
Social
Programul Operaţional de Sănătate, în valoare de 3,6 miliarde de euro, aprobat de CE. Banii, pentru finanţarea serviciului public de sănătate din România
marcel_bolos.jpeg

În categoria priorităţilor susţinute în Programul Operaţional de Sănătate se încadrează serviciile de prevenţie medicală, a anunțat ministrul Marcel Boloș, marți, într-o conferință. Peste 800.000 de beneficiari, cu un buget de 370 de milioane de euro, vor putea să apeleze la serviciile de prevenţie medicală pentru detectarea timpurie a cancerului de col uterin, cancerului de sân, cancerului colorectal şi, în premieră, a altor două forme de cancer, respectiv cel pulmonar şi de prostată.
Marcel Boloș a mai precizat că Programul Operaţional de Sănătate prevede, printre altele, atât investiţii pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale, dar şi fondurile necesare finalizării spitalelor regionale.
Ministrul a mai precizat că, în premieră, există un buget special alocat pentru componenta de oncologie.
„Sunt bugete care sunt mai mult decât generoase şi care ar trebui să se finalizeze printr-un impact pozitiv asupra accesibilităţii populaţiei la serviciile medicale, dar şi a calităţii actului medical”, a adăugat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene.