vorbim, domnule Andreica, poate ne puteți da un exemplu concret. Cât câștigă un polițist de la circulație? Cu ei ne întâlnim cel mai des pe șosele. Cam care este salariul pentru un astfel de funcționar public?

CA: Pentru transparență am postat un fluturaș de salariu al unui polițist de la ordine publică, adică al unui polițist care lucrează în stradă. A primit salariul în luna iunie 2.809 lei net, în condițiile în care a lucrat două dintre cele patru weekenduri, a lucrat și sâmbăta și duminica și în condițiile în care a lucrat în schimburi, inclusiv în schimburi de noapte. Această sumă de 2.809 lei net include și sporul pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Atât primește un agent de poliție pe care îl întâlnim pe stradă în patrulare sau în intersecție, 2.809 lei.

Rep: E o sumă care cel puțin la prima vedere pare o sumă mică...

CA: Dacă ne raportăm și la faptul că e un polițist care lucrează în capitală, unde prețurile sunt mult mai mari decât în provincie. Și apropo de drepturile plafonate, astăzi în momentul în care ministerul are nevoie de un polițist într-un județ sau într-o anumită localitate, este mutat în acea localitate fără a putea să își exprime o opoziție față de acest lucru și ar trebui să beneficieze de o compensație pentru chirie, pentru a-și găsi o locuință acolo. De exemplu, colegii care au venit din școala de poliție și care au fost repartizați în București, au primit compensația de chirie în cuantum de 345 lei.

Rep: Cel puțin din ceea ce spuneți și dumneavoastră, salariile sunt mici și sunt drepturi pe care polițiști le cer să le fie acordate în perioada următoare. Din partea Guvernului, a Ministerului aveți vreun răspuns până acum privind cererile dumneavoastră?

CA: Din partea Ministerului de Interne nu avem niciun răspuns. Din păcate, dialogul cu ministrul Bode nu există. Evident că asta ne frustrează, în loc să avem parte de un ministru care să se preocupe de personalul propriu, mai ales în contextul în care vorbim despre aderarea României la spațiul Schengen. Să nu uităm că, până la urmă, polițiștii sunt cei pe umerii cărora va pica toată această responsabilitate în privința aplicării noilor atribuții, sarcini și proceduri specifice țărilor din spațiul Schengen. Singura confirmare pe care o avem în momentul de față este că vom avea din nou o ordonanță de urgență care va suspenda și va proroga aplicarea unor prevederi legale în privința salarizării.

Rep: Domnule Andreica, am vorbit despre drepturi și despre salarii mai mari. Ar trebui, pentru echilibru, să vorbim și despre subiectul eficientizării, al modernizării poliției. Vorbim despre o instituție publică al cărei scop este asigurarea încrederii și a siguranței pentru cetățeni, așa cum spune dictonul Poliției. În ultima perioadă au fost, totuși, unele exemple nefericite, care au afectat imaginea poliției, culminând cu acel caz al tânărului care a scăpat în trafic de sub nasul polițiștilor la volanul mașinii sale, lovind alte autoturisme și fiind aproape să rănească pietoni. A fost prins după câteva ore. Despre modernizarea poliției, concomitent cu creșterea indemnizației oamenilor legii, modernizare în materie de dotare, proceduri, ce ne puteți spune?

CA: De când ai ieșit public premierul Cîțu și a spus că vrea indicatori de performanță obiectivi, cuantificabili în sectorul bugetar, noi am fost prima organizație sindicală care am salutat această inițiativă, din păcate doar declarativă. Au trecut doi ani de acele declarații ale domnului Cîțu și nu s-a întâmplat nimic. Vrem indicatori de performanță în sistem. Vrem să existe asumări din partea celor care conduc ministerul ca să știm care este nivelul de performanță pe care fiecare polițist trebuie să îl îndeplinească în raport cu salarizarea pe care o are. Pe cel de-al doilea palier, dotare și legislație, am sesizat de multe ori problemele cu care ne confruntăm în aplicarea legii. Așa cum ați expus și dumneavoastră acel caz de notorietate, am întrebat și noi ministerul ce posibilități avea polițistul să acționeze într-o altă manieră în raport cu legislația și cu procedurile în vigoare. Răspunsul l-am anticipat corect, anume că nu avea alte posibilități întrucât la momentul respectiv nu se putea pune problema folosirii armamentului din dotare în contextul aglomerației și a faptului că nici nu se cunoșteau exact potențialele infracțiuni pe care să le fi comis acel conducător auto. Pe de altă parte, noi suntem primii care ne dorim să avem parte de acești indicatori de performanță ca să putem să ieșim în fața societății și să arătăm faptul că astăzi sunt polițiști care lucrează pentru trei sau patru polițiști care lipsesc din schemele de personal. De exemplu, la Secția 7 poliție la serviciul de investigații criminale sunt polițiști care au peste o mie de dosare în lucru. 

Ascultă:

 
Liderul sindicatului Europol, Cosmin Andreica, despre veniturile polițiștilor