Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


La Paris trotinetele de închiriat vor avea numere de înmatriculare

trotinete.jpg

Sursa imaginii: 
Arhiva AFP via France24

Operatorii de trotinete de închiriat din Paris au anunțat săptămâna trecută că vehiculele vor avea în curând numere de înmatriculare, în principal pentru a facilita identificarea utilizatorilor care trec pe roșu la semafor sau care merg câte doi pe trotinete, transmite AFP.

La sfârșitul lunii septembrie, primăria capitalei a avertizat companiile Lime, Dott și Tier că dacă trotinetele nu vor fi înmatriculate până în februarie anul viitor, autorizațiile de funcționare nu le vor mai fi prelungite.

Cei trei operatori au publicat  ulterior unsprezece propuneri făcute municipalității pentru a spori siguranța utilizatorilor și a pietonilor și pentru a integra mai bine trotinetele în spațiul public.

Cele 15.000 de trotinete de închiriat din Paris vor fi așadar echipate cu plăcuțe de înmatriculare în partea din spate, așa cum se întâmplă deja la Grenoble sau în Germania. În plus operatorii vor finanța, între timp, un program de testare a identificării video.

După ce vor fi identificați de Poliție, care este din ce în ce mai preocupată de comportamentul trotinetiștilor, cei care nu respectă regulile de circulație elementare nu vor mai avea acces la aplicațiile operatorilor.

De asemenea, dacă înainte minorii puteau închiria trotinete doar pe baza unei declarații, acum cei trei operatori le vor solicita utilizatorilor să-și scaneze cartea de identitate.

Va crește și numărul angajaților responsabili cu repoziționarea trotinetelor parcate.

Cei trei operatori au evidențiat ce îmbunătățiri au fost aduse trotinetelor din momentul aducerii lor în Paris, în 2019: acestea trebuie acum parcate în spații destinate special, viteza lor este limitată la 20 km/h peste tot în oraș și la 10 km/h în 700 de zone în care densitatea populației este mai mare.

„Nu, trotinetele nu sunt mai periculoase decât alte mijloace de transport”, a afirmat Henri Moissinac, cofondatorul Dott. El susține că și „alte vehicule personale utilizate necorespunzător”, cum ar fi scuterele sau trotintele electrice personale, ar putea crea la fel de mult haos.

Potrivit cifrelor operatorilor, utilizatorii de scutere sunt mai degrabă tinerii (media de vârstă fiind de 33 de ani) și localnicii (85% sunt locuitori ai Parisului). Aproximativ 400.000 de oameni au folosit trotinetele în octombrie, cu 1,7 milioane de deplasări.

Primarul arondismentului 6, Jean-Pierre Lecoq, este de acord cu modificarea condițiilor de închiriere a trotinetelor pentru minori. „Acum este de latitudinea autorităților să pună în aplicare cu adevărat codul rutier, sancționând orice comportament neadecvat”, a transmis el într-un comunicat.

 

Traducere de Adriana Petrescu după un articol publicat de France24