În România se construiește haotic, de proastă calitate și cu ingerințe asupra naturii urbane și protejării acesteia (Studiu)

Clădirile rezidenţiale renovate sunt puţine, iar renovările de cele mai multe ori se fac prost.

Multe neregulii s-au înregistrat și la capitolul atribuire a locuințelor sociale.explică Corina Murafa, președinta comisiei temporare responsabile de realizarea studiului

Corina Murafa: După multe inițiative pe care le-am primit în Consiliul Economic și Social ne-am dat seama că sunt foarte multe improvizații la anumite legi foarte semnificative pentru această problemă, cum ar fi legea urbanismului și amenajării teritoriului, legea locuirii, protecția grupurilor vulnerabile în raport cu locuința, zona de locuințe sociale.

În același timp a venit și contextul crizei prețurilor la energie, când ne-am dat seama că este foarte important să se facă ceva mai bun și pe zona de eficiență energetică.

Semnalele pe care le primeam în Consiliu erau că renovările clădirilor nu erau așa cum trebuie, că nu se punea accent pe renovări de calitate, că se iroseau banii. Am decis să facem o comisie, alcătuită din patronate, sindicate și reprezentanți ai ONG-urilor, care să studieze această problematică în toate dimensiunile ei.

Aceasta este un alt aspect. Ea este legiferată pe bucățele, niciodată într-o manieră holistică. Cumva asta am încercat să facem pentru prima dată. Ne-am dus pe zona de calitate a locuirii, care ar fi niște indicatori cheie pentru România pe care, eventual, țara să își seteze niște ținte. Noi asta recomandăm în studiu. După care o serie de indicatori comparativ cu Uniunea Europeană.

Ne-am uitat pe zona de urbanism, planificare urbană. În România se construiește foarte haotic, de proastă calitate și cu ingerințe asupra naturii urbane și protejării acesteia.

Ne-am uitat și pe zona de eficiență energetică în clădiri, dar totodată și pe locuirea pentru grupuri vulnerabile și chestiunile legate de locuințe sociale. A fost un cumul de factori care ne-a determinat să luăm taurul de coarne și să abordăm problematica. Mai ales a fost o îngrijorare împărtășită între cele trei părți ale Consiliului Economic și Social, sindicate, patronate și ONG-uri.

Reporter: Care sunt principalele concluzii la care ați ajuns? A fost ceva ce a frapat pe toată lumea? Au fost surprize?

CM: Cred că pe toate dimensiunile frapează discrepanța între litera legii și felul în care se implementează ea. Legislația poate sună bine pe hârtie, dar nu este aplicată în practică în mod corespunzător. Vorbesc despre toate aspectele studiului, de exemplu, zona de locuințe pentru grupuri vulnerabile.

Există o metodologie de atribuire a locuințelor sociale. Dar în practică ele sunt atribuite netransparent și mai cu seamă persoanelor cu venituri ridicate, deși legea spune clar cui ar trebui să fie atribuite aceste locuințe sociale.

Legea impune primăriilor, autorităților publice locale construcția de locuințe sociale. În practică acest lucru nu se întâmplă niciodată. Primăriile nici măcar nu comunică public ce buget alocă pentru zona de locuire și îl comunică laolaltă, pe aceeași linie bugetară cu alte investiții publice.

Pe zona de eficiență energetică ne-a frapat diferența între felul în care ar trebui să se facă acum în România clădirile, cu emisii aproape de zero și faptul că în practică nu există normele de aplicare suficiente pentru lege ca proiectările să se facă net zero. Iar auditorul energetic este implicat în tot procesul abia odată ce clădirea e finalizată, nu din faza de proiectare.

Pe zona de urbanism am fost șocați să aflăm că în practică, toate documentațiile de urbanism, deși ele ar trebui să fie făcute de primărie și să balanseze acest echilibru al  interesului public general cu interesele comerciale dezvoltatorilor, sunt făcute de dezvoltatori, ba chiar studiul de oportunitate este făcut de dezvoltatori pe baza căruia primăria avizează toată documentația. Partea de informare publică și consultare este iarăși, conform legii, o obligație a autorității publice.

Autoritatea publică se spală pe mâini și tot dezvoltatorul face informare. E o informare de fațadă, formală nu chiar o consultare reală a comunității. Auditurile energetice se fac fără vizitarea efectivă a clădirilor. Certificatele energetice se eliberează din birouri. Sunt foarte multe astfel de aspecte.

Unele pot fi reglementate prin lege, prin sancțiuni acolo unde autoritățile publice locale nu își fac treaba. Ca să vă dau un singur exemplu, există o lege privind așezările informale și comunitățile marginalizate tocmai ca aceste comunități să capete vizibilitate și să înceapă un proces de formalizare a acestor așezări, de îmbunătățire, de includere a comunităților.

De doi ani încoace există peste 10 județe din țară care raportează că nu au nici măcar o comunitate marginalizată în tot județul. Asta în condițiile în care e de notorietate publică că există ghetouri în acele spații, că există sate foarte sărace.

Rep: Puteți să ne dați câteva exemple de astfel de județe?

CM: De exemplu Alba, Vrancea raportează zero. Cred că și Constanța, dacă nu mă înșel. Ori, activiști pe zona de sărăcie, ONG-urile și nu numai, chiar și simpli cetățeni sesizează existența acestor comunități și faptul că nu se face nimic cu ele. Deși legea spune să facem, ne facem că nu le vedem, ca să fac un rezumat.

Rep: Vorbeați de reabilitările făcute mai mult din pix ca eficiență energetică. Nimeni nu le controlează. Vorbim de acele proiecte și blocuri renovate cu fonduri europene?

CM: În general da, dar situația e îngrijorătoare pentru toate. Inspectoratul de stat în construcții, care ar trebui să probeze felul în care s-au derulat lucrările și la finalul lucrărilor să valideze eficacitatea acestora, face treaba asta doar prin eșantionare. Doar 10% din clădirile renovate sunt și inspectate. Pentru restul de 90% nu există date.

Aici e o lacună legislativă, nu mai e o lacună în implementare. Ministerul dezvoltării ar fi trebuit să facă operaționale niște bănci de date privind auditurile energetice, lucrările de reabilitare, ca să știm lucrurile acestea.

Dar asta nu s-a întâmplat, pe deasupra faptului că se fac foarte puține astfel de reabilitări. Pe ultimele baze de date publice, noi spunem în studiu că în ultimii 30 de ani s-au renovat 14% din blocuri, 8% din casele individuale din mediul urban și 3% din cele din mediul rural.

După ce că s-au renovat atât de puține, nu există date reale cu privire la eficacitatea acestor renovări și nu există un mecanism de verificare a lor. Un studiu este un prim început.

Acum trebuie să avem capacitate de a insista pe zona de concluzii și ca anumite acte să se schimbe. Eu, totuși, i-am văzut pe cei prezenți  dornici să facă niște modificări. Să vedem dacă va fi și așa.