Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Twitter va interzice link-urile către alte rețele de socializare. Dacă, desigur, Musk nu pleacă între timp...

twitter.jpg

Sediul Twitter din San Francisco, Statele Unite, 18 noiembrie 2022.
Sursa imaginii: 
© Carlos Barria, Reuters via France24

Utilizatorii Twitter nu vor mai putea posta link-uri către rețelele de socializare concurente, a anunțat duminică, platforma miliardarului Elon Musk, fapt care stârnește îngrijorări, mai ales după suspendarea conturilor mai multor jurnaliști.

Facebook, Instagram sau chiar Mastodon. Twitter va interzice acum utilizatorilor săi să posteze link-uri către rețelele de socializare concurente, într-un moment în care platforma lui Elon Musk este criticată pentru că a suspendat conturile mai multor jurnaliști.

„Twitter nu mai permite promovarea gratuită a altor rețele de socializare pe Twitter”, se precizează în postare.

Sunt vizate șapte platforme: Facebook, Instagram, Mastodon, Truth Social, Tribel, Post și Nostr, dar și agregatorii linktr.ee, lnk.bio.

Promovarea sau redistribuirea unei postări de pe un cont de Instagram sau Facebook poate duce la suspendarea contului de Twitter. Iar dacă face trimitere, prin descrierea din biografia din contul său de Twitter, la alte conturi de pe alte rețele, sancțiunea este aceeași, avertizează rețeaua.

„Orice recidivă va avea ca rezultat suspendarea definitivă”

„Dacă vorbim despre o primă abatere sau despre un caz izolat de nerespectare a regulilor, se vor lua o serie de măsuri precum ștergerea unor postări de pe contul de Twitter sau blocarea temporară a unuia sau a mai multor conturi”, precizează Twitter.

Dar cei care încalcă regulile sunt avertizați: „Orice recidivă va avea ca rezultat o suspendare definitivă”.

Aceste noi reguli au fost anunțate deoarece mulți utilizatori Twitter au declarat recent că iau în considerare utilizarea altor platforme, ceea ce îl îngrijorează probabil pe noul șef al companiei din San Francisco.

Schimbarea a stârnit și o reacție din partea lui Jack Dorsey, co-fondatorul Twitter, companie din care a plecat în 2021. „De ce?”, a întrebat el într-o postare pe Twitter.

De la preluarea sa de către șeful Tesla și SpaceX la sfârșitul lunii octombrie, în schimbul sumei de 44 de miliarde de dolari, regulile de moderare puse în aplicare pe Twitter de Elon Musk, autoproclamat apărător al libertății de exprimare, au stârnit îngrijorare.

În ultimele zile, el a închis și apoi a redeschis conturile mai multor jurnaliști americani de la CNN, New York Times și Washington Post, determinând Uniunea Europeană și Națiunile Unite să reacționeze. Vicepreședintele Comisiei Europene chiar l-a amenințat cu sancțiuni.

Sâmbătă seară, contul de Twitter al unei jurnaliste de la Washington Post, Taylor Lorenz, a fost de asemenea închis timp de câteva ore.

„Elon Musk mi-a închis contul de Twitter”, a spus pe blogul său jurnalista, care scrie despre domeniul tehnologiei pentru Washington Post.

Contul ei a fost redeschis duminică și a postat pe Twitter la 12:38 p.m. (17h 38 GMT).

Mesaje contradictorii

Șeful multimiliardar al platformei declarase anterior pe Twitter că este vorba despre o „suspendare temporară din cauza dezvăluirii unor date personale”.

Prin postarea sa îi răspundea lui Eric Weinstein, director general al Thiel Capital – o companie de investiții fondată de Peter Thiel, investitor și susținător al lui Donald Trump – care i-a pus întrebări despre acest subiect.

Jurnalista a explicat că i-a adresat o întrebare lui Elon Musk prin intermediul Twitter, pentru un articol pe care îl scrie, pentru că nu a putut lua legătura cu el prin mijloacele tradiționale.

„La 8:30 p.m. (01h 30 GMT) am încercat să-l contactez pe Twitter pentru a obține o declarație”, a spus ea, adăugând că atunci când s-a „conectat la Twitter pentru a vedea dacă a răspuns la cererea mea, am văzut că aveam contul închis. Nu am primit nicio notificare din partea companiei cu privire la motivele suspendării mele sau la condițiile pe care le-am încălcat.”

Elon Musk a transmis mesaje contradictorii de la preluarea Twitter, redeschizând conturi suspendate anterior, inclusiv pe cel al lui Donald Trump.

Dar l-a suspendat și pe cel al lui Kanye West după publicarea mai multor mesaje considerate antisemite. De asemenea, a refuzat întoarcerea pe platformă a conspiraționistului de extremă dreapta, Alex Jones.

După ce unele conturi au fost suspendate conform noii politici, inclusiv cel a investitorului Paul Graham, Elon Musk și-a argumentat decizia. El a scris pe Twitter că, în loc să vizeze postări individuale, politica se va limita la „suspendarea conturilor numai atunci când scopul principal al acelora este promovarea concurenților”.

Mai târziu, Musk și-a supus viitorul ca CEO al Twitter la votul utilizatorilor site-ului. „Ar trebui să renunț la conducerea Twitter?” a întrebat el într-o postare pe Twitter, cerându-le să voteze cu da sau nu. „Voi respecta rezultatele acestui sondaj”, a asigurat el.

Rezultatul? Din cele 17 milioane de conturi care au votat, 57,5% au cerut demiterea lui.

 

Traducere de Adriana Petrescu după un articol de France24