Cum a fost transformată casa unui profesor într-o sală de clasă, într-un sat distrus de război din Ucraina

Dar în loc de săli de clasă viu-colorate pline de elevi și colegi, lecții, disciplină și freamăt, acum, acolo nu au mai rămas decât ruine și liniștea.

Clădirea școlii a fost distrusă în aprilie anul trecut, când cătunul și regiunea industrială din jur au devenit linia de front dintre forțele ruse și ucrainene.

Astăzi, bărbatul în vârstă de 45 de ani se întoarce la școală doar pentru a culege materiale didactice care au supraviețuit bombardamentelor, pentru a le putea preda puținilor copii care au rămas, într-o clasă improvizată în sufrageria lui.

„Ce să fie în sufletul unui profesor când vede că totul este distrus?”, a spus Pogoryelov, stând în fața școlii, un schelet de clădire despicat de explozii, la fel ca alte zeci de clădiri din satul în care a copilărit.

Această școală este doar una dintre sutele din Ucraina despre care Agenția pentru Copii a Națiunilor Unite (UNICEF) spune că au fost avariate sau distruse de când Rusia a invadat țara, în februarie anul trecut.

Rusia a afirmat că forțele ucrainene se folosesc de infrastructura civilă pentru a-și adăposti trupele și pentru a depozita muniție. Rusia spune că forțele sale nu atacă școlile sau clădirile rezidențiale.

Ucraina neagă aceste afirmații, indicând atacurile precum cele din Shandrygolove .

Milioane de copii din Ucraina și din străinătate se bazează acum pe învățământul online și la distanță, potrivit UNICEF.

Dar în micul sat, acum părăsit de aproape toți cei 1.000 de foști locuitori, cu excepția a 15 copii, nu este electricitate, darămite internet.

Acest lucru reprezintă o provocare pentru Pogoryelov, care nu-și poate suplimenta lecțiile cu conținut online sau nu poate avea studenți participând la ore de la distanță.

Dar e de părere că „e mai bine să oferi lecții în persoană”.

„Predau doar limba ucraineană, nu și rusa”

În fiecare zi, o mână de elevi se adună în sufrageria lui Pogoryelov și a soției sale, Larisa, lucrând la un petic de lumină care intră prin fereastra bucătăriei.

Pisicile dau târcoale pe lângă soba cu lemne, iar rațele măcăne în curte.

Pereții sufrageriei sunt căptușiți cu postere recuperate din clădirea școlii, care prezintă alfabetul și sintaxa ucrainene.

În colț se află un microscop, pe care elevii l-au folosit pentru a examina celulele, pentru o lecție de biologie. Cărțile, unele scoase dintr-o pivniță de lângă școală, unde au fost depozitate în timpul luptei, sunt stivuite pe rafturi.

Pogoryelov predă celor 11 studenți ai săi, cu vârste cuprinse între 4 și 16 ani, limba și literatura ucraineană, literatură mondială, biologie, geografie și matematică.

„Pentru clasele mai mari mi-ar fi greu să predau matematică, ar trebui să mă învăț mai întâi pe mine materia”, a spus el râzând.

Limba și literatura rusă erau înainte de război incluse în curriculum, dar nu mai este cazul acum.

Întrebat de ce, acesta a răspuns pur și simplu: „Nu știu. Predau doar limba și literatura ucraineană acum”.

Părinții i-au susținut, a spus el, dar satul este cunoscut pentru tensiunile dintre mai multe comunități din regiunea Donețk, unde separatiștii pro-ruși se luptă de ani de zile cu forțele ucrainene.

Cei aproximativ 120 de elevi care frecventau odinioară școala din sat sunt acum răspândiți prin Europa, alte părți ale Ucrainei și Rusia.

„Ce să fie în sufletul unui profesor când vede că totul este distrus?”, a spus Pogoryelov.

Sursa imaginii: 

Anatolii Stepanov/AFP via RFI

„Nu pot să vorbesc în numele alcuiva. Fiecare are propriile opinii”, a spus Pogoryelov despre conflict.

„Nici măcar în numele meu nu pot vorbi în acest moment. Nu sunt sigur de propriile gânduri, darămite de cele ale altcuiva”.

Cei cinci prichindei din clasă care veniseră marți la școală, care vorbeau un amestec de ucraineană și rusă, au spus toți că „limba și literatura ucraineană” este materia lor preferată.

Speranțe pentru viitor

Satul a fost recuperat de forțele ucrainene în septembrie anul trecut, dar războiul atârnă încă greu asupra lor.

Oleksandr, în vârstă de 15 ani, parcurge trei kilometri (aproximativ două mile) pentru a ajunge la ore. Are grijă să meargă doar pe drumuri asfaltate.

„Mi-e frică să nu calc pe vreo mină și să fiu aruncat în aer”, a spus el.

Vecinul și colegul său de clasă, Dmytro, a adăugat sumbru că într-un sat din apropiere doi oameni care se plimbau prin pădure au activat recent o capcană.

„Și aia le-a fost”, a spus el.

Pogoryelov speră ca un dram de normalitate să revină în sat, cu finanțare asigurată pentru reconstruirea școlii.

Dar, deocamdată, el este singurul profesor care îi ajută pe copii să-și atingă obiectivele.

Oleksandr vrea să fie ofițer de poliție, în timp ce o altă elevă, Daria, în vârstă de 13 ani, speră să lucreze într-o bancă. Pogoryelov își face griji pentru viitorul lor.

„Nu aș face asta dacă nu mi-aș face griji”, a spus acesta.

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a RFI.