Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Doi brazi și două Târguri de Crăciun, la Chișinău. Primăria și Guvernul sărbătoresc separat și în acest an

targ_palat.jpg

Târgul de Crăciun, organizat de Guvernul R.Moldova, decembrie 2021
Sursa imaginii: 
RFI/Valeria Vițu

Și în acest an, Chișinăul va avea doi brazi și două Târguri de Crăciun. Guvernul și Primăria nu s-au înțeles nici de această dată să organizeze un singur eveniment. Astfel, primarul Ion Ceban, fost comunist și socialist, mai nou pro-european, va inaugura, sâmbătă, bradul în Piața Marii Adunări Naționale, unde va avea loc și Târgul de Crăciun. Guvernul R.Moldova va anunța startul oficial al sărbătorilor de iarnă peste o săptămână, iar evenimentul va avea loc, tot în centrul capitalei, doar că în scuarul Palatului Național.

Târgul de Crăciun 2022, axat pe respect pentru tradiție strămoșească și mobilitate culturală. Este mesajul Guvernului, în ajunul deschiderii Târgului de Crăciun cu genericul ”Satul Colindătorilor”. Târgul va fi inaugurat pe 23 decembrie, ora 17.00, în scuarul Palatului Național ”Nicolae Sulac”.

Ministrul Culturii anunță că târgul va avea 20 căsuțe de lemn, unde meșterii populari și producătorii autohtoni vor expune spre vânzare lucrări meșteșugărești, instrumente populare, costume tradiționale, obiecte de artă din lemn și lut. De asemenea, oaspeții și locuitorii capitalei vor avea posibilitatea să participe la mai multe ateliere, ”unde meșterii populari vor împărtăși din secretele lor în confecționarea unor obiecte de artizanat, și să guste din bucate tradiționale, vin fiert și alte delicii pregătite de cei mai iscusiți bucătari”.

Micii vizitatori ai Târgului de Crăciun vor avea parte de o atmosferă distractivă cu animatori, iar în Căsuţa lui Moş Crăciun, copiii vor putea sta de vorbă cu Moșul, recita poezii și face poze.

Programul artistic se va desfășura doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu participarea orchestrelor și interpreților de muzică populară, ansamblurilor folclorice și a fanfarelor. Târgul va fi deschis zilnic, între orele 15.00 și 21.00.

Conceptul Târgului de Crăciun din acest an, spun autoritățile, ”va fi axat pe mobilitatea culturii, astfel artiștii profesioniști din Chișinău vor evolua pe scenele din localitățile Republicii Moldova, iar scena târgului din capitală va fi animată de artiști amatori din raioanele țării. Unele concerte din programul Palatului Național vor fi difuzate live pe ecranul LED instalat în scuar”.

Programul evenimentelor artistice, dedicat sărbătorilor de iarnă, se va încheia pe 7 ianuarie, odată cu închiderea Târgului de Crăciun.

Bradul din PNAM, inaugurat pe 17 decembrie

Iar cei care își doresc deja să facă poze la Bradul de Crăciun, să savureze un vin fiert, să guste din bucate tradiționale și să asculte colinde, pot merge la pomul instalat în Piața Marii Adunări Naționale. 

Primăria anunță că, pe 17 decembrie 2022, ora 17:00, în capitală va fi dat startul sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou 2022-2023, unde va fi organizat și un spectacol muzical-artistic. ”Pomul principal al țării în acest an este instalat în Piața Marii Adunări Naționale, iar în preajma bradului va fi amenajat Târgul de Crăciun”, anunță Primăria.

Edilul Ion Ceban susține că Guvernul nu a acceptat apelul Primăriei Chișinău de a avea un singur brad și un singur Târg de Crăciun în Chișinău, chiar dacă a expediat o scrisoare în acest sens. ”Răspuns din partea lor nu a fost”, afirmă Ceban. 

”După ce am început pregătirile pentru amenajarea Târgului de Crăciun în PMAN, peste două zile, ei au început amenajarea căsuțelor în spatele Palatului Național. Am spus în fiecare an că nu este nevoie să fie doi brazi, două târguri de Crăciun în capitală, ci am fi putut să ne unim eforturile. Dar oamenii care sunt în Guvern sunt mândri și să fie sănătoși”, a conchis primarul Chișinăului.

De partea lor, reprezentanții Guvernului spun că târgul nu va fi doar unul cu vânzări în centrul capitalei, dar vor avea loc și activități în toată țara. ”Această competiție în care încearcă să intre Primăria cu Guvernul la nivelul brazilor și al târgurilor este nelalocul ei”, afirmă consilierul premierului.

Amintim că, în 2007, bradul din centrul Capitalei a fost furat. S-a întâmplat în anul în care liberalul Dorin Chirtoacă a fost ales primar, Guvernul fiind condus atunci de comuniști. Și în 2008, pomul de Crăciun a fost furat, după ce a fost sechestrat de polițiști. Atunci, bradul a fost găsit pe teritoriul unui orfelinat, unde a și rămas. Abia în 2009, în centrul capitalei a fost instalat pomul de Crăciun, iar locuitorii și oaspeții capitalei s-au bucurat din plin de magia sărbătorilor.

 
Corespondentul RFI, Valeria Vițu despre Târgurile de Crăciun, organizate separat de Guvernul și Primăria de la Chișinău