Biserica Ortodoxă să deschidă arhivele mănăstirilor, să se cerceteze fenomenul sclaviei în spațiul românesc (Interviu)

În comunicat, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, folosește însă des ghilimelele atunci când vorbește despre robia romilor.

Conducerea BOR încearcă de fapt să bagatelizeze o realitate istorică, spune la RFI sociologul Gelu Duminică, activist pentru drepturile romilor.

În loc de despăgubiri, Biserica ar trebui mai degrabă să deschidă arhivele, mai explică activistul.

Gelu Duminică: Senzația pe care am avut-o după ce am citit acea poziție a fost că sclavia este super bagatelizată de către Biserica Ortodoxă Română, cea care este moștenitoarea deținătorilor sclavilor din spațiul românesc, respectiv Bisericile Ortodoxe din Valahia și Moldova.

Cu alte cuvinte, ni se spune „Hai mă, că nu a fost chiar așa de grav! Terminați-o! Așa erau vremurile”. Și ghici ce? Nu erau doar romii sclavi, mai erau și alții. Acum nu contează că istoria ne arată un pic altfel și că inclusiv în Regulamentele organice se spune „țiganul se naște rob”, „orice copil, indiferent de sex, de-al țiganilor, este rob”, „orice rob fără stăpân devine automat stăpânirea domniei”. Nu contează lucrurile astea, ci contează „că stați puțin că nu era chiar așa”.  Sigur că din punct de vedere istoric au existat și alți robi în spațiul românesc, datornicii. 

Cei care nu puteau să își plătească datoria deveneau sclavii celui căruia îi datorau până când își ștergea datoria. Însă, unii se nășteau sclavi, alții nu se nășteau sclavi. De cealaltă parte, sclavia în spațiul românesc a însemnat și faptul că el, robul, țiganul, atiganul, cum era numit în documente, nu era om. Era subom. Și nu spun eu asta. Ci o spun documentele istorice.

Am mai văzut de foarte multe ori bagatelizarea răului. Și atunci când vorbim de Holocaust în spațiul românesc și zicem „Hai măi, că noi nu am fost chiar așa. Noi am fost buni. Nemții au făcut.”. Noi uităm că noi am fost al doilea stat ca duritate după Germania nazistă și că 400.000 de oameni au murit atunci, numărați de Raportul Elie Wiesel.

Vorbim despre ororile comunismului. Bagatelizăm și ororile comunismului. Și din păcate, în toate cele trei episoade Biserica Ortodoxă a avut un rol. Un rol nu de a păzi umanitatea, ci un rol de a antagoniza oameni între oameni. Nu uitați că legile rasiale, din păcate, au fost elaborate și sub guvernarea prim ministrului Miron, care era patriarhul Bisericii Ortodoxe.

Reporter: Faptul că Biserica a ținut să reacționeze atât de prompt poate fi interpretat și ca un subiect sensibil pentru ea?

GD: Cu siguranță este un subiect foarte sensibil pentru că întotdeauna când a fost vorba despre acest subiect Biserica a reacționat prompt. 

Îmi aduc aminte și cum a reacționat Biserica Ortodoxă Română acum doi ani când nu a dat binecuvântarea proiectului câștigat de Centrul de Studii Ecumenice de la Sibiu, care viza fix cercetarea robilor mănăstirești.

Nu au binecuvântat acel proiect, cu alte cuvinte nu l-au aprobat, interzicând clericilor ortodocși să participe la el, având la bază trei motive. Unu, conducătorul proiectului nu era creștin ortodox. Era un cercetător recunoscut, profesor universitar, preot reformat. Au zis că dacă nu e ortodox, la revedere. Doi, stați puțin că vorbim de „așa-zisa” robie și citez când am zis „așa-zisa” și că de fapt nu era chiar așa. Trei, facem noi cercetările noastre pe robie, lăsați că facem noi.

Este clar că este un subiect foarte sensibil pentru că bunăstarea Bisericilor Ortodoxe din România a fost clădită pe sângele sclavilor și pe sângele țăranilor români. Pe asta a fost construită. Trebuie să recunoaștem asta și să întărim asta. Au fost revolte împotriva bisericilor în perioadele de dinaintea BOR. BOR e un concept de secol XX.

Nu vorbim despre Biserica Ortodoxă Română ca instituție modernă, ci vorbim  despre străbunii Bisericii Ortodoxe Române, respectiv bisericile cvasi independente, cvasi autonome ale Valahiei și Moldovei. Acolo bisericile erau extrem de influente pentru că, din păcate, biserica a beneficiat de toate tâmpeniile pe care noi le-am învățat în istorie, de șerbie, de iobăgie, de rumânie, de clacă, de vătrai, de sclavie. De toate astea a beneficiat. Și nu că a beneficiat. A fost principalul beneficiar. E foarte greu. 

Eu pot să înțeleg la nivel uman, dar nu pot înțelege la nivel de responsabilitate socială. Nu îmi doresc ca Biserica Ortodoxă Română să plătească pecuniar pentru ceea ce au făcut străbunii ei. Nu are nicio vină preafericitul Daniel pentru ce au făcut patriarhul Varlaam în Moldova acum 300 de ani. Nu are nicio vină domnia sa. Însă patriarhul Daniel și Biserica Ortodoxă Română sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă în momentul de față. Din punct de vedere creștin, iertarea o primești doar după ce recunoști greșeala. Noi nu ne cerem nici măcar iertare. Dacă mă uit la bisericile surori, respectiv Bisericile Anglicane, Biserica Catolică, vedem că acele biserici au înțeles să facă acest gest de respect față de fostele colonii, față de victimele Inchiziției, față de toate acele mizerii pe care și acele biserici le au în istorie. 

Nimeni nu mai caută vinovați actuali sau cel puțin eu nu îi caut. Însă ceea ce ne dorim în momentul de față e o responsabilitate care să genereze cunoaștere. Eu, în loc de despăgubiri financiare, care sunt imposibil de dat din punct de vedere juridic, între noi fie vorba, mi-aș dori ca Biserica Ortodoxă să deschidă arhivele mănăstirilor, să se cerceteze fenomenul sclaviei în spațiul românesc. Repet. Biserica Ortodoxă a fost principalul deținător de sclavi. Mânăstirea Tismana e încă în picioare. Mânăstirea Tismana e menționată în primele documente din spațiul românesc care atestă prezența romilor aici, la sfârșitul secolului al XIV-lea, ca primitoare de „40 de sălașe de atigani”. Să deschidă arhivele Mănăstirii Cozia. Să deschidă arhivele mănăstirii Vodița. Să deschidă arhivele salbei de mănăstiri din Moldova, care era împroprietărită cu zeci de sălașe de țigani sclavi de către Ștefan cel Mare. Să facă lucrurile astea. Să le studiem împreună, astfel încât societatea asta să înțeleagă mai bine de unde sunt clivajele astea și să contribuie la reconcilierea istorică de care toți avem nevoie. Asta e așteptarea mea de la BOR.

Rep: Deocamdată rămânem la nivelul „robia romilor”.

GD: Da, vorbim  despre așa-zisa sau de ghilimele. Nu e un factor istoric de pus între ghilimele pentru a aduce o undă de îndoială. Asta se întâmpla în alte zone și în alte perioade în momentul în care bagatelizam. Nu poți să bagatelizezi realitatea istorică în care niște oameni erau vânduți în piață și în care în ziare citeai „vând țigancă” de la mănăstirea cutare.

Nu poți să bagatelizezi momentul în care unii oameni erau bătuți, purtau botnițe, purtau coarne de fier, cum spune Kogălniceanu la sfârșitul secolului al XIX-lea că a văzut când era copil că treceau pe ulițele Iașilor. Nu ai cum să bagatelizezi asta.

Nu ai cum să bagatelizezi că erau despărțiți copii de mamă pentru că deținătorul, egumenul, dorea să facă bani și vindea copii cum vindem noi puii vii în piață în momentul de față. Nu ai cum să bagatelizezi asta. Acum 7 ani, când s-au celebrat 160 de ani de la dezrobire, prim ministrul Cioloș a făcut o conferință la care a venit și un înalt reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române, care a spus „că Biserica Ortodoxă a avut, într-adevăr, robi, însă i-a avut pentru a-i feri de abuzurile boierilor”. Principalul deținător de robi din spațiul românesc a fost BO pentru că avea cele mai multe pământuri și toți munceau, doar nu cântau în corul Bisericii...

Rep: În acest context în care această nerecunoaștere persistă la nivelul societății întâlnim din ce în ce mai des și în rândul tinerilor discuții de genul „Ce mai vor ăștia?”. Au locuri speciale la școli, inclusiv Biserica invocă asta în comunicat.

GD: Relativizarea și bagatelizarea nu pot decât antagoniza și mai mult o societate deja antagonizată. Rezultatul nu poate fi decât ăsta. Și Biserica Ortodoxă este un formator de opinie, poate chiar cel mai puternic formator pe care România îl are. Atunci, responsabilitatea domniilor lor este extrem de importantă. Într-o țară care se zgâlțâie serios sub pericolul extremismului, Biserica Ortodoxă are responsabilitatea majoră în atingerea solidarității necesare pentru a putea trece peste încercările care ne vor veni foarte curând. 

Să nu credeți că în perioada imediat următoare, mai ales că urmează campanie, mesajele naționaliste nu vor fi extrem de prezente în spațiul românesc. Avem formațiuni politice care deja se încălzesc. Rolul Bisericii pentru a asigura pacea socială este unul extrem de important, iar mesaje de genul nu ajută de nicio culoare.

În același timp trebuie să recunoaștem că Biserica Ortodoxă face o mulțime de lucruri bune pentru incluziunea comunităților de romi în special, pentru că ne referim la ele, dar pentru ajutorarea apropiaților, a nevoiașilor în general. Nu trebuie să considerăm că Biserica Ortodoxă în întregimea ei este reprezentată de punctul de vedere pe care l-am văzut eu, în niciun caz. Sunt foarte mulți preoți rușinați de astfel de declarații.

Așa că, în niciun caz, eu nu aș pune egal între declarația de ieri și tagma preoților ortodocși din România. Ci mai degrabă, m-aș uita la leadership-ul Bisericii Ortodoxe Române, care preferă să ne mențină în peștera lui Platon, aia în care cineva ne arată umbre și noi zicem că e adevărul, în loc să ne sprijine către ieșirea din Peșteră pentru a vedea adevărul. Ce să facem?

Poziția BOR:  "Nu toţi romii erau robi, robi au fost şi foarte mulţi români

"Nu este nevoie de un doctorat în istorie universală pentru a afla că lumea, până relativ recent în epoca modernă, a fost organizată strict pe principii ierarhice care structurau piramidal societatea, formată din varii categorii de oameni incluse în sistemul politico-social al vremurilor. Așa a funcționat lumea multe mii de ani, conceptul de autonomie personală sau de persoană juridică apărând foarte târziu”, a transmis Vasile Bănescu într-un comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române.

Purtătorul de cuvânt al Bisericii a mai explicat că „ține de onestitate intelectuală și morală să spunem public și răspicat că nu toți romii erau robi, că nu toți robii din Țările Române erau romi și că robi au fost și foarte mulți români, tătari sau turci”.

Iată comunicatul integral al Patriarhiei Române

„Dacă ignorăm complexitatea realului și a istoriei, reducând totul la câteva idei simplificatoare, dacă sfidăm realitatea încercând să judecăm și să tranșăm trecutul cu un instrumentar total inadecvat acestuia, cel al sensibilităților, al actualelor drepturi civice, al avansului cunoașterii și al logicii prezentului, ca și cum acest instrumentar ar fi aplicabil și unor lucruri din afara experienței sociale în care a apărut, atunci ne aflăm cu certitudine în fața unui șir nesfârșit de dileme coborâtoare pe firele milenare ale istoriei.

Cum vom putea îndrepta, de pildă, atâtea cruzimi și nedreptăți strigătoare la cer consumate în antichitate, în Evul Mediu, în Renaștere, în timpul sângeros al Revoluției Franceze, al Holocaustului nazist și sinistrului Gulag comunist sau în oricare epocă istorică ale cărei reverberații oricât de sublimate ajung încă supărător până la noi? Cum vom putea rescrie istoria în așa fel încât ea să se transforme într-un senin prezent continuu, edificat utopic pe ștergerea radicală a accidentatului relief cultural, social și moral al trecutului?

Nu este nevoie de un doctorat în istorie universală pentru a afla că lumea, până relativ recent în epoca modernă, a fost organizată strict pe principii ierarhice care structurau piramidal societatea, formată din varii categorii de oameni incluse în sistemul politico-social al vremurilor. Așa a funcționat lumea multe mii de ani, conceptul de autonomie personală sau de persoană juridică apărând foarte târziu.

În acest context și doar în el poate fi și trebuie înțeleasă și „robia romilor”. Ține de onestitate intelectuală și morală să spunem public și răspicat că nu toți romii erau robi, că nu toți robii din Țările Române erau romi și că robi au fost și foarte mulți români, tătari sau turci în aceeași epocă și în același spațiu geografic.

Așa cum limpede și documentat a arătat în mesajul transmis cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la Dezrobirea Romilor în Principatele Române și Părintele Patriarh Daniel, << o cercetare onestă a fenomenului „robiei romilor” din Ţările Române trebuie să aibă în vedere contextul internaţional al epocii, nu doar pe cel local. Robia a făcut parte din viaţa socială a Ţărilor Române medievale în aceeaşi măsură în care a fost o instituţie a societăţilor învecinate: Imperiul Bizantin, Serbia, Bulgaria, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, dar şi la nivel mai larg: America latină, Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, ţări în care s-a dezvoltat mișcarea aboliționistă (de abolire a sclaviei), dar care la rândul lor nu au reușit eradicarea sclaviei decât aproximativ în aceeaşi perioadă ca şi în Ţările Române sau chiar după Ţările Române. Mai trebuie spus că fenomenul robiei ţiganilor din Ţările Române prezintă diferenţe de înţelegere faţă de sclavia practicată în ţările atlantice sau în coloniile unor imperii occidentale, unde sclavii nu aveau atât de multe drepturi precum robii de etnie romă din Ţările Române.

Principala caracteristică a instituţiei robiei în Ţările Române se referă la lipsa de personalitate juridică a individului aflat în această categorie socială. Totuşi, în toată perioada robiei în Ţările Române romii nomazi erau liberi să colinde țara şi să-şi practice obiceiurile. În schimb, romii care aveau o slujbă fixă, adică o activitate statornică, erau obligați să stea în aceeaşi localitate. Deși etnia romă avea cel mai mare număr de robi, în epocă existau robi şi din alte etnii şi chiar robi români.

Vânzarea sau răscumpărarea robilor, ori pedepsele fizice aplicate robilor romi constituiau norma juridică a vremii, deoarece robii români suportau aceleași pedepse ca romii, nefiind nicio discriminare în privința aceasta.

Dincolo de prevederile formale ale legilor vremii, Biserica Ortodoxă Română a sprijinit minoritatea romă în diferite moduri, așa cum reiese din documente istorice ale aceleiași vremi.

Dezrobirea socială a romilor a fost un proces complex care, pe lângă acordarea libertății individuale, a inclus şi stoparea nomadismului, implicarea romilor în agricultură şi integrarea lor în comunitățile rurale şi urbane.

Dezrobirea i-a găsit însă pe robii de etnie romă nepregătiți. Deși eliberați în mod juridic de robie, cei mai mulți romi au rămas pe lângă mănăstirile unde fuseseră odinioară robi, formând sate întregi de romi, care există până astăzi în apropierea imediată a mănăstirilor, sau a fostelor case boierești. Aceștia îi ajutau pe proprietarii de pământ la muncile agricole, în schimbul unor anumite sume de bani sau alimente, iar cu timpul unii au devenit stăpâni pe terenul pe care locuiau. Cei care practicau diferite meserii s-au stabilit pe lângă târguri și sate, practicându-și în continuare meşteşugurile şi tradiţiile. Despre toate acestea mărturisesc, cu recunoștință, chiar romii înșiși care, de pildă, țin să sărbătorească marile evenimente din istoria lor în preajma Mănăstirii Bistrița din Mitropolia Olteniei (judeţul Vâlcea). >>

În legătură cu solicitarea unor despăgubiri, „logica” acestui demers ar putea include în potențiala categorie a „despăgubiților” și o largă majoritate a locuitorilor României de azi care ar putea solicita despăgubiri de la urmașii identificabili ai voievozilor și boierilor pentru iobăgia practicată în fostele Țări Române, sau chiar de la statul român însuși care exista latent în realitatea adesea crudă și nedreaptă a diverselor epoci istorice din spațiul carpato-danubiano-pontic.

În cheia post-modernă și ideologică a reparării unor nedreptăți consumate la scara societății umane, ar putea părea nedrept să selectăm doar o anumită categorie de fapte, precum „robia romilor”, și să aplicăm această cheie de judecată doar unei singure instituții, Biserica Ortodoxă Română.

În realitate, aceasta desfășoară numeroase proiecte sociale prin care vine în ajutorul romilor care au o situație financiară precară. Prin programele desfășurate se acordă asistență medicală, consiliere psihologică, ajutor material pentru prevenirea abandonului școlar și îmbunătățirea traiului zilnic.

Biserica sprijină comunitățile de romi prin tipărirea cărților de cult în limba romani. În Arhiepiscopia Bucureștilor a fost tipărită prima Carte de Rugăciuni în limba romani în anul 2006, iar un an mai târziu a fost imprimat un CD cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur tot în limba romani.

Hirotonirea teologilor de etnie romă și construirea lăcașurilor de cult pentru comunitățile rome din țară reprezintă un alt mod de sprijinire al persoanelor din această comunitate.

Începând cu anul 2008 s-a intensificat slujirea în limba romani, fiind dezvoltate ectenii, răspunsuri liturgice și alte slujbe în limba etniei rome.

Pe lângă aceste aspecte, Biserica dezvoltă constant proiecte și programe sociale care vin în ajutorul persoanelor de etnie romă.

Biserica Ortodoxă Română contribuie la eforturile de integrare şi ajutorare a romilor prin următoarele programe:

– oferirea de locuri speciale pentru elevii şi studenții romi în școlile teologice;

– încurajarea hirotoniilor de teologi romi pentru comunitățile de romi (există preoţi romi pentru comunităţi rome în: Bucureşti, Râmnicul Vâlcea, Slobozia şi Bacău, dar există şi o mulţime de preoţi romi care păstoresc parohii ortodoxe româneşti, precum şi clerici romi slujitori în mănăstiri româneşti);

– construirea de biserici pentru comunitățile de romi din mediul urban şi rural;

– organizarea de programe social-filantropice şi misionare pentru comunitățile de romi sau alte programe în care au fost incluși, fără discriminare, beneficiari romi (ex. programul derulat de Biserica Ortodoxă Română în parteneriat cu Organizarea de Integrare a Minorităţilor (OIM) pentru romii victime ale deportărilor şi urmașii defavorizați ai acestora, programele Centrelor eparhiale: Iași, Craiova, Alba şi Severin);

– oferirea de sprijin pentru familiile de romi afectate de inundații în anii anteriori;

– includerea în programul Alege Şcoala a tinerilor romi cu situaţie materială precară şi rezultate bune la învăţătură;

– Înfiinţarea unui Birou de catehizare a romilor la Râmnicul Vâlcea, tipărirea de cărţi de rugăciuni şi catehism în limba romani, editarea de materiale audio şi video în limba romani;

– includerea romilor în programele de reintegrare socială derulate de eparhii, de calificare sau reconversie profesională;

– angajarea tinerilor romi în structurile de economie sociale înfiinţate de unele eparhii;

– oferirea de asistență şi servicii religioase gratuite pentru botezul pruncilor familiilor rome sărace (București, Cluj, Galați);

– organizarea de comunități parohiale în cartierele orașelor sau în localități cu populație majoritar romă;

– asistență medicală gratuită în campania Sănătate pentru Sate, a Patriarhiei Române. Concludent este faptul că peste 30% dintre asistații sociali ai Arhiepiscopiei Bucureștilor sunt romi.

În același mesaj invocat mai sus, Părintele Patriarh a accentuat și faptul că „astăzi, conform datelor statistice, în România există cel mai mare număr de romi din Europa, dovedind şi prin aceasta că poporul român a fost şi este ospitalier şi tolerant faţă de romi, dar şi faţă de toate minoritățile etnice din România.

De aceea, suntem chemați împreună, instituții ale Statului, Biserică şi societate să contribuim fiecare la cunoașterea obiectivă a adevărului istoric, să privim critic ceea ce a fost negativ în trecut şi să contribuim în prezent la susținerea minorității rome în eforturile sale de integrare socială, promovând totodată respectul pentru identitatea şi tradițiile acesteia.”