Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Școala Normală „Vasile Lupu" din Iași își închide porțile din cauza riscului seismic

colegiul_vasile_lupu_iasi.jpg

Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași
Sursa imaginii: 
Facebook / Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași

Cei aproape o mie de elevi și profesori vor fi relocați în trei licee din apropiere. Numai că, subliniază directorul Școlii Normale din Iași, cursurile se vor desfășura doar după amiaza. Ceea ce, crede profesorul, va provoca nemulțumiri. Doar internatul proaspăt reabilitat va continua sa rămână deschis. A doua unitate de învățământ cu risc seismic ridicat este o grădiniță din comuna Alexandru Ioan Cuza....

„În unele clase de la etaj apa se infiltrează datorită acoperişului deteriorat, în proporţie de 60%"

„Din punct de vedere al unui învățământ modern, clădirile sunt categoric neadecvate. Din punct de vedere al siguranței, categoric neadecvate" - astfel caracterizează simplu directorul Școlii Normale „Vasile Lupu" din Iași, Lăcrămioara Iordăchescu situația unității de învățământ pe care o conduce de zece luni.

Clădirea principală a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu" a fost construită în 1891, cu destinaţia specială pentru Şcoala de Învăţători, prima instituţie de acest fel din Principatele Române. Amplasată într-un cadru natural special, cu o arhitectură şi o suprafaţă impresionantă, clădirea principală a şcolii este monument istoric. Astăzi însă, întreaga clădire a școlii se află într-o stare avansată de degradare.

Asa au sarbatorit ziua scolii, profesorii de la Scoala Normală în anul 2021... Foto: Facebook / Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași

Într-o scrisoare deschisă adresată oficialilor ieșeni în urmă cu un an, profesorii școlii atrăgeau atenția că: „ În unele clase de la etaj apa se infiltrează datorită acoperişului deteriorat în proporţie de 60%, iar bucăţi din faţadă se desprind deseori chiar în zonele în care se află accesul elevilor şi al personalului. Instalaţia electrică a clădirilor este realizată în 1967 şi reprezintă un real pericol de incendiu. Instalaţia termică este, de asemenea, construită în 1967 şi trebuie reabilitată urgent, deoarece randamentul termic este foarte scăzut în anotimpul rece și avariile sunt frecvente"

Elevii vor învăța la trei licee din apropierea Școlii Normale dar doar după amiaza.

O situație cunoscută de toată lumea. Cutremurul din Turcia i-a cutremurat și pe oficialii ieșeni care au pus Școala Normala „Vasile Lupu" din Iași la capitolul priorități.

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica a explicat: „ E foarte mare... Are o suprafață construită foarte mare, de mii de metri pătrați. E o clădire monument. Nu e un monument să spunem de categorie superioară. Dar nu contează lucrul ăsta.

Trebuie să urmărim rigorile pe care le presupune reabilitarea unei clădiri monument.E o construcție veche care a împlinit  acum 100 de ani. Deci mâine, poimâine trebuie să o sărbătorim cu 100 de ani... Nu prea a fost preocupare de-a lungul timpului decât pentru o primă etapă. Dar cred că i-a venit și ei momentul ca să fie finalizată. În orice caz, căminul este reabilitat. Rămâne la îndemâna elevilor care vin din alte localități".

Au urmat ședințe peste ședințe. Școala Normala „Vasile Lupu" din Iași nu își va mai deschide luni porțile pentru elevi. Directorul unității de învățământ Lăcrămioara Iordăchescu spune că au fost mai multe propuneri. „ Împreună cu Inspectoratul școlar și cu Primăria ... avem certitudine pentru trei locații, și anume Liceul Sportiv, Seminarul Teologic și Liceul Vasile Adamachi, liceu agricol. Încercăm varianta  Liceul Sportiv, pentru învățământul primar. Deși am mai gândit o soluție, căminul Liceului Pedagogic care este proaspăt renovat... Și pentru Seminar și Vasile Adamachi clasele de liceu și  gimnaziu. Dar cu program de după-amiază, ceea ce este extrem de dificil.

Și reacțiile cu siguranță vor apărea. Și nemulțumirile noastre, ale tuturor. Dar este o soluție de avarie și trebuie să răspundem de siguranța elevilor. Avem 800 de elevi, iar cu profesorii și personalul nedidactic suntem aproape o mie", spune Lăcrămioara Iordăchescu.