Granițe, viață și război. Film documentar despre Ucraina, lansat la Timișoara la un an de la începerea războiului

Cămine în mișcare este un proiect de cercetare antropologică despre migrația din Banat, început în urmă cu cinci ani. În 2017, Europa se confrunta cu o uriașă criză a migranților, iar Asociația Prin Banat a decis că e momentul cel mai bun pentru a reconstitui istoria acestei părți de Europă și a încuraja oamenii să-şi împărtăşească experiențele personale sau ale familiilor lor. Totul, în ideea ca aceste istorii care sunt o parte esențială a ceea ce suntem azi să nu se piardă. 

În vara anului trecut, proiectul, care e parte a programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, a fost reluat, după pauza cauzată de pandemie. Etnologi, artiști, muzicieni sau jurnaliști au ieșit din nou pe teren, să caute istorii. Planurile includeau vizite de documentare în România, în Serbia, dar și în Ungaria. Lucrurile s-au schimbat însă din mers, pentru că, între timp, Europa a avut din nou de gestionat o situație de criză: milioane de ucraineni au fost nevoiți să lase totul în urmă și să plece, din cauza războiului. 

Toate la timpul lor, dar în mișcare

La Timișoara au ajuns o mulțime de ucraineni, în general mame cu copii, care s-au trezit, de azi pe mâine, că viața lor s-a schimbat radical. După primele săptămâni, în care confuzia a fost mai degrabă cuvântul de ordine, acești oameni au început încet-încet să se integreze. Apoi au început să-și deschidă sufletele și să-și spună poveștile. Acela a fost momentul în care și planurile pentru Cămine în mișcare s-au redesenat.

Alexandra Palconi-Sitov, managerul proiectului: „Și povestea are un caracter în mișcare, pentru că atunci când a început războiul, când Rusia a invadat Ucraina și știam că sunt foarte mulți oameni care fug, pleacă, să-și salveze viețile, voiam să ajungem la ei, să ne spună prin ce au trecut, dar în același timp, ne gândeam că poate suntem insensibili și așa, am mai așteptat (…) În așa fel s-au aranjat lucrurile, încât au venit ei spre noi și și-au exprimat această dorință, că vor să își spună povestea, că vor să afle lumea întreagă prin ce trec ei și ce se întâmplă acolo, în Ucraina”. 

Proiectul prevedea și realizarea, de către un artist în rezidență, a unui film documentar. Mircea Sorin Albuțiu este fotograf și realizator de filme și, inițial, a însoțit echipele Prin Banat în Serbia și în România, în timpul culegerii de noi istorii. Apoi, pentru că, între timp, conexiunile cu refugiații stabiliți la Timișoara au devenit tot mai strânse, a apărut altă idee: de ce nu am merge în Ucraina? De la vorbă la faptă n-a fost cale lungă, documentaristul și-a pus în ordine actele și a plecat spre Kiev. Pregătise deja terenul Evghenia Rozbitskaya, o ucraineancă din Odessa care și-a contactat prietenii rămași în țară și i-a rugat să-l ajute cu tot ce se poate, de la transport, la intermedierea unui interviuri. 

„Dacă stai bine să rumegi situația, lucrurile sunt urâte”

Mircea Sorin Albuțiu a stat în Ucraina în jur de 10 zile și a filmat în Kiev, în Irpin, în Bucha și în multe alte locuri. Din imaginile de acolo, plus cele din Serbia și România, s-a născut filmul care va fi lansat vineri seară. Se numește „When Borders Get Indistinct” și împletește două realități doar aparent diferite. Una, a Banatului istoric și a locuitorilor săi, care luptă să-și păstreze identitatea. Cealaltă, a Ucrainei, unde războiul a gonit de acasă milioane de oameni.

„Asta am zis tot timpul, că viața bate filmul, că noi ne uităm la filmul ăsta, dar de fapt lucrurile astea chiar se întâmplă acolo zi de azi și nu e OK ce se întâmplă. Adică noi suntem satisfăcuți de ceea ce vedem din punct de vedere artistic, e bine montat, putem să facem și glume, ceea ce am și făcut în film, prin montaj, am încercat să ținem cumva tonusul audienței cât mai OK, deci apar și elementele astea, dar dacă stai bine să rumegi situația, lucrurile acolo sunt urâte”, explică Albuțiu.

„Pe mine mă interesează viața, mă interesează întâlnirile”

Realizatorul a păstrat legătura cu o parte dintre cei care au devenit personaje de film. A primit de la ei, în ultima jumătate de an, filmări și fotografii care arată dimensiunea dezastrului. Documentarul pe care îl prezenta vineri seară nu e însă despre asta. L-am întrebat despre e, atunci: „Viață. Am vrut să arăt care este viața în momentul ăla. Este o radiografie, atât în Serbia și România, cât și în Ucraina. Eu nu m-am dus în Ucraina, ca să filmez bombardamente, deși am avut ocazia. Mi-a convenit foarte mult să stau mai în siguranță și să vorbesc cu oamenii care au trecut prin asta, nu era nevoie să merg, să ajung eu acolo pe linia frontului. Dar cred că am reușit să exprimăm în peliculă ce anume am vrut, adică chiar fără să ajung acolo pe linia frontului (…) Viața continuă, pe mine nu mă interesează senzaționalul, pe mine mă interesează viața, pe mine mă interesează întâlnirile”.

La proiecția de la Cinema Victoria, Mircea Albuțiu se va reîntâlni cu Vera, unul dintre personajele filmului său, care vine special la Timișoara. Asociația Prin Banat a decis ca toate fondurile strânse din vânzarea de bilete să fie donați în sprijinul Ucrainei. Tot vineri, timișorenii sunt invitați în centrul orașului, în Piața Victoriei, la un moment de reculegere, în semn de solidaritate față de poporul ucrainean. Vor fi aprinse 365 de lumânări, pentru cele 365 de zile de război. De asemenea,în Parcul Central, mai multe ONG-uri locale au pregătit o instalație artistică și o expoziție de fotografii.