Limitarea la export a unor medicamente nu reprezintă nici măcar o soluție de avarie (expert)

În contextul in care anumite medicamente antiinflamatorii si antitermice lipsesc, Ministerul Sănătății vrea să suspende temporar, pentru șase luni mai exact, exportul anumitor antitermice de uz pediatric si antibiotice.

Măsura nu reprezintă decât un bandaj pus pe o infecție mult prea mare, comentează la RFI Sorin Paveliu,  expert în politici de sănătate publică.

E nevoie de schimbarea modului de calculare a prețului pentru România, explică expertul.

Sorin Paveliu: Este o problemă cvasi cronică. Medicamentele au niște disfuncționalități în modul de calculare al prețurilor care fac ca România să aibă cele mai ieftine medicamente din Europa. Aparent este favorabil. Dar în realitate, este doar un ajutor pentru bugetul de stat.

Medicamentele sunt plătite prin intermediul sistemului de asigurări de sănătate. Atâta vreme cât tu stabilești niște prețuri care, mai ales în condițiile scumpirii excipienților și a forței de muncă și a energie electrice, le fac nevandabile, este absolut normal ca aceste medicamente să dispară de piață.

Măsura luată de Ministerul Sănătății este acceptabilă (n.r. limitarea temporară a unor exporturi), de înțeles, dar nu reprezintă decât un bandaj pus pe o infecție mult prea mare. Măsurile care trebuie luate sunt schimbarea modului de calculare și de stabilire a prețului medicamentelor din România, ceea ce, se pare că niciun ministru nu are suficientă vână în el ca să abordeze o asemenea problemă spinoasă.

Reporter: Pe de altă parte, se vorbește și despre faptul că suntem direct afectați de problemele din China, că de acolo ar veni anumită materie primă. Dincolo de preț, ce facem în aceste condiții în care întregul context global arată cum arată? Soluția o reprezintă a interzice și tu exportul?

SP: Limitarea la export a unor medicamente se poate face doar pentru o perioadă strict limitată la 6 luni. Nu reprezintă o soluție, nici măcar o soluție de avarie. Să fie clar. Unele medicamente nu mai pleacă la export. Dar să vezi ce, trebuie să ai și ce să trimiți la export. Pur și simplu, producătorii vor refuza să le producă în pierdere.

Repet, problema nu este numai scumpirea materiilor prime, ci este întreg contextul. E vorba despre curentul electric, mai ales de inflație. Când ai o inflație de 10% - 15% sau chiar mai mult dacă e să o luăm pe cinstite, iar tu să ai un preț înghețat, stabilit, controlat de Ministerul Sănătății, evident că producătorii, înainte de a avea o datorie morală față de pacienți, ei au o datorie față de acționari pentru că este o afacere. Producția de medicamente nu este o fundație de binefacere, ci este un business.

Au o obligație față de acționarii care au băgat banii în această întreprindere de producere de medicamente. Este o problemă cvasi cunoscută și care nu are decât o singură soluție. Să fie clar.

Nu are decât o singură soluție, schimbarea modului de calculare a prețului pentru România. Din păcate, acest lucru ar trebui să se facă umblând la foarte multe rotițe ale acestui mecanism. Nu este suficient să schimbi doar modul de calculare a prețurilor, ci trebuie să vezi pe care medicamente ți le permiți, pe care nu ți le permiți.

A schimba în a lua niște măsuri atât de importante din punct de vedere economic presupune în primul rând competență. Să fiu sincer, cred că această competență ne lipsește. În al doilea rând, îți trebuie voință politică. Respectiv, să ai un sprijin în spatele tău din punct de vedere politic. O voință politică puternică din partea primului ministru, cu un guvern care să te susțină.

Odată ce au făcut aceste mișcări atacurile vor fi inevitabile, în sensul că ai scumpit medicamentele, că populația, săracii pacienți, după ce că nu au ce pune pe masă, sintagmă nefericită, pe care o aud foarte des, acum nu mai au nici măcar cu ce să se trateze pentru că s-au scumpit medicamentele.

Rep: Ministrul spune că nu e penurie. Pare că ministerul se mișcă în ritmul său. Pe de altă parte, când te duci în farmacii ți se spune că nu sunt.

SP: Dar despre ce vorbim? Vorbim despre medicație antitermică și în cel mai rău caz de antibiotice. Eu nu am auzit să fie o criză de antibiotice, că în România nu se mai găsesc antibiotice. Nu există așa ceva. Vorbim despre medicamente pe care, de regulă, pacienții și le iau de la sine recomandare. Nici nu cred că este o penurie.

Nu este o penurie. Este o disfuncționalitate care este de așteptat. Această disfuncționalitate dă semnale că va apărea de doi ani și jumătate de când a început pandemia. Dacă doi ani și jumătate nu îți ajung ca să faci ceva. Avem stabilitate la Ministerul Sănătății.

Nu de abia s-a schimbat ministrul și nu știe pe unde e ușa ministerului. Avem un om cu mare experiență în partea administrativă, managerială, cu legături puternice în mediul academic fiind profesor universitar. Nu avem o problemă la nivel de ministru. Avem o problemă la partea tehnică, la partea de voință politică și de curaj. Repet. Trebuie să faci niște schimbări pe care nu le-a făcut nimeni de vreo 25 de ani.

Rep: Ați spus cuvântul magic, disfuncționalitate. Pornește de undeva, de acolo de unde în momentul ăsta, nu că aș vrea să dau vina pe ei, dar cumva se întâmplă, medicii de familie îți prescriu niște medicamente care nu se mai găsesc?

SP: Nu, medicamentele pe care le oprim la export sunt produse în România. În mare, despre asta este vorba. Să nu înțelegem greșit. Nu e ca la medicația anticanceroasă, care pleacă la export paralel. Nu despre asta vorbim. Vorbim despre medicamente generice, care au zeci de copii. Toate fabricile produc același medicament.

Dacă vorbim despre paracetamol, există zeci de produse de paracetamol ca medicament antitermic. Nu este o problemă de a găsi înlocuitori. Dar disfuncționalități există. Și ele sunt generalizate pentru că au aceeași cauză, un refuz al autorităților de a accepta că prețul medicamentelor a rămas mult prea în urmă. Prețul pe care îl primește producătorul nu se regăsește în costul de producție plus profit.

Rep: Înseamnă că e doar începutul?

SP: Din păcate, este începutul unui fenomen pe care nu îl putem controla. Nu avem de unde să știm cum va evolua, în sensul că este foarte posibil ca odată ce producătorii văd că lucrurile nu merg bine, să fie nevoiți să strângă șurubul și mai mult. Este un mecanism în cascadă pe care nu pot să îl anticipez. Sunt decizii economice. Nu sunt decizii medicale.

Sunt decizii ale unor producători care trebuie să se hotărască ce fac cu afacerea pe care o fac ei. Avem un singur debușeu, o singură soluție. Statul român are încă o singură fabrică la care este acționar și asupra căreia are controlul, respectiv fabrica de la Iași, care ar putea, în bună măsură, să intervină în situații de criză maximă.

Dar, de ce să așteptăm aceste vremuri? În clipa în care tu ai o asemenea problemă, de ce nu vii să îți spui că a început anul, ne punem picioarele în ligheanul cu apă rece 20 de inși să găsim un alt mecanism care să funcționeze și care să oprească această degringoladă. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci cineva va trebui să arate cu degetul către vinovați. Simpla oprire de la export a unor medicamente e un paleativ, ceva ca să nu zicem că nu am făcut nimic.