”Patriot nu te naști, ci devii. Prin educație” (interviu cu sociologul Nicu Gavriluță)

Ziua de 1 decembrie a readus în prim plan discursurile politicienilor care au avut ca punct central dragostea de țară. Dar, subliniază Nicu Gavriluță, profesor doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social- Politice a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi patriot nu te naști ci devii.

Cum a evoluat patriotismul de la forma tradițională – dragoste, iubire față de patrie și popor- până astăzi, anul de grație, 2022, iată, 1 decembrie? A fost prima întrebare adresată profesorului Nicu Gavriluță.

Nicu Gavriluță: A evoluat în fel și chip. A cunoscut forme elegante, firești, normale, chiar exemplare, care se referă la dragoste. A cunoscut ipostaze patologice care trebuie refuzate. E vorba de un patriotism țanțoș, fudul, care ne plasa pe noi, românii, în centrul lumii, că suntem buricul pământului, că la noi au apărut tot felul de creații științifice, de la teoria relativității până la alte descoperiri.

A mai fost o altă formă patologică a patriotismului, cea de tip xenofob, că noi românii suntem cei mai buni și răul vine întotdeauna din exterior, de la străini.

Apoi, mai există și astăzi o altă formă negativă a patriotismului care aduce în atenție fala, manifestarea deșănțată în spațiul public, vorbe lacrimogene, de prost gust, privind dragostea de patrie, de popor, de neam și așa mai departe. De regulă, sunt oamenii care ocupă o funcție publică și care reprezintă anumite instituții și deseori sar calul, exagerează, nu devin convingători.

În schimb, din fericire, au fost și forme normale, firești, ale patriotismului.

Patriotismul este dragostea de țară, de familia ta, de limba țării tale, de cultură. Toate acestea, în timp, au evoluat. Ce am observat eu? Că aceste forme normale de patriotism sunt asumate, în primul rând, de oamenii educați și care au simțul măsurii sau au bun simț, cum spune românul.

Cu alte cuvinte, dacă te-ai născut aici prin voia lui Dumnezeu nu înseamnă că te poți cupla automat la niște virtuți ancestrale ale neamului românesc și tu ești cineva în lumea aceasta. Nu, înțelegi foarte bine că dacă te-ai născut aici, trebuie să onorezi acest loc și să cultivi ceea ce ai mai bun în tine, să lași ceva în urma ta pentru contemporani și în special pentru cei care vor veni. Adică să potențezi tot binele pe care îl ai. Acesta este patriotismul real, din punctul meu de vedere, nu să te bați cu pumnul în piept, să cânți, să nu trăiești, să nu simți nimic.

Au evacuat vremurile noastre patriotismul? Adică discuția noastră poate suna în urechile unor ascultători fals și demagogic așa cum deseori dragostea văzută din exterior pare ridicolă?

Nicu Gavriluță: Da, mai ales în rândul acelor români care au pătimit foarte mult în viață, au avut drame personale legate de boli, de suferință, de absența unui loc de muncă, de vise neîmplinite, oameni care au luat calea exilului și trăiesc în alte țări. Oamenii aceia, dacă ne ascultă, fiind marcați de drama vieții lor, ar putea să spună ca patriotismul și ceea ce spunem noi despre patriotism se poate rezuma la vorbe frumoase pe care le proferăm într-o zi de sărbătoare.

În primul rând, înțeleg drama oamenilor respectivi, dar mai știu ceva, știu că în momentele de reculegere, de liniște, de regăsire de sine, oamenii aceia, indiferent că trăiesc în țară sau în străinătate, se gândesc la familia lor, la cei dragi, la anumite evenimente și întâmplări memorabile din viața lor, la nașterea unui copil sau a unui nepot, la nuntă.

Își amintesc cu nostalgie de bunici, părinți, care au trecut în lumea de dincolo, își învață copiii limba română, diferite colinde, à propos de sărbătoarea Crăciunului. Toate aceste elemente ilustrează, după părerea mea, o bună aducere la zi a patriotismului. Oamenii aceia sunt într-un mod elegant, subtil, adevărați patrioți : știu limba română, o predau copiilor, își amintesc de cultura românească, de tradiții, sigur, privind cu luciditate și inteligență, văzând ce a fost rău, păgubos în istoria noastră și promovând ceea ce este frumos și bine, e ceea ce ne definește.

Cu alte cuvinte, patriotismul, în diferite forme elegante, subtile, de bun simț, ne definește identitatea noastră. Eu nu cer să fiu crezut pentru ceea ce spun astăzi, în dialogul cu dumneavoastră, eu cer să fiu crezut ca un om care încearcă să fie patriot prin prisma celor 30 de ani de activitate. Deci judeci omul după rezultatele muncii lui, după faptele lui, nu după ceea ce se spune într-o zi de sărbătoare. Așa înțeleg eu patriotismul și așa le-aș răspunde unor virtuali interlocutori.

Altfel spus, patriot nu te naști, ci devii....

Exact, devii. Nu ai cum să te naști patriot. Te naști într-un loc dincolo de voința ta, nu ești tu întrebat să te naști într-un timp anume, într-un loc anume. Patriot devii prin educație, dar repet, având bun simț, echilibru, măsură, cultivând anumite virtuți printre care și discreția. Dacă vreți în termeni religioși, smerenia. Tenacitatea, voința, dorința de a duce un proiect la bun sfârșit, în același timp. Aceste virtuți te definesc cu adevărat ca un român patriot.